Gigi Mulţescu împlinește 69 de ani pe 13 noiembrie. După data nașterii din buletin, pentru că, în realitate, la data respectivă are deja 69 de ani… și două zile, fiind născut, de fapt, pe 11 noiembrie! „Smurdul” a povestit, în exclusivitate pentru FANATIK, amintiri dulci, dar „amare” din vremuri (g)rele, dar bune…
Gigi Mulțescu nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru iubitorii fotbalului. Nici ca antrenor, cu atât mai puțin ca jucător. Jucător emblematic al anilor ’70-’80, a început fotbalul la Steaua și a făcut cele mai bune meciuri ale carierei la… Dinamo, după ce a jucat cele mai multe partide în „Vale”, la Jiul Petroșani!
Ca antrenor a primit porecla „Smurdul” pentru capacitatea sa de a resuscita echipe aflate în „moarte clinică” (a se citi „criză” sau, și mai bine, „la retrogradare”). Poli Timișoara (2003), Petrolul Ploiești (2012) și Gaz Metan (2013) sunt doar trei echipe care au apelat la Gigi Mulțescu în momente critice și „Smurdul” le-a salvat de… matineu!
Pentru cei mai tineri amintim mai jos, pe scurt, cariera sa de jucător.
Dintre cele 132 de goluri marcate pentru Dinamo nu se poate să nu amintim superba reușită din unul dintre cele mai bune meciuri din toată istoria lui Dinamo, acel 3-0 de senzație din 19 octombrie 1983, cu Hamburg SV, în turul „dublei” din a doua rundă a Cupei Campionilor Europeni 1983-1984, meci cu 80.000 de spectatori pe fostul stadion „23 August”.
Trebuie menționat că Hamburger SV nu era nimeni alta decât deţinătoarea trofeului. Cu nici 5 luni înainte de seara de coșmar, pentru ei, de la București, nemţii învingeau în finală, la Atena, pe Juventus Torino prin golul lui Felix Magath. Deşi o parte dintre câştigătorii trofeului se transferaseră, Hamburg avea în continuare o echipă de speriat, în care se „distingeau” Felix Magath, Uli Stein, Manfred Kaltz, Dietmar Jakobs sau Wolfgang Rolff, conduşi de pe bancă de legendarul antrenor Ernest Happel.
Gigi Mulțescu a marcat atunci al doilea gol al dinamoviștilor, în minutul 60, cu un șut formidabil de la vreo 40 de metri, la care portarul german Holger Stein n-a avut nicio replică! „Oneață” Augustin deschisese scorul în minutul 21 și Costel Orac a pus bomboana pe „coliva” nemților în minutul 81.
„Forța de grup a contribuit foarte mult. De la agonie la extaz și invers, nu a fost decât un pas. L-am văzut pe portar cam ieșit din poartă și am prins un șut plin, nemții nu se gândeau că trag de la așa distanță și nu aveam marcaj strâns pe mine” – Gigi Mulțescu pentru FANATIK
În retur, după 3-0 pentru Hamburg în minutul 62, „Țânțarul” Țălnar (85) și din nou Gigi Mulțescu (90) consfințeau marea surpriză de a fi eliminat deținătoarea trofeului. Dinamo avea să fie prima echipă din România care ajungea în semifinalele Ligii Campionilor, Cupa Campionilor Europeni pe atunci, unde Liverpool s-a dovedit mai tare (1-0 în Anglia, 2-1 la București).
În 1986 Gigi Mulțescu a început şi activitatea de antrenor, „secund” la Jiul Petroşani. În 1990 şi-a luat carnetul de antrenor A şi a debutat ca „principal” la Dinamo (pe care a antrenat-o în 4 perioade și unde activează și acum). …După care a fost pe banca (foarte) multor echipe:
Decembrie 1972. Sfârşit de tur în Divizia A. Jiul Petroşani, echipă desfiinţată în ianuarie 2013, după 94 de ani de activitate, făcea banchet după o jumătate de campionat foarte bună, încheiată cu un scor de neprezentare în faţa Sportului Studenţesc, 3-0 în Vale, şi un nesperat loc 3, la doar două puncte de liderul Steaua şi un punct de Dinamo.
