Fotbal international

Șoc la naţionala Italiei. Roberto Mancini vrea să demisioneze, după ce Federaţia i l-a impus director tehnic pe Marcello Lippi

23.07.2020 | 17:15
Soc la nationala Italiei Roberto Mancini vrea sa demisioneze dupa ce Federatia i la impus director tehnic pe Marcello Lippi
ADVERTISEMENT

Naţionala Italiei, calificată cu succese pe linie pentru turneul final al Euro 2020 sub comanda lui Roberto Mancini, ar putea rămâne curând fără actualul selecţioner, deşi rezultatele acestuia nu i-au pus nici un moment postul în pericol.

Însă intenţia preşedintelului Federaţiei, Gabriele Gravina, de a numi un director tehnic, un fel de supervizor, fără a-l fi consultat în prealabil şi pe actualul selecţioner, l-a deranjat la maximum pe Roberto Mancini, care e gata să demisionezee.

ADVERTISEMENT

Mancini nu a făcut nici un comentariu pe tema numirii veteranului Marcello Lippi, 72 de ani, omul de care se leagă ultimul mare succes al Italiei la un CM, în 2006, el preferând să motiveze intenţia de a pleca prin faptul că trei cluburi din Premier League i-au făcut oferte tentante.

Roberto Mancini, gata să lase naţionala Italiei din cauza lui Marcello Lippi

Roberto Mancini a depus o activitate foarte rodnică în rolul de selecţioner în mandatul său, promovând mulţi jucători tineri la echipa mare, care au reuşit să se integreze foarte bine în mecanismul sqaudrei azzurra.

ADVERTISEMENT

Marcello Lippi a fost ultima dată selecţionerul Chinei, unde avea de departe cel mai mare salariu dintre toţi selecţionerii din lume, un salariu care îl egala pe cel al lui Pep Guardiola la Manchester City, adică 20 de milioane de euro pe an.

Lippi a fost selecţionerul Chinei

Însă Lippi, cu toată priceperea sa, nu a reuşit să construiască o naţională chineză care să se poată bate cu cele patru ţări obişnuite cu prezenţa la turnee finale de CM, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită şi Iran. China rămâne cu o singură prezenţă la marele rendez-vous al fotbalului, turneul final al CM 2002, când au fost gazde Japonia şi Coreea de Sud şi astfel s-au eliberat două locuri importante.

ADVERTISEMENT

Marcello Lippi este unul dintre cei mai titraţi antrenori din fotbalul mare, el reuşind să obţină trofee în fotbalul italian cu Juventus, dar având bune rezultate şi la Napoli şi Inter. Însă, de departe, vârful carierei îl reprezintă acel titlu mondial din 2006.

Mancini a preluat squadra azzurra după mondialul din 2018

Roberto Mancini s-a considerat însă jignit de intenţia preşedintelui Federaţiei de a numi un director tehnic peste el, considerând că în acest fel nu există suficientă încredere în ceea ce face el.

ADVERTISEMENT

Mancini a preluat echipa naţională imediat după ce Italia a ratat după 66 de ani prezenţa la turneul final al CM 2018 din Rusia, vinovatul principal fiind găsit imediat în persoana selecţionerului de atunci, Gianpiero Ventura.

ADVERTISEMENT