VfL Wolfsburg a retrogradat în divizia secundă a Germaniei. Campioana din sezonul 2008-2009 a cedat cu 1-2 după prelungiri pe terenul lui Paderborn în manșa secundă a barajului de menținere-promovare, după 0-0 în tur, și a retrogradat pentru prima dată din Bundesliga, la 29 de ani după ce a promovat în prima ligă.
Wolfsburg pornea cu prima șansă în barajul cu Paderborn, însă nu a reușit să se impună în prima manșă, disputată pe propriul teren, duelul încheindu-se la egalitate, 0-0. „Lupii” au dominat clar jocul și au avut mai multe faze de poartă, însă gruparea care a terminat pe locul 3 în divizia secundă a reușit să reziste fără să primească gol. În retur, Wolfsburg a avut un start excelent, reușind să deschidă scorul încă din minutul 3, prin Dzenan Pejcinovic, care a punctat cu un șut din careu.
Situația s-a complicat serios mai apoi însă, după ce internaționalul danez Joakim Maehle a văzut două cartonașe galbene în decurs de 3 minute, primul în urma unui conflict cu Bilbija, iar cel de-al doilea pentru un fault comis asupra lui Hansen. Cu om în plus încă din minutul 14, Paderborn a reușit să egaleze situația înainte de pauză, după reușita lui Filip Bilbija.
Scorul s-a menținut până la finalul timpului regulamentar, iar jocul a intrat în prelungiri. În minutul 100, Laurin Curda a făcut 2-1, iar reușita sa avea să fie cea care a asigurat promovarea gazdelor, care revin în prima ligă după 6 ani. Wolfsburg a ajuns la baraj după ce a învins-o pe St. Pauli în ultima etapă a sezonului, însă echipa nu a profitat de șansa primită și va evolua oricum în 2. Bundesliga. De cealaltă parte, Paderborn a ratat promovarea directă în dauna celor de la Elversberg, însă a devenit prima divizionară secundă după 7 ani care câștigă barajul.
Wolfsburg a promovat pentru prima dată în Bundesliga în 1997 și de atunci a evoluat doar la nivelul primei divizii, cea mai importantă performanță fiind titlul cucerit în sezonul 2008-2009. La acel moment, pentru Wolfsburg evolua bosniacul Edin Dzeko, care a făcut un sezon extraordinar alături de coechiperul său din atac, brazilianul Grafite. În 2015, „lupii” câștigau două trofee, Cupa și Supercupa, și terminau pe locul 2 în campionat.
Wolfsburg a participat de trei ori în grupele UEFA Champions League, ultima dată în sezonul 2021-2022, cea mai importantă performanță în această competiție fiind sfertul de finală atins în sezonul 2015-2016, când germanii erau învinși dramatic de Real Madrid (2-0 și 0-3). În cei 29 de ani petrecuți de Wolfsburg în Bundesliga, la echipă au evoluat și trei fotbaliști români: Dorinel Munteanu (1999-2004, 123 de meciuri), Vlad Munteanu (2007-2009, 11 meciuri) și Sergiu Radu (2007-2008, 13 meciuri).