News

Șocant! Un preot de la Arhiepiscopia Tomisului a vrut să întrețină relații sexuale cu o fetiță de 10 ani! Anunțul DIICOT

01.08.2019 | 11:35
Socant Un preot de la Arhiepiscopia Tomisului a vrut sa intretina relatii sexuale cu o fetita de 10 ani Anuntul DIICOT
Preotul Gheorghe Rece a fost arestat preventiv, pentru că a încercat să întrețină relații sexuale cu o minoră. Sursa foto: adevarul.ro

Un nou scandal  izbucnit recent a șocat Biserica Ortodoxă Română, protagonistul fiind chiar unul dintre cei mai cunoscuți preoți din țară. Este vorba despre Daniel Gheorghe Rece, duhovnicul care a slujit până de curând la parohia Coroana, județul Constanța. Pe numele său au fost aduse acuzații extrem de grave, procurorii luând decizia de a extinde urmărirea penală.

Preotul Daniel Gheorghe Rece, acuzat că a încercat să întrețină relații sexuale cu o minoră

Mai concret, dosarul penal întocmit de DIICOT Iași vizează infracțiuni precum pornografie infantilă , corupere și racolare de minori în scopuri sexuale. Astfel, preotul este bănuit de oamenii legii că ar fi încercat să întrețină astfel de relații cu o fetiță de doar 10 ani. Anchetatorii anunță că în urma cercetărilor au ajuns la concluzia că acesta a convins-o pe minoră să îi furnizeze imagini cu caracter pornografic.

Totodată, procurorii care instrumentează acest caz au precizat că preotul s-ar fi folosit de mai multe conturi false pe reţelele sociale,  având în același timp și un profil de Facebook real, prin intermediul căruia ținea legătura cu enoriașii, ba chiar le cerea donaţii pentru biserica din comuna Coroana, judeţul Constanţa, unde slujea. În momentul de față, preotul Gheorghe Rece se află în arest preventiv pentru 30 de zile, Arhiepiscopia Tomisului luând decizia de a-l suspenda pe perioadă nedeterminată.

Gheorghe Rece slujea la parohia din Corabia, județul Constanța. Sursa foto: click.ro
Gheorghe Rece slujea la parohia din Coroana, județul Constanța. Sursa foto: click.ro

Reacția DIICOT în acest caz

Prin intermediul unei reţele de socializare, inculpatul a încercat să determine o a doua minoră, în vârstă de 10 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.

De asemenea, în conformitate cu art.170 cod procedură penală, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au procedat la ridicarea mai multor sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziţie la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din judeţul Constanţa. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori”, se arată în rechizitoriul întcmit de procurorii DIICOT Iași.

 

 

Tags: