Sporturi

Sloane Stephens, fără antrenor! Cum s-a pregătit rivala Simonei Halep! Video

30.01.2019 | 13:35
Sloane Stephens fara antrenor Cum sa pregatit rivala Simonei Halep Video

Cum se pregăteşte Sloane Stephens fără antrenor. Sloane Stephens, locul 4 WTA, a rămas de curând fără antrenor, însă continuă să se pregătească la cel mai înalt nivel cu zâmbetul pe buze. Americanca în vârstă de 25 de ani, câştigătoare la US Open în 2017 şi finalistă la Roland Garros în 2018, i-a urmat modelul Simonei Halep şi a încercat un exerciţiu pentru a-şi îmbunătăţi reflexele.

Sloane, chiar dacă nu are un antrenor pentru moment, are un preparator fizic, alături de care încearcă să se menţină la cel mai bun nivel pentru a evolua la potenţial maxim. Ea a încercat exerciţiul pe care şi Simona Halep l-a făcut la Australian Open cu al ei preaparator fizic, Teo Cercel. Americanca a publicat pe contul personal de Instagram două materiale video cu ea executând exerciţiul cu pricina. Fanii ei au fost foarte încântaţi de cele două videoclipuri. “Cele mai bune reflexe”, “Eşti atât de bună la acest exerciţiu, Sloane!”, “Continuă tot aşa, Sloane!”, au scris fanii la comentarii.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Don’t worry I got better ? swipe for proof ➡️

O postare distribuită de Sloane Stephens (@sloanestephens) pe

Sloane Stephens se antrenează cu preparatorul fizic în absenţa antrenorului

Sloane Stephens a rămas de curând fără antrenor. Kamau Murray, cel care o antrena pe Sloane Stephens încă din 2015, o va pregăti pe Monica Puig, locul 59 WTA. Anunţul a fost făcut de curând de jucătoarea din Puerto Rico, pe reţelele de socializare. Deşi Kamau nu fusese alături de Sloane la Australian Open, niciunul dintre ei nu anunţaseră despărţirea în mod oficial, ci doar că “au nevoie de o pauză” şi că “situaţia lui Kamau este aceeaşi cu cea de până acum, doar că nu îl vedeţi aici”.

Tags: