Life

Smiley, despre viața de familie. Cât de mult l-a schimbat nașterea lui Josephine: „Suntem într-o continuă revelație și bucurie”

Smiley a făcut dezvăluiri despre viața de familie și a recunoscut cât de mult l-a schimbat venirea pe lume a lui Josephine, fiica lui și a Ginei Pistol.
03.12.2021 | 10:26
Smiley despre viata de familie Cat de mult la schimbat nasterea lui Josephine Suntem intro continua revelatie si bucurie
Smiley, despre viața de familie. Artistul a dezvăluit cât de mult l-a schimbat nașterea lui Josephine. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Smiley a vorbit despre viața lui de familie de când a devenit tată. În luna martie s-a născut Josephine. Juratul de la Superstar România este mai fericit ca niciodată de când el și Gina Pistol sunt părinți.

Cântărețului i s-a schimbat complet viața de când fetița lui a venit pe lume. Acesta face tot posibilul pentru a petrece cât mai mult timp cu familia, chiar dacă are foarte multe de făcut.

ADVERTISEMENT

Îndrăgitul artist consideră că nașterea lui Josephine s-a întâmplat exact la momentul potrivit. Smiley a povestit cum s-a schimbat viața lui în ultimul an.

Smiley dezvăluiri despre viața de familie

Smiley este unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România. Se bucură de succes atât în plan profesional, cât și personal. Este împreună cu Gina Pistol de câțiva ani, iar în martie 2021 s-a născut fiica lor, Josephine.

ADVERTISEMENT

Artistul recunoaște că viața lui s-a schimbat radical de când a devenit tată, însă în bine. Prezentatorul de la Românii au talent este în culmea fericirii. Anul acesta s-au întâmplat multe lucruri bune în viața lui.

„Sunt fericit, râd mult și sunt recunoscător. Nu sunt neapărat senzații noi, mereu le-am avut, mă bucur că le retrăiesc zi de zi și că ele au atins alte cote. Îmi place să mă joc, mă trezesc zâmbind și adorm tot așa.

ADVERTISEMENT

Am aflat că pot să fiu o ‘pernă’ foarte bună și zi de zi, mai precis, seară de seară, mi se reconfirmă faptul că muzica are parcă somnifere în ea, dar și energizante, după caz (râde)”, a declarat Smiley pentru libertateapentrufemei.ro.

Smiley a mai spus că ziua lui începe cu „zâmbete, îmbrățișări moi, joacă, povești”. Juratul de la Pro TV spune că cel mai bine este dimineața, din moment ce seara nu are mereu suficientă energie.

ADVERTISEMENT

„Seara nu reușesc mereu să fiu o piesă din puzzle, oricât m-aș strădui, dar și când reușesc, îmi place tot și particip la tot.

Suntem într-o continuă revelație și bucurie, nicio expresie a ei nu seamănă cu alta, este foarte veselă, comunicativă, expresivă, fiecare zi cu ea vine cu o comoară în plus”, a mai spus artistul pentru sursa citată.

Cântărețul a mai spus că venirea pe lume a micuței Josephine a venit exact la momentul potrivit. Nașterea ei a fost chiar mai mult decât și-ar fi dorit el și Gina Pistol.

„Josephine a venit când a vrut Dumnezeu și, probabil, și când a vrut ea, nu știu asta, însă pentru noi a depășit nivelul de împlinire a dorinței, a fost mult mai mult decât atât”, a adăugat Smiley.

Smiley, mai inspirat de când a devenit tată

Smiley recunoaște că venirea pe lume a lui Josephine l-a ajutat și din punct de vedere profesional. Artistul spune că este mai creativ și că și-a manifestat emoțiile prin muzică

„Fiecare lucru pe care îl trăim ne schimbă, ne inspiră, ne trezește.

Toată perioadă aceasta a fost una tumultuoasă și diferită care a trezit spiritul creativ al artiștilor, în general, s-au întâmplat multe în jurul nostru, în noi, care ne-au trimis către instrumente, studioul de înregistrări și partituri. Muzica a fost spațiul nostru de expresie (…).

Mereu în perioade pline de bine sau de derive de tot felul, sunt recunoscător că am muzica, că am chitara, că am colegii de la ‘Ha’, care sunt la fel ca mine, și că astfel pot să sting din ce simt”, a mai povestit Smiley.

Întrebat ce piesă ar descrie viața de familie, Smiley nu a știut ce să aleagă. În plus, acesta spune că piesa nu este scrisă, ci reprezintă părți din alte piese.

„Nu e scrisă încă, sunt bucăți din multe piese scrise de până acum și mereu ceva în plus, totul e în dinamică, vă rog să mă credeți.

Cum aș putea să aleg între ‘Oficial îmi merge bine’, ‘Acasă’, ‘Până la tine’ sau mai știu și eu care piesă din trecutul meu?! Piesa, cu titlu cu tot, se scrie zi de zi, diferit cu fiecare clipă trăită”, a răspuns acesta.

Cântărețul nu poate trăi fără „familie, muzică, prieteni, concerte, emoții, visuri, credință…”, conform sursei citate.

Smiley a vorbit și despre proiectele profesionale. Semifinalele live de la Superstar România sunt în plină desfășurare, după care urmează Românii au talent.

În tot acest timp, Smiley a fost constant la studioul de înregistrări și nu a avut timp să stea.

ADVERTISEMENT