Lumea tenisului este în stare de șoc. În urmă cu puțin timp s-a aflat că un antrenor cunoscut este anchetat. Rafael Font De Mora (57 de ani), îndrumătorul jucătoarei de tenis Peyton Stearn, este acuzat că a primit în casa lui o minoră.
Rafael Font De Mora este implicat într-un scandal uriaș. Numele său este legat de acuzații serioase care vin din partea fetelor pe care le-a antrenat de-a lungul carierei sale. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții WTA.
Aceștia au dezvăluit că bărbatul de 57 de ani a avut un comportament neadecvat cu jucătoarele pe care le-a pregătit până acum. În plus, sunt luate în calcul presupuse abateri. De asemenea, sunt puse pe tapet relațiile inadecvate cu o minoră.
Totul a ieșit la iveală după ce ar fi adăpostit în casă o fată de numai 14 ani. Potrivit The Athletic, mai multe sportive au depus plângeri împotriva antrenorului. Una dintre ele Pam Shriver, câștigătoare a 22 de titluri de Grand Slam la dublu.
Așadar, WTA a deschis o anchetă. Instituția care reglementează tenisul feminin vrea să afle ce legătură a existat între Rafael Font De Mora și americanca Meghann Shaughnessy, respectiv germana Anna-Lena Grönefeld.
„Meghann Shaughnessy s-a îndepărtat de familia ei pentru a se muta în casa din Font de Mora, împreună cu alți jucători de tenis, când ea avea 14 ani și el 25”, mai arată sursa menționată anterior.
Antrenorul de origine spaniolă s-a logodit cu fosta elevă când aceasta avea 19 ani. Rafael Font De Mora susține că până la vârsta de 18 ani a avut doar o relație platonică cu jucătoarea de tenis care acum are 46 de ani.
Detaliile care au ieșit la suprafață au trezit mai multe îngrijorări cu privire la caracterul inadecvat al legăturii dintre cei doi. Acesta este motivul pentru care WTA nu i-a dat finanțare tenismenei din Statele Unite ale Amercii.
În schimb, instituția subliniază că antrenorul și fosta sa elevă nu s-au căsătorit niciodată. Au pus capăt poveștii de dragoste în anul 2005. Rafael Font De Mora a negat toate acuzațiile care i se aduc, precizând că sunt „fapte reprobabile”.
„Acesta a exercitat violență verbală și fizică asupra ei, în special insultând-o de foarte aproape și lovind mingi în mod agresiv în direcția ei.
Ea a descris, de asemenea, comportamente abuzive similare din partea lui Font de Mora față de alte jucătoare. O a treia jucătoare a confirmat mărturia sa cu privire la aceste abuzuri.
Reclamanta a afirmat, de asemenea, că Font de Mora exercita un control coercitiv asupra ei, limitându-i în special contactele cu membrii familiei sale”, au mai scris jurnaliștii americani.