Alfred Bulai a fost arestat preventiv sub acuzații de agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, după ce mai multe foste studente de la SNSPA au depus plângere împotriva sa.
Sociologul a fost reținut, miercuri, de polițiștii care i-au percheziționat casa și mașina, iar joi judecătorii au încuviințat arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
Centrul de Rețineri și Arest Preventiv al Poliției Capitalei a precizat faptul că Alfred Bulai „nu a acuzat stări de rău pe parcursul reținerii și nici pe parcursul celor două nopți petrecute în celulă.
Problema medicală a ieșit la iveală după ce medicul centrului l-a supus unui control medical obligatoriu.
Analizele au fost confirmate apoi și de medicii Spitalului Universitar unde a fost trimis inițial de urgență cu o ambulanță”.
După ce a fost consultat de medicii de la Spitalul Universitar, sociologul a fost transferat la Spitalul Militar din București, considerat cel mai potrivit atât ca dotări, dar și pentru nivelul ridicat de securitate.
Medicii care îl au în grijă spun că Alfred Bulai este în stare stabilă și nu se pune, deocamdată, problema unei intervenții chirurgicale.
„În cazul în care o persoană privată de libertate necesită a fi internată într-o unitate spitalicească ea e supravegheată permanent de polițiști, iar în ceea ce privește drepturile, aceasta poate fi vizitată de rude sau de avocați cu aprobarea șefului centrului, dar și a medicului curant.
Tot ce se întâmplă se desfășoară în prezența polițistului”, a explicat comisar-șef de poliție Casandra Nițulescu, șefa Centrului de Retineri și Arest Preventiv al Poliției Capitalei:
Potrivit procurorilor, până în prezent 20 de foste studente au depus plângeri împotriva sociologului. Alfred Bulai a susținut în fața instanței că este nevinovat și a contestat deja măsura arestului preventiv. Judecătorii Tribunalului București vor lua o decizie în acest sens săptămâna viitoare.