Atletico Madrid și Getafe și-au împărțit punctele în etapa cu numărul 20 din La Liga, scor 1-1. Felul în care echipa lui Diego Simeone a reușit să puncteze pe tabelă va rămâne în istoria fotbalului.
Atletico Madrid a deschis scorul prin argentinianul Angel Correa în minutul 60, în timp ce Getafe a egalat în minutul 83 printr-un penalty transformat de Enes Unal.
Totuși, golul înscris de madrileni a fost unul atipic, care cu siguranță va rămâne în istoria „sportului rege”. A fost pentru prima oară când un fotbalist a fost autorul golului, deși a fost schimbat și se afla pe banca de rezervă.
Mai exact, în minutul 60, Thomas Lemar a șutat, mingea a fost respinsă de Soria, însă Angel Correa a fost pe fază și a trimis puternic în plasă. În primă fază, golul campionului mondial avea să fie anulat de Mateu Lahoz, pentru o poziție suspectă de ofsaid.
La scurt timp după ce a reușit să trimită mingea în poartă, Angel Correa a fost înlocuit de Diego Simeone cu Yannick Carrasco. În tot acest timp, oficialii din camera VAR continuau să analizeze faza golului lui Angel Correa.
În minutul 61:40, Mateu Lahoz a validat reușita după ce s-a consultat cu arbitrii din camera VAR, iar autorul golului, Angel Correa, se afla deja pe banca de rezervă îmbrăcat în geaca de schimb.
https://twitter.com/HomelanderFCB/status/1622059086606135296?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1622059086606135296%7Ctwgr%5E784867373eefc2c09c41b70ad320c5ddf03a4601%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.sport.ro%2Fspania%2Fnu-s-a-mai-vazut-asa-ceva-primul-gol-din-istorie-marcat-de-un-jucator-care-a-fost-schimbat.html
Coechipierii s-au îndreptat imediat spre argentinian pentru a celebra reușita. În cele din urmă, madrilenii au fost egalați în finalul partidei și s-au ales doar cu un punct. Atletico Madrid se află pe locul 4 în campionat, cu 35 de puncte în 20 de partide.
La începutul anului, Diego Simeone a anunțat că va părăsi echipa de pe Wanda Metropolitano, pe care a antrenat-o în ultimii aproape 12 ani.
Antrenorul argentinian a vorbit deja cu directorul executiv Miguel Angel Gil Marín și urmează să plece de la Atletico Madrid în vară.
Ultimul său meci pe bancă va fi în deplasare cu Villarreal, pe data de 4 iunie. Pe banca lui Atletico Madrid, Diego Simeone a reușit să câștige de două ori Europa League, Supercupa Europei și a jucat două finale de UEFA Champions League, ambele pierdute în fața rivalilor de la Real Madrid.
În total, a câștigat opt trofee, ultimul în 2021, când a câștigat campionatul în La Liga. Mai are în palmares un titlu de campion în 2014, o Cupa Regelui și o Supercupă a Spaniei.