Damjan Djokovic, mijlocaşul lui CFR Cluj, este în mijlocul unui scandal de proporţii în fotbalul românesc. FANATIK vă dezvăluie detalii uluitoare dintr-un dosar ajuns astăzi pe masa Comisiei de Disciplină a FRF, după ce Departamentului Comisiei de Integritate al FRF a înaintat dosarul spre judecare, un caz care va zgudui SuperLiga României.
Pe 19 decembrie 2025, pe o ceaţă demnă de poeziile lui George Bacovia, la Botoşani – locul 3 la acel moment în SuperLiga, CFR Cluj disputa unul din meciurile cheie din încercarea lui Daniel Pancu de a produce minunea: calificarea în play-off. Minune care s-a şi întâmplat, de altfel, după seria fabuloasă de victorii a ardelenilor. Era un ultim joc oficial înainte de sărbătorile de iarnă, o partidă în care CFR, de pe locul 11 cu 23 de puncte, pornea mai aproape de retrogradare – la 5 puncte de „baraj”, decât de locul 6 – ultimul calificant în play-off (la 7 puncte distanţă)
În timp ce Pancone se dădea de ceasul morţii să găsească soluţii victorioase pentru CFR, „acasă”, la Cluj, casele de pariuri erau în alertă maximă! Şi asta pentru că sistemele interne ale bookmakerilor erau „pe roşu” pe un pariu anume: Damjan Djokovic – cartonaş galben. Apreciat cu câteva zile înainte de meci la o cota mare, de 6, pentru a se realiza, adică pentru 100 lei pariaţi primeai 600 lei înapoi, pariul pe cartonaş galben Djokovic a început să scadă vertiginos la nivel de cotă, odată ce sumele de bani pariate creşteau ameţitor, atât în mediul online, cât, mai ales, la casele de pariuri. Şi nu doar la Cluj, ci mai ales la.. Gherla!
FANATIK a stat de vorbă, sub protecţia anonimatului, cu un insider care a povestit cum s-a pariat la Gherla suma colosală: „Cota a pornit de la 6 şi a coborât la 2.50. Apoi toate casele de pariuri au blocat evenimentul respectiv, existând suspiciuni evidente. Cum se întâmplă asta? Între toate casele de pariuri informaţiile circulă între ele. Când se întâmplă un astfel de eveniment, toţi bookmakerii blochează pariul în cauză. În plus, casele de pariuri cunosc anturajul ”oamenilor” din fotbal, în fiecare agenţie există camere de luat vederi, se fac analize ale clienţilor fideli sau care joacă sume mari, iar faptul că s-a ajuns la o sumă uriaşă a stârnit un prim flag major în interior. Apoi, al doilea semnal roşu a venit după ce pariul cartonaş galben Djokovic a fost blocat. Şi asta pentru că aceleaşi persoane care pariaseră deja, au insistat foarte mult să fie acceptate sume şi mai mari.”
Cazul a ajuns la Radu Vişan, secretarul general al Federației Române de Fotbal şi care este direct implicat în anchetele Departamentului de Integritate, condus de Virgil Pascu. Vişan a solicitat tuturor caselor de pariuri să transmită FRF toate sumele pariate, online şi la agenţii, iar conform informaţiilor FANATIK, suma este una absolut ameţitoare: 800.000 euro!
Damjan Djokovic a fost titular în acel meci. Şi deşi este un mijlocaş inteligent, experimentat, care nu face foarte multe faulturi de-a lungul unui joc, croatul “a rupt norma” la faulturi în acel meci. Numai în prima repriză a avut 4 infracţiuni, iar al 5-lea l-a bifat în repriza secundă, însă Sebastian Colţescu, arbitrul din acea partidă, nu a acordat niciun cartonaş galben până în minutul 66, când l-a avertizat pe Ţigănaşu de la Botoşani.
Apoi, la un fault făcut de botoşaneni la mijlocul terenului, în minutul 77, Djokovic a luat mingea în braţe, deşi echipa sa, CFR Cluj, trebuia să repună balonul în joc – vezi video. Mai mult, croatul a refuzat să o lase, tăvălindu-se pe jos cu ea în mână. Deşi Colţescu l-a atenţionat în două rânduri să o repună, mijlocaşul CFR-ului s-a ridicat şi l-a lovit ostentativ în piept pe fotbalistul Botoşaniului, moment în care arbitrul a scos cartonaşul din buzunar, sub zâmbetul şiret al croatului, aşa cum se vede evident şi pe imagini. “Vede Djokovic galben! Ia-o şi bate tu, pare să-I zică lui Petrov! Are reacţia asta nesportivă, provocatoare…”, spuneau în direct comentatorii Prima Sport Marian Olaianos şi Bogdan Cosmescu.
Botosani-CFR pic.twitter.com/hkzykxOq9n
— TheFootballZone (@football_t69515) July 7, 2026
FANATIK a solicitat o statistică oficială la OPTA, serviciul care asigura toate datele oficiale pentru cifrele jucătorilor într-un meci şi care stă la baza validărilor tuturor pariurilor pe evenimente jucători, de tipul statistici, inclusiv cartonaşe galbene. Conform fişei întregului sezon al lui Damjan Djokovic la CFR Cluj, cifrele arată fără echivoc faptul că mijlocaşul croat a bătut recordul din sezonul precedent la numărul de faulturi per joc, cu 5 infracţiuni fix în partida de la Botoşani.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/07/07072026152642rec.png)
„Damjan Djokovic a comis 87 de faulturi în ultimele două sezoane din campionatul României, dintre care 31 au fost în sezonul precedent. Cu toate acestea, Djokovic a primit doar zece cartonașe galbene. Dintre toți jucătorii care au comis cel puțin la fel de multe faulturi (87), doar doi au primit mai puține cartonașe (Gheorghe Grozav – 7, Marius Coman – 9) – OPTA pentru FANATIK
Meciuri cu câte 5 faulturi: 1 meci (vs Botoșani)
Meciuri cu câte 3 faulturi: 1 meci (vs Universitatea Craiova)
Meciuri cu câte 2 faulturi: 5 meciuri (vs Dinamo București x2, UTA Arad, Metaloglobus, FCSB)
Meciuri cu câte 1 fault: 13 meciuri (vs Dinamo București x2, Argeș, Hermannstadt, Universitatea Cluj x2, Metaloglobus, FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul 52, Csikszereda, Otelul Galați, Rapid București)
Meciuri cu 0 faulturi: 12 meciuri”
Cu toate datele în faţă, Departamentul de Integritate l-a convocat în mai multe rânduri pe Damjan Djokovic la sediul FRF pentru a fi audiat. Mijlocaşul CFR-ului a evitat la maximum să se prezinte, invocând programul echipei. Într-un final, Djokovic a mers alături de un avocat. Iar acum cazul a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină a FRF, alături de Djokovic fiind citat şi Ioan Ivaşcu, fostul şi actualul consilier juridic al CFR Cluj, acesta din urmă fiind suspectat de FRF ca unul dintre cei implicaţi în scandalul cartonaşului galben încasat de mijlocaşul croat.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/07/07072026154057rec.png)
Fiind în cantonamentul echipei din Slovenia, Damjan Djokovic nu a putut fi contactat.