Preşedinte Mircea Pascu, antrenor Ştefan Coidum, Dumnezeu să-i odihnească… Jucători importanţi: Gheorghe Mulţescu, Mihai Stoichiţă, Adalbert Rosznai.
Mircea Pascu, mare amator şi „regizor” de farse, era aşteptat de mai toţi fotbaliştii „la cotitură”, să-i „plătească” glumiţele suportate cu… zâmbetul pe buze „că-s de la şefu’ şi nu te poţi supăra pe el… că șefu-i șef și-n abataj, și-n vestiar, și-n șanț, nu-i așa?”…
În aceeaşi măsură cu farsele, Pascu era la fel de mare consumator de dulciuri, aşa că jucătorii au aranjat cu bucătarul să-i facă o parte din tort „specială”: pe dinafară era la fel cu restul platoului, dar în interior se bucura de ardei iute, piper şi muştar din cel mai iute din plin! Se ajunge la desert, se taie tortul, toată lumea veselă, bine-mersi, nicio problemă…
Ba o problemă era, pentru că Mircea Pascu nu dădea niciun semn, dar niciunul!, că l-ar deranja ceva. Panică printre fotbalişti, „Unde e porţia specială de tort? La cine a nimerit dacă nu la şefu’?!” Nimeni nu se plângea, nimeni nu înjura… Misterul l-a dezlegat chiar Mircea Pascu unui apropiat al său, chiar… Gigi Mulţescu, care chiar… nu ştia de „surpriză”…
„Mi-a spus nea Mircea că i-a luat gura foc după prima linguriţă, dar a tăcut mâlc şi chiar a mai gustat din tortura aia de tort doar ca să nu le dea satisfacţie complotiştilor!” – Gigi Mulțescu
În acel sezon 1972-1973 minerii, fără ghilimele, adică minerii adevăraţi din subteran, nu fotbaliştii de la Jiu, apelaţi şi ei deseori cu acest nume, scoteau la greu cărbune pentru patria socialistă, depăşeau constant planul, făceau cincinalu’-n patru ani şi jumătate, avea de muncă şi de mâncare, banii curgeau gârlă către clubul-fanion din Vale, toată lumea mulţumită… Era rău, dar cât de bine era…
În pauza de iarnă, la un joc de pregătire al primei echipe cu speranţele de la „tineret-rezerve” victima unei farse – a cui dacă nu a ditamai preşedintelui amintit mai sus, Mircea Pascu – a fost antrenorul „copiilor”, Cornel Cărare. La sfîrşitul meciului, acesta a găsit scris, ghici de cine?, numele popular al vaginului, în cele două silabe pe cei doi şoşoni proprietate personală. N-a „gustat” deloc glumiţa şi s-a dus val-vârtej în vestiarul primei echipe, unde Mircea Pascu discuta cu Gigi Mulţescu, liderul şi căpitanul Jiului pe atunci.
Tehnicianul „tineretului” le-a arătat tuturor „mizeria” de pe şoşoni şi, în hohotele generale de râs, i-a aruncat furios în focul dintr-un godin care duduia la greu înţesat cu lemne. Nu era pagubă prea mare, nu costau mai mult de 25-30 de lei, dar Cărare scăpase din vedere un „mic” amănunt: în şoşoni avea… pantofii!!!
Care erau din piele, celebra marcă „socialistă” Guban, şi costau de 10 ori mai mult! Şi care au ars la fel de bine ca şoşonii… Mircea Pascu a împăcat păgubitul cu o pereche de pantofi noi, dar nu i-a plătit şi şoşonii pentru că, spunea el, „p-ăia puteai să-i speli şi erau ca noi!”.