Un nou scandal monstru în tenisul mondial. Nick Kyrgios, fostul număr 13 în clasamentul ATP, a fost suspendat provizoriu din tenis după ce a fost depistat pozitiv la cocaină. Australianul în vârstă de 31 de ani nu a contestat până acum decizia.
Australianul a furnizat o probă pe 22 iunie, în timpul turneului ATP de la Mallorca. Analizele au indicat prezența benzoilecgoninei, un metabolit al cocainei. Suspendarea a intrat în vigoare pe 4 august.
Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a confirmat cazul. Kyrgios avea dreptul să conteste suspendarea provizorie, însă nu a făcut acest lucru până în prezent. Până la soluționarea cazului, fostul număr 13 mondial nu poate juca, antrena sau participa la turneele de Grand Slam și la competițiile organizate sub egida circuitelor profesioniste.
Suspendarea provizorie nu reprezintă sancțiunea finală în cazul lui Nick Kyrgios. Cocaina este inclusă pe lista substanțelor interzise de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) și este interzisă în competiție. ITIA precizează că, în cazul substanțelor de abuz, pot exista sancțiuni reduse dacă acestea au fost consumate în afara competiției.
Kyrgios a reacționat public după apariția informației și și-a asumat întreaga responsabilitate. Australianul și-a cerut scuze fanilor, familiei și sponsorilor și a recunoscut că a făcut „o greșeală uriașă”. Fostul finalist de la Wimbledon a explicat că ultimii ani, marcați de numeroase accidentări, l-au afectat puternic din punct de vedere fizic și psihic.
„Am vrut să aflați asta mai întâi de la mine. Recent, am picat un test antidoping la Mallorca, după ce am fost depistat pozitiv la cocaină. Am făcut o greșeală uriașă și îmi asum întreaga responsabilitate. Îmi pare rău față de fanii mei, familia mea, sponsorii mei și față de toți cei apropiați. Mai presus de toate, îmi pare rău față de copiii care mă urmăresc. Știu ce exemplu oferă acest lucru și sunt profund dezamăgit de mine.
Nu am de gând să caut scuze, dar vreau să ofer puțin context despre situația prin care am trecut. Ultimii doi ani, marcați de accidentări, m-au afectat enorm, atât fizic, cât și psihic. Corpul meu nu a mai fost capabil să facă ceea ce mintea mea se așteaptă să facă, iar faptul că trebuie să accept că mă apropii de finalul carierei a fost mai greu decât mi-aș fi imaginat vreodată. Am spus întotdeauna că nu eu am ales tenisul, ci tenisul m-a ales pe mine. Dar să renunț la ceva care a reprezentat întreaga mea viață este unul dintre cele mai dificile lucruri cu care a trebuit să mă confrunt vreodată. Au existat momente în care m-am simțit neputincios și singur.
Nimic din toate acestea nu scuză ceea ce am făcut. Totuși, partea bună este că acest lucru a reprezentat un semnal de alarmă pentru mine. În următoarele 28 de zile, mă voi retrage de pe rețelele de socializare și din viața publică, în timp ce mă voi concentra pe a-mi pune viața în ordine. Le cer oamenilor să îmi respecte intimitatea în această perioadă și, cel mai important, să respecte intimitatea familiei mele. Îmi pare rău. Voi face tot ceea ce trebuie și mă voi întoarce mai bine”, a scris australianul.