Şocant! Cadavrele a cinci dintre victimele incendiului de la ATI Neamţ, făcute scrum. Cum vor fi identificaţi pacienţii

Cerasela Stafie   
în HotNews
16/11/2020, 19:01
Şocant! Cadavrele a cinci dintre victimele incendiului de la ATI Neamţ, făcute scrum. Cum vor fi identificaţi pacienţii
Şocant! Cadavrele a cinci dintre victimele incendiului de la ATI Neamţ, făcute scrum. Cum vor fi identificaţi pacienţi

Autoritățile anunță că cinci dintre victimele incendiului de la Piatra Neamț vor fi identificare pe baza analizelor ADN. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală pentru săvărșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. 

Tragedia de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă din Spitalul Judeţean Neamţ a numărat 10 decese și 7 persoane rănite. Incediul a mistuit salonul în care pacienții erau internați și a fost atât de puternic încât 5 dintre victime nu pot fi recunoscute.

Anunțul este făcut printr-un comunicat al instituției care se ocupă cu ancheta aflată în deșfășurare la spitalul din Piatra Neamț. PÎCCJ menționează că investigațiile la fața locului s-au încheiat în cursul zilei de astăzi și au fost realizate în cooperare cu mai multe instituții specializate ale statului.

5 din cei 10 oameni decedați la Neamț, identificați prin teste ADN

Experți ai Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliției Române, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă Petroșani, Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Investigații Criminale și ai Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au participat la ancheta derulată la unitatea sanitară unde a avut loc tragedia.

„În vederea completării probatoriului, pentru asigurarea aflării adevărului cu privire la toate împrejurările cauzei, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț efectuarea unei percheziții la sediul și anexele Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

În temeiul mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți, în seara zilei de 15 noiembrie 2020, sub coordonarea procurorilor, a fost efectuată percheziția fiind ridicate înscrisuri necesare stabilirii împrejurărilor producerii incendiului”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instituția a precizat că investigațiile de la locul tragediei s-au încheiat și face precizări cu privire la desfășurarea urmăririi penale. „S-au dispus expertize ADN pentru stabilirea identității a cinci dintre persoanele decedate, au fost efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor, au fost efectuate audieri de martori”, anunță autoritățile.

Recent, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Lucian Micu, a demisionat din funcție după tragedia care a curmat 10 vieți. Acesta a făcut anunțul pe Facebook și a spus că această decizie vine din respect pentru rudele celor decedați și nu este un abandon.

Medicul de gardă de la ATI Piatra Neamț este în continuare în stare critică. Acesta a fost transferat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles. Ioan Cătălin Denciu a suferit arsuri de gradul II, III și IV pe 40% din suprafața corpului, după ce echipamentul de protecție a fost cuprins de flăcări în momentul în care încerca să salveze pacienții.

Închide ×