Gino TREMURĂ în continuare! Vezi DECIZIA surprinzătoare a Tribunalului Bucureşti

UPDATE Ora 10:00 Gino Iorgulescu încă nu a fost validat de Tribunalul Bucureşti! După ce pe 4 iunie s-a amînat pronunţarea o săptămînă, judecătorul a decis ieri să repună cauza pe rol,...
12.06.2014 | 10:27
Gino TREMURA in continuare Vezi DECIZIA surprinzatoare a Tribunalului Bucuresti

UPDATE Ora 10:00 Gino Iorgulescu încă nu a fost validat de Tribunalul Bucureşti! După ce pe 4 iunie s-a amînat pronunţarea o săptămînă, judecătorul a decis ieri să repună cauza pe rol, pentru a administra probe noi, acordînd termen pe 20 iunie. “Cînd un magistrat repune cauza pe rol, înseamnă că a considerat că actele din dosar nu sînt complete şi va solicita LPF, în cazul de faţă, să depună acte noi”, a declarat un avocat cu experienţă în astfel de speţe pentru FANATIK.RO. Decizia este una surprinzătoare cu atît mai mult cu cît cererea de intervenţie făcută de Adrian Mititelu şi Mircea Moise a fost respinsă de pe scaun de către instanţă, în 4 aprilie!

De-a dreptul hilar este faptul că, deşi nu s-a pronunţat o sentinţă, Mircea Moise, ca reprezentant al Corvinului Hunedoara, a formulat deja apel, fiind convins că Tribunalul Bucureşti va admite cererea LPF de înscriere a mandatului lui Gino Iorgulescu!

lpffff

 

 

P: Pariaza la Cupa din 2014 cu Unibet! Bonus de 150 RON la inregistrare!

……………………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 13:10. Sentinţa procesului validării lui Gino Iorgulescu se va anunţa pe data de 11.06.2014.

 5.06.2014

UPDATE 12:50 / Judecătorii au închis şedinţa publică. Sentinţă în pronunţare! După respingerea celor două cereri de intervenţie, a Corvinului şi a lui Mititelu, lui Gino Iorgulescu i-au crescut şansele să fie validat în funcţia de preşedinte LPF.

************************************************************************

UPDATE 12:42 / Cererile de intervenţie formulate de clubul Corvinul Hunedoara (prin intermediul avocatului Mircea Moise) şi de  Adrian Mititelu au fost respinse!

*************************************************************************

UPDATE 12:32 / A început procesul. Surpriză! Adrian Mititelu a făcut cerere de intervenţie în nume personal!

**************************************************************************

UPDATE 11:45 / Grefiera a citat procesul în care LPF cere validarea mandatului lui Gino Iorgulescu. Mircea Moise, avocatul FC Universitatea Craiova, a făcut intervenţie în numele Corvinului Hunedoara, iar în acest moment a cerut judecătorilor dosarul la studiu, urmînd ca procesul să înceapă după ora 12. Stai pe FANATIK.RO pentru a fi primul care află verdictul!

***************************************************************************

UPDATE 04.06.2014 / 00:20 / Astăzi este programat un nou termen la cererea LPF adresată Tribunalului Bucureşti, prin care solicită, din nou, înscrierea mandatului lui Gino Iorgulescu. Decizia completului de judecată este vitală pentru actuala conducere, în frunte cu Gino Iorgulescu. Dacă şi aceasta va fi împotriva şefului LPF, situaţia va fi una de-a dreptul explozivă!

Rămîi în cursul zilei pe www.fanatik.ro pentru a afla în timp real tot ce se întîmplă în acest caz!

************************************************************************************************

UPDATE 23:45 / Adrian Mititelu a lansat pe site-ul său, ediţie.ro, hotărârea irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti prin care această instanţă a admis apelul Fotbal Club Universitatea Craiova şi a respins înregistrarea mandatului lui Gino Iorgulescu.

Documentele bombă confirmă informaţia oferită în EXCLUSIVITATE de FANATIK.RO!

Decizia DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ poate fi citită AICI

UPDATE 14:35 / Dumitru Dragomir confirmă informaţia publicată în exclusivitate de FANATIK în urmă cu o zi! “Orice ştampilă s-a pus la Ligă pînă acum nu are nicio valoare. Se vor reface alegerile. Nici vînzarea drepturilor TV nu poate fi făcută decît cu semnătura mea. Toate deciziile luate de ei nu pot fi oficializate. Am înţeles că Gîlcă e un om serios, muncitor. Trebuie să avem încredere în el. Dacă am vorbi înainte să vedem ce face, am greşi. El trebuie să ştie să pună în valoare jucătorii”, a declarat Dumitru Dragomir la Dolce Sport.

Cu toate acestea, oficialii LPF nu au prezentat nicio reacţie oficială. De ce? Pentru că, pe data de 4 iunie este programat un nou termen la cererea LPF adresată Tribunalului Bucureşti, prin care solicită, din nou, înscrierea mandatului lui Gino Iorgulescu. “Au mai formulat o cerere tocmai pentru că Mititelu a intrat în faliment şi nu mai poate formula o cerere de intervenţie, aşa cum s-a întîmplat la prima încercare, admisă de Curtea de Apel Bucureşti!”, au dezvăluit pentru FANATIK surse apropiate oficialilor LPF.

Cerere e intervenţie formulată de Corvinul Hunedoara!

Chiar şi aşa, Mititelu încearcă să blocheze din nou înregistrarea mandatului lui Gino Iorgulescu şi, de această dată, cererea de intervenţie a fost formulată de Corvinul Hunedoara, la îndemnul lui Mititelu! Tribunalul Bucureşti va judeca pe 4 iunie cererea de intervenţie a hunedorenilor.

lpf

––––––––––––––––––––––––––––

UPDATE 18.30 / Adrian Mititelu era convins că judecătorii îi vor da dreptate, după ce a contestat la Curtea de Apel alegerile de la LPF. Tot fotbalul românesc se află într-un haos total. Ştiu şi eu ce scrie în hîrtia care acum se află în birourile celor de la LPF şi a făcut atîta vîlvă. De mult timp am tot strigat că oamenii aştia nu aveau înregistrate la Tribunal mandatele şi uitaţi-vă şi voi că în sfîrşit am putut să demonstrez legal acest lucru. O să vedeţi că problemele pe care le are acum Gino le va avea, din păcate pentru el, şi Răzvan Burleanu. Mai mult ca sigur alegerile vor fi repetate atît la FRF, cît şi la LPF”a încheiat Mititelu pentru FANATIK.RO.

UPDATE 17:00 / Preşedintele lui Dinamo, Constantin Anghelache, a comentat decizia  instanţei care  ar fi decis că alegerile LPF, în urma cărora a fost înscăunat Gino Iorgulescu în funcţia de preşedinte, nu ar fi fost legale: “Dacă Tribunalul a decis aşa ceva, atunci trebuie să vină o motivare din partea judecătorilor. Gino Iorgulescu are dreptul să depună o contestaţie, în urma acestei motivări. Dacă şi apoi se invalidează algerea lui Gino, atunci, da, apare o problemă. Trebuie să se organizeze din nou alegeri la LPF. În acest context, se mai ridică şi chestiunea deciziilor pe care le-a luat Gino Iorgulescu în acest răstimp. Dacă cineva are o problemă că preşedintele LPF a luat decizii fără să fie validat, le poate contesta. În cazul desemnării drepturilor TV, problema nu poate fi contestată. De ce? Pentru că toţi cei 18 membri ai Ligii au fost de acord cu decizia lui Gino“, a spus Anghelache pentru FANATIK.RO.

UPDATE 16:50 / Constantin Zotta, preşedintele Braşovului, s-a arătat suprins de informaţia şocantă oferită de FANATIK.RO. “Nu pot să cred şi nu pot să îmi exprim o părere pînă această discuţie nu va deveni oficială. Nu îmi vine să cred, atîta tot!”, a declarat  oficialul ardelenilor.

UPDATE 16:36 / “Sînt surprins pentru că aveam impresia că, din punct de vedere juridic, punctul sensibil era la Federaţie. Deşi Gino a început treaba şi lucrurile în fotbal se mişcau într-un sens pozitiv, trebuie să se continue într-un cadru legal. Vom respecta procedura şi sîntem pregătiţi de noi alegeri”, a spus Narcis Răducan, managerul general Oţelului Galaţi, pentru FANATIK.RO.

UPDATE 16:15 / “Juriştii LPF sînt de vină în acest caz. Sînt surprins să aud asta, văd că este o modă ca toată lumea să conteste pe toată lumea. E un box dat fotbalului românesc. Alegerile se vor repeta în acest caz. Oricum nu cred că Dragomir va cîştiga. Dacă ar deveni din nou preşedinte am intra iarăşi în hora morţii. Sînt de părere că tot Gino Iorgulescu va ieşi preşedinte”, a spus, pentru FANATIK.RO, Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani.

UPDATE 13:05 / “Nu pot să comentez prea multe. În mod normal, alegerile ar trebui repetate. Dar tot Gino Iorgulescu va ieşi. Vă garantez! Pe 9 iunie ştiu că este o Adunarea Generală, nu ştiu exact care sînt temele care vor fi abordate. Poate atunci se va lua în discuţie şi această problemă”, a spus Ioan Horoba, directorul general al lui Gaz Metan Mediaş, pentru FANATIK.RO.

UPDATE 12:53 / Gheorghe Ştefan, cel care l-a propus pe Gino Iorgulescu pentru postul de preşedinte al LPF, a rămas şocat la auzul veştii că scrutinul nu a fost legal. “Nu ştiu ce să zic… Dacă, într-adevăr, decizia este definitivă şi irevocabilă, se vor organiza noi alegeri. Asta este clar! Alegeri la care pot participa şi zece candidaţi. Se ia practic de la zero, a spus Gheorghe Ştefan pentru FANATIK.RO

UPDATE 12:45 / Sandu Boc, vicepreşedintele LPF din mandatul lui Dumitru Dragomir, a declarat pentru FANATIK.RO că în opinia sa alegerile de la LPF trebuie repetate în cel mai scurt timp. “Ştiu despre ce este vorba deşi nu am văzut documentul ajuns zilele trecute le LPF. Am primit nişte telefoane de la Bucureşti şi mi s-a comunicat despre această situţie. În opinia mea, alegerile de la LPF trebuie repetate în cel mai scurt timp. Voi lua legătura în această zi cu domnul Dragomir să vedem ce vom face. Vă daţi seama că este o situţie neplăcută pentru toată lumea. Eu acum sînt în drum spre Oradea, deoarece am fost observator la meciul de la T îrgu Mureş”, ne-a spus Boc.

**********************************************************************************

FANATIK.RO detonează bomba în fotbalul românesc! Conform surselor noastre, în cursul acestei săptămîni, instanţa ar fi decis că alegerile LPF în urma cărora a fost înscăunat Gino Iorgulescu în funcţia de preşedinte, nu ar fi fost legale! Pe portalul Ministerului de Justiţie  în dosarul “40322 / 3 / 2013” apare că ultima modificare a fost făcută pe 27.05.2014, dar aceasta nu este publicată.

lpf 2

Sursele noastre afirmă că hotărîrea este DEFINITIVĂ şi IREVOCABILĂ! Cu alte cuvinte, Dumitru Dragomir este repus în funcţia de preşedinte!

Totul e ţinut SECRET!

Actuala conducere a LPF, în frunte cu Gino Iorgulescu, nu a făcut publică această decizie. Lovitura este una cruntă, iar oficialii Ligii încearcă să atenueze efectele unui adevărat cutremur. Iorgulescu şi oamenii din subordinea lui caută o modalitate prin care să se replieze, o soluţie prin care să nu piardă controlul asupra forului care coordonează activitatea în Liga 1. Cum a fost însă posibilă decizia instanţei? Explică sursele FANATIK.RO din anturajul LPF: “Hotărîrea a fost cît se poate de simplă. LPF nu ar fi avut voie să organizeze alegeri la acea dată pentru că se afla în proces cu Mititelu şi Craiova, adică unul dintre membri. Legea pare destul de clară în această privinţă. Conform acestei decizii, Dumitru Dragomir e preşedintele LPF şi Sandu Boc e vicepreşedintele LPF! Zvonul s-a răspîndit rapid prin instituţie şi toată lumea e disperată“.

Se “gudură” pe lîngă Dragomir

În culise, conducătorii de cluburi şi patronii au aflat şi deja au început să se dea bine pe lîngă Dragomir, cel pe care l-au “executat” la alegeri. Mulţi au profitat de ziua acestuia de naştere, care a fost sîmbătă, pentru a-i ura “La mulţi ani!”, dar şi pentru a-l felicita pentru “repunerea sa în funcţie”. Conform surselor noastre, însă, Dragomir nu ar vrea să revină:El ştie foate bine că nu e prea bună ciorba reîncălzită. Ar trebui să îi reprezinte pe conducătorii care l-au vîndut şi nu vrea să îşi mai asume nici un risc. Mai ales că după alegeri a lăsat să se înţeleagă că a fost lucrat politic, iar problemele sale cu legea din urmă cu ceva timp au lăsat urme adînci!. Faptul că Dragomir nu vrea să revină la şefie e confirmat de unul dintre apropiaţii acestuia: “Nu mai e conectat la ce se întîmplă la LPF, nu îi mai pasă. De ce să se lege singur la cap fără să îl doară? Îi va lăsa să se spele pe cap cu toate mizeriile pe care le-au făcut. Nu mai are nici o motivaţie. Păi, patronilor le-ar conveni să revină el, pentru că nu le pasă dacă e X sau Y la putere, atîta timp cît aduce bani cluburilor. Mitică nu mai e dispus să accepte toate nemulţumirile lor şi de aceea vrea să stea deoparte“, afirmă prietenul lui Dragomir.

Cînd se pot organiza alte alegeri?!

Chiar dacă nu îşi doreşte, Dragomir este, din punct de vedere legal, preşedintele LPF. Întrebarea este ce va face cu această funcţie, pentru că există o mare problemă. Dacă ar demisiona, alegeri pentru acel post nu se pot face din acelaşi motiv, al faptului că forul este în proces cu Mititelu. “E o situaţie juridică incredibilă. Şi dacă vine Dragomir nu se schimbă prea multe. Se blochează proiecte, se blochează activitatea. Dacă vrea să plece, cred că nu se pot face alegeri, pentru că ar fi aceeaşi situaţie ca în cazul cînd a fost numit Iorgulescu. Se alege praful şi nimeni nu ştie cum se va termina totul“, susţin sursele FANATIK.RO.

P: 500 RON BONUS in Cazinoul Unibet. Înregistreaza-te acum!