Sport

Slovacia – Danemarca 3-0. Naționala de amatori a danezilor, umilită de Nemec și compania. Video

05.09.2018 | 23:44
Slovacia  Danemarca 30 Nationala de amatori a danezilor umilita de Nemec si compania Video

Slovacia a învins Danemarca, scor 3-0, într-un meci amical controversat, în care nordicii au folosit un prim 11 alcătuit exclusiv din jucători amatori și semi-profesioniști.

Presa daneză anunțase încă de marți faptul că Danemarca nu va folosi jucători profesionști de fotbal cu Slovacia. Fotbaliștii care au dus naționala până în faza optimilor de finală la Mondialul din Rusia nu s-au înțeles cu Federația Daneză asupra contractelor de joc și au refuzat să ia parte la acest amical, astfel că Federația a fost pusă într-o postură incredibilă.

Slovacia – Danemarca 3-0 Rezumat video

În primul 11 al duelului cu Slovacia au apărut vloggeri, elevi de liceu sau paznici de pușcărie. Coșmarul nu s-ar putea încheia aici însă. Sunt șanse ca acești jucători să evolueze și în partida oficială din Liga Națiunilor cu Țara Galilor, programată pe 9 septembrie. În această situație, e de așteptat ca UEFA să aplice sancțiuni dure, într-o primă fază financiare, iar apoi să ajungă chiar până la excluderea naționalei Danemarcei de la EURO 2020.

Danemarca (3-4-3): Larsen (consultant în vânzări)- Skraep (elev de liceu), Bannis (consultant financiar), Bommelund (dulgher) – Kempel (muncitor pe șantier), Johansson (vlogger), Vollesen (student), Jorgensen (paznic la pușcărie) – Holm (șomer), Offenberg (agent de vânzări), Fonss (mecanic de vas).

Adam Nemec a înscris un gol pentru slovaci

În aceste condiții, naționala Slovaciei s-a distrat cu Danemarca, fără a fi nevoită să forțeze și a câștigat partida cu 3-0. Primul gol al meciului i-a aparținut lui Adam Nemec, fostul jucător al lui Dinamo, care a semnat între timp cu FC Pafos. Danezii au mai primit un gol de la Rusnak în minutul 37, iar în minutul 79 și-au înscris în propria poartă.

Statisticile sunt încă și mai dure: Slovacia a terminat meciul cu o posesie de 72%, a șutat de 20 de ori spre poartă, iar zece dintre șuturi au prins cadrul porții. În comparație, Danemarca a avut un singur șut pe poartă tot meciul.

Vezi AICI toate golurile

Mondial bun pentru danezi

Danemarca a avut un parcurs destul de bun la ediția din acest an a Cupei Mondiale. A terminat pe locul secund în grupa B, în urma Franței, cu un palmares de o victorie și două remize. Nordicii au învins Peru la debutul la turneul final, scor 1-0, apoi a remizat cu Australia (1-1) și cu Franța (0-0). Chiar dacă evoluțiile echipei lui Age Hareide nu au impresionat, trebuie să ținem seama că nordicii erau neînvinși de la finalul anului 2016. În optimile de finală, danezii au pierdut la penalty-uri cu naționala Croației, care avea să fie învinsă abia în finală de Franța.

Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în...
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în același timp. Avertismentul dur al medicilor specialiști
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul...
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul 632 mondial: ”Urăsc acest sport din tot sufletul”
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Coşmar interminabil pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Cine vrea să...
Coşmar interminabil pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Cine vrea să îi ia fetele, după ce a fost aproape de moarte
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au...
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă...
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă a realizat ce era ascuns în el. A țipat la soție și copii să iasă din casă și a chemat poliția de urgență
Dorel din Las Fierbinți, la un pas de moarte. Era să-și piardă viață
Dorel din Las Fierbinți, la un pas de moarte. Era să-și piardă viață
Adio birocrație! Ce este portofelul digital, introdus în toată UE
Adio birocrație! Ce este portofelul digital, introdus în toată UE
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce...
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce se întâmplă cu copiii
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
„E jaful secolului”. Cum i-au furat hoții jumătate de milion de euro unei...
„E jaful secolului”. Cum i-au furat hoții jumătate de milion de euro unei femei de afaceri ruse
Puterea nebănuită a pisicilor. Ce boli pot detecta și vindeca felinele
Puterea nebănuită a pisicilor. Ce boli pot detecta și vindeca felinele
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română