Lumea baschetului mondial a fost pusă pe jar de LeBron James. Legenda americană a postat pe rețelele de socializare un videoclip misterios, în care anunță că urmează să ia „decizia vieții sale”. Fanii din întreaga lume au intrat imediat în alertă, speculând că ar putea fi vorba despre retragerea sa din sportul de performanță.
Ajuns la 40 de ani, LeBron James pare tot mai aproape de momentul în care va spune adio baschetului. Deși rămâne unul dintre cei mai valoroși jucători din NBA, timpul nu iartă pe nimeni. Totuși, până acum, LeBron a evitat să vorbească deschis despre retragere.
Cel mai recent clip postat de „King James” i-a pus însă pe gânduri pe fanii săi. Baschetbalistul de la Lakers spune că urmează o decizie dificilă, iar presa internațională scrie că ar fi vorba despre finalul carierei sale în NBA.
Concret, tot mai multe surse susțin că acesta ar putea fi ultimul sezon pentru LeBron James. Indiciile din ultimele luni duc spre aceeași concluzie. Superstarul pare pregătit să facă pasul cel mare și să își ia, în sfârșit, rămas bun de la parchetul pe care a scris istorie timp de două decenii.
Cifrele carierei lui LeBron James vor rămâne greu de egalat. În peste două decenii petrecute în NBA, starul american a adunat 4 titluri de campion, 4 trofee de MVP al finalelor și 19 selecții în All-Star Game.
Cu peste 39.000 de puncte marcate, LeBron este liderul absolut al clasamentului all-time din NBA, depășindu-i pe Kareem Abdul-Jabbar și Karl Malone. În plus, are peste 10.000 de pase decisive și 10.000 de recuperări, fiind singurul jucător din istoria ligii care a atins această triplă bornă.
De-a lungul celor peste 1.400 de meciuri jucate în sezonul regulat, LeBron a avut o medie de peste 27 de puncte pe meci, menținându-se constant printre cei mai eficienți baschetbaliști din lume.
LeBron James și-a construit un adevărat imperiu. Potrivit estimărilor recente, averea sa depășește 1 miliard de dolari, ceea ce îl transformă într-unul dintre puținii sportivi din lume care au atins acest prag încă din timpul carierei.
Veniturile sale nu provin doar din contractele uriașe din NBA – unde a câștigat peste 450 de milioane de dolari din salarii – ci și din numeroase afaceri și parteneriate comerciale. LeBron are contracte de imagine cu branduri precum Nike, Coca-Cola sau Beats by Dre.
LeBron James nu a ascuns niciodată că își dorește să devină proprietar al unei echipe NBA după retragere. Rămâne însă de văzut dacă videoclipul postat va adeveri ultimele zvonuri sau îl vom putea vedea și în stagiunea 2026/2027 pe parchetul din NBA.