News

Sociologii trag semnalul de alarmă: „Trăim o dramă! Avem 40% din mamele sub 15 ani, la nivelul Uniunii Europene!”

07.03.2021 | 07:00
Sociologii trag semnalul de alarmă: „Trăim o dramă! Avem 40% din mamele sub 15 ani, la nivelul Uniunii Europene!”
Sociologii trag un semnal de alarmă „Trăim o dramă! Avem 40% din mamele sub 15 ani, la nivelul Uniunii Europene!” (sursa hepta.ro)
ADVERTISEMENT

Statistica spune că, de mai bine de 10 ani, România se află în topul țărilor U.E cu mame sub vârsta de 19 ani, majoritatea minore. Mai rău decât noi stă doar Bulgaria… Potrivit unui studiu Eurostat, România „produce” 23% din numărul mamelor minore din UE. Situația este, însă, incomparabil mai gravă. Sociologul Gelu Duminică a semnalat, ÎN EXCLUSIVITATE pentru FANATIK,  faptul că în țara noastră trăiesc aproape jumătate din numărul total de mame cu vârste sub 15 ani, din întreaga Uniune Europeană.

Harta natalității în rândul mamelor minore arată că județul Mureș deschide clasamentul, cu 931 de nașteri, fiind urmat de județele Dolj și Brașov, cu 838 și respectiv 830 de cazuri. La polul opus, județele cu puține cazuri sunt Tulcea (187), Gorj (190) și Caraș-Severin (209). Dar problema este mult mai complicată. „Dacă vă spun că avem și 40% din mamele cu vârste sub 15 ani, la nivelul Uniunii Europene, ce o să credeți? Este dramatic, dar, din păcate, asta este realitatea, iar cifrele referitoare la mamele cu vârste mai mici de 18 ani cresc de la un an la altul”, a pus degetul pe rană Gelu Duminică.

ADVERTISEMENT

Fenomenul adolescentelor care fac copii a luat amploare. Ultimele statistici arată că, din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 29 sunt deja la a doua naștere, iar majoritatea vin din județul Mureș. Gelu Duminică a explicat care sunt cauzele acestor derapaje: „Lipsa de educație sexuală, plus promovara unor cutume sociale. Comportamentul depinde foarte mult de context și de situație. În contextul în care nu intervenim asupra comportamentelor conservatoare sau retrograde, acestea nu fac decât să se perpetueze. Sărăcia, lipsa de educație și modelele comunitare contribuie în mod firesc. Dar, din păcate, suntem țara care stă în asemenea topuri de foarte mulți ani și care nu dezvoltă politici coerente pentru estomparea acestei defecțiuni”.

Sociologul Gelu Duminică (sursa www.facebook.com)
Sociologul Gelu Duminică (sursa www.facebook.com)

Sociologul Gelu Duminică: „Trend-ul este ascendent și doar 1.000 dintre mamele minore mai merg la școală, din totalul de 18.000!”

Trend-ul este ascendent, iar din punct de vedere sociologic, această stare de fapt se numește „cercul vicios al sărăciei”. Gelu Duminică a punctat: „Spre exemplu, de cele mai multe ori, o mamă minoră renunță la școală. De fapt, doar 1.000 dintre ele mai frecventează cursurile, din numărul total de 18.000… Așadar, în mod firesc, vor avea job-uri destul de prost plătite, ceea ce înseamnă că riscul de a trăi în sărăcie este mare. Copiii lor vor beneficia de o pregătire precară, pentru simplul motiv că sărăcia și educația de bună calitate nu prea merg mână în mână. Și iată de ce, de multe ori, există posibilitatea ca acești copii să perpetueze modelul familiar”.

ADVERTISEMENT

Cum putem ieși din acest impas, mai ales că există inclusiv cazuri în care fata are 14 ani, băiatul 20 și, silit de împrejurări, o ia de soție, doar ca să scape de pușcărie? Sociologul Duminică a oferit răspunsul: „Trebuie să intervenim cu asistență socială, consiliere, suport și educație de calitate. În caz contrar, acest cerc vicios nu poate să fie spart”.

Mămică la 15 ani, bunicuță la 30, pentru că… „Așa a vrut Dumnezeu!”

Interlocutorul nostru are o experiență îndelungată în domeniu, iar exemplele sunt dezolante: „Am cunoscut o mulțime de situații nefericite. Nu uitați că eu am contact cu o serie de comunități foarte vulnerabile. N-am discutat doar cu mame în vârstă de 15 ani, ci și cu „bunicuțe” aflate la vârsta de 30 de ani… Știți ce răspuns am primit? „Așa e la noi… Asta este, așa a vrut Dumnezeu!”… În momentul în care nu mai avem încredere în stat, singura credință rămâne cea în Dumnezeu”.

Este esențial felul în care comunitățile acceptă sau nu aceste cazuri. „Am vorbit cu mame minore, care au renunțat la studii, pentru că fuseseră ostracizate. În momentul în care au rămas însărcinate, întreaga societate s-a coalizat împotriva lor. Familiile le-au acuzat, pentru că le-au făcut de râs, iar părinții celorlalții copii le-au spus profesorilor ca nu care cumva să le mai pună în bancă pe aceste fete alături de odraslele lor, fiindcă că „sunt curve”, iar restul copiilor n-au ce învăța de la ele. Mai mult, băieții le-au spus și ei: „Păi, dacă ai fost cu ăla care te-a lăsat însărcinată, atunci trebuie să mergi și cu mine!”. Așadar, această stigmă le-a făcut pe respectivele fete să renunțe la școală. De fapt, atunci când o fată de acest gen renunță la studii, noi o condamnăm atât pe ea, cât și generația următoare la ignoranță și la sărăcie”, aveam să aflăm.

ADVERTISEMENT

Trecem, așadar, în alergare șchiopătândă peste morală și ne întoarcem, mereu, la sărăcie. Plămânii acestei țări respiră toxic, pentru că reglementările legislative sunt sublime, dar aproape că lipsesc cu desăvârșire.

Consilierii „wonder-man” și „wonder-woman”, versus situația din alte țări

Specialistul a continuat: „Și alte țări s-au confruntat cu această realitate, însă, în momentul în care apare un asemenea derapaj, instituțiile statului se coalizează pentru a ajuta respectiva fată să depășească situația și să treacă peste greșeală, asta în condițiile în care „a iubi” este o greșeală. Așadar, alte țări evită din răsputeri ca respectiva greșeală, adică aceea de a face sex, să marcheze viața unei fete, dar și generației următoare. În schimb, la noi, stigma funcționează. Și ca să distrugem un mit, să știți că doar 12% din mamele minore sunt de etnie romă.

În România, statul susține consilierea în școli? „Teoretic, da. Practic, dacă nu mă înșel, norma unui consilier este la 600 de elevi. Așadar, un asemenea funcționar ar trebui să lucreze cu 600 de elevi și închipuiți-vă că aceștia sunt dislocați în șase clădiri, din șase sate. Nici dacă ar fi „wonder-woman” sau „wonder-man”, acel consilier n-ar putea ajunge în toate școlile, să discute cu toți copiii! Trebuie să înțelegem că, în comunitățile vulnerabile sărace, este nevoie de personal specializat, în mai mare măsură decât în comunitățile aflate în centrul Bucureștiului, asta ca să dau un exemplu. Iar acești consilieri ar trebui să aibă studii de psihologie sau (și) de asistență socială”, a explicat Gelu Duminică.

ADVERTISEMENT

Teoretic, trăim într-un secol în care accesul la informație pare la fel de simplu precum mersul pe jos. Sociologul intervievat a avut, totuși, o părere diferită: „Este o eroare să credem că toată lumea știe ce este un computer, de unde se poate culege orice informație, sau ce este un prezervativ. Să nu uităm că, în România, avem 42% de analfabeți funcționali. Avem 170.000 de analfabeți pur-sânge, ca să spun așa, plus 400.000 de copii cu vârste mici, care nu mai merg la școală. În plus, România are zone extrem de sărace și subliniez cuvântul „extrem””.

Proiecte retrase din pricina protestelor unor asociații

Motivul pentru care ne găsim în acest impas oferă imaginea degradării. „În aceste părți ale țării, oamenii încă trăiesc după modelul cutumiar, în care forța este dată de familie. Și atunci, pare simplu: ne căsătorim la vârste fragede, lucrăm pământul, culegem fructe, dar încă nu știm ce să facem în momentul în care rămânem însărcinate… Există mii de copii născuți în condițiile în care mama nu a fost niciodată la medic. Însă, noi nu vedem aceste cazuri, le observăm abia atunci când ne trage cineva de mână. Și repet, cifrele sunt în creștere, trend-ul este ascendent!”, a punctat Gelu Duminică.

Am fost curioși să aflăm dacă, în România, educația la nivelul părinților și al bunicilor a scăzut în ultimii ani. Răspunsul a venit, pe măsură: „Situația din țara noastră este alta, decât cea de pe vremuri. Acum trei ani, unul dintre obiectivele unei strategii de educație parentală lansată în dezbatere de Ministerul Educației era destinat educării părinților din aceste comunități defavorizate, pentru a-și asista copiii într-o dezvoltare mult mai armonioasă. Ei bine, la presiunea Coaliției pentru Familie, chiar la câteva ore după lansarea propunerii, aceasta a fost retrasă. Auzi așa ceva și te crucești! Păi, educația sexuală a fost înțeleasă drept propagandă pentru homosexuali… Iar clasa politică n-a avut tăria de a merge mai departe. Sigur că e nevoie de educație pentru părinți și că este necesar să eliminăm concepte de tipul „educația se face cu parul” sau „unde dă mama, crește”, dar pentru asta trebuie să avem politicienii care să își asume acest lucru și să înțeleagă fenomenul. Însă, pentru a înțelege, mai întâi trebuie să și „vedem”, iar acum intrăm în alt cerc vicios”.

ADVERTISEMENT

Potrivit site-ului wikipedia.org, Coaliția pentru Familie este o asociație fără statut juridic, neafiliată politic sau confesional, la care au aderat 44 de organizații nonguvernamentale, fundații și asociații și patru federații românești care militează pentru promovarea valorilor familiei tradiționale.

În străinătate, sistemul oferă mamelor adolescente asistență psihologică, medicamente și spațiu de alăptat, la școală

Esențial este fel în care se poate rezolva această problemă în România, dar mai ales și cum stau lucrurile în alte țări. „Majoritatea societăților s-au confruntat cu astfel de realități și în altele încă mai există asemenea situații, dar trebuie să vedem exact cum funcționează lucrurile, acolo. În momentul în care se întâmplă ca o minoră să rămână însărcinată, sistemul lucrează pentru acea fată, nu împotriva ei. În plus, același sistem se ocupă și de copilul care urmează să vină pe lume. Din primul moment, acea fată este acompaniată de un îndrumător și de un asistent social. I se asigură toată consilierea psihologică necesară astfel încât să facă față situației, să nu comită vreo nenorocire, să meargă la școală și să se dezvolte. În cazul în care fata face parte dintr-o familie sensibilă, i se asigură consult, medicamente, vitamine, tot necesarul pentru ca acel copil să se nască sănătos”, a declarat Gelu Duminică.

În plus, ajutorul oferit de autorități este, cel puțin deocamdată, mult mai amplu decât ne putem imagina dacă luăm în calcul condițiile din țara noastră: „Din momentul în care mama a născut, i se asigură la școală un spațiu amenajat pentru alăptare, iar, după primele luni, copilul este mutat într-o zonă de educație gen creșă, astfel încât mama să-și poată continua studiile. Se investește foarte mult, pentru ca traiectoria mamei să nu fie prea mult deviată de la o dezvoltare coerentă, care presupune o dezvoltare normală cât mai lungă”.

„Învățătură cu vorba bună, dar și cu parul!”

Și dacă tot am zăbovit asupra exemplelor provenite din afara României, ne-am întrebat cum au învățat consilierii străini să nu jignească fetele, așa cum am auzit că se întâmplă… prin unele zone. Profesorul Duminică a detaliat: „Cu vorba bună și cu parul! În plus, în străinătate, nu prea există sisteme ca la noi, cu titularizare pe viață. Ca să dau un exemplu ipotetic, dacă într-o școală suedeză, profesorul Gelu Duminică jignește o fetiță în modul în care spuneam anterior, a doua zi el nu mai calcă în acea instituție. I se încheie contractul imediat! Asta înseamnă „parul””.

Importantă este, însă, educația… învățăturii. „În primul rând, dobândirea educației unui consilier se face prin formare continuă, începând de pe băncile facultății. Unde mai pui că, în alte țări, se face educație sexuală încă de la grădiniță, iar la noi nu există deloc sau, în cel mai bun caz, este opțională. Societatea este conștientă că tinerii