Socialiștii europeni suspend relațiile cu PSD! Ce presupune această decizie

Claudiu I   
in Hot News
11/04/2019, 14:28
Socialiștii europeni suspend relațiile cu PSD! Ce presupune această decizie GALERIE FOTO
PES ingheata relatiile cu PSD, din cauza incalcarii statului de drept

Partidul Social Democrat, condus de Liviu Dragnea, a fost renegat de propria sa familie europeană! Președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanishev, a anunțat, în cadrul reuniunii liderilor socialiști la Bruxelles, că relațiile cu PSD sunt înghețate până la alegerile europarlamentare, se arată într-un comunicat postat pe site-ul PES.

Relațiile dintre PSSD și PES au fost înghețate, din cauza nerespectării statului de drept

”Serghei Stanishev a subliniat din nou îngrijorările continue ale PES față de respectarea statului de drept în România. El i-a informat pe șefii de guverne, comisarii europeni și liderii partidelor că până în momentul în care Guvernul României nu își clarifică angajamentul față de respectarea statului de drept și nu urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PSSD consideră înghețate relatiile cu PSD”, se arată în comunicatul socialiștilor europeni.

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI

Dacă acum au fost doar înghețate relațiile cu PSD, socialiștii europeni vor lua în discuție în luna iunie chiar excluderea partidului condus de Liviu Dragnea din marea familie europeană a socialiștilor. Se pare că până atunci, niciun membru al PES nu va participa la evenimentele de campanie organixate de PSD în România.

PSD a fost avertizat ca poate fi exclus din familia europeana a socialistilor

În iunie se discută dacă PSD va mai rămâne în rândurile PES

Amintim ca liderul PES a participat, pe 10 martie 2018, la Congresul PSD, in cadrul caruia a declarat ca majoritatea partidelor din Europa pot doar spera la rezultatul obtinut de PSD, in alegeri, sub conducerea lui Liviu Dragnea, afirmand ca demersul de a sustine o femeie pentru functia de premier este “remarcabil”.

“Romania are nevoie de leadership-ul puternic si democratic al PSD. Stabilitatea si unitatea din partid sunt fundamentale pentru o guvernare de succes, iar o tara condusa de social-democratie este benefica tuturor in Europa. Va urez succes in urmatoarele batalii politice”, a declarat președintele PES, Serghei Stanisev, adresându-se atunci chiar în limba română delegaților la Congresul PSD.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles