FCSB joacă un meci crucial joi, de la ora 21:45, pe terenul celor de la Aberdeen, în play-off-ul Europa League. Confruntarea va fi transmisă pe platforma Voyo, la fel ca şi returul dintre Drita şi campioana României.
La PROFEŢIILE LUI DON MITICĂ, Dumitru Dragomir a dezvăluit că e gata să apeleze la un artificiu pentru a vedea în direct meciul tur din play-off-ul Europa League:
„Ştiu o şmecherie pe telefon şi îl văd acolo. Ştiu toţi, ştiţi şi voi. Nu am bani, nu am 5 euro pe lună. Dacă mă împrumutaţi voi, îmi fac. Am, nebunilor, cum să nu am abonament.
Mi-a făcut fiul meu şi mie şi nepoţilor. Cu Drita eram la restaurant cu cineva, am şi eu obligaţiile mele. Când am ajuns acasă, nici fiul meu n-a văzut. Totul pleacă de la bani.
Dacă nu ai o aparatură bună… A fost o defecţiune. Nimeni nu şi-a dorit, bineînţeles”, a spus Dumitru Dragomir la PROFEŢIILE LUI DON MITICĂ.
Transmisiunea meciului Drita – FCSB a fost cu mari problema. Platforma online a căzut, lucru care a stârnit un adevărat iureş în online-ul românesc. Cei de la Pro s-au repliat rapid şi au dus transmisiunea pe Pro Arena.
Pe platforma online se transmite în exclusivitate şi Premier League, începând din acest an. Este ultima şansă ca Voyo să transmită meciurile FCSB-ului din Europa, urmând ca din grupe, confruntările să fie transmise de Digisport şi Primasport.