VIDEO. Slovenia, câştigătoarea surpriză a Campionatului European de baschet masculin

Vicentiu Dinescu   
in Sporturi
18/09/2017, 08:00
VIDEO. Slovenia, câştigătoarea surpriză a Campionatului European de baschet masculin

Echipa naţională de baschet masculin a Sloveniei a produs marea supriză şi a câştigat în premieră Campionatul European. După ce au dezintegrat marea formaţie a Spaniei în semifinale, slovenii au reuşit să meargă până la capăt şi au obţinut trofeul după ce au învins Serbia, duminică, în finala de la Istanbul, scor 93-85. Pentru Serbia, triplă campioană europeană, este a doua finală pierdută la Europene, după cea din 2009 în faţa Spaniei.

Slovenia a încehiat Eurobasket2017 neînvinsă, iar o altă premieră este că finala de la Istanbul a fost prima din istoria competiţiei între două naţiuni ex-iugoslave. Principalii marcatori ai finalei au fost Dragici 35 puncte, Prepelici 21, pentru Slovenia, respectiv Bogdanovici 22 şi Macvan 18 puncte, pentru Serbia. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Slovenia are doi jucători în echipa ideală a Eurobasket2017

Căpitanul naţionalei Sloveniei, Goran Dragici, a jucat ultimul meci la prima reprezentativă şi a fost desemnat MVP-ul Eurobasket2017. Dragici a fost ales şi în echipa turneului alături de Alexei Şved (Rusia), Luka Doncici (Slovenia), Bogdan Bogdanovici (Serbia) şi Pau Gasol (Spania).

În finala mică s-a impus Spania în faţa Rusiei, cu scorul de 93-85 (45-28), meciul fiind şi ultimul pentru căpitanul ibericilor, Juan Carlos Navarro. Spania câştigase titlul european în 2015. La Eurobasket a participat şi naţionala României, care a încheiat grupa C de la Cluj-Napoca pe ultimul loc, cu 5 puncte, ratând optimile de finală, cu cinci înfrângeri în faţa Spaniei, Croaţiei, Muntenegrului, Ungariei şi Cehiei.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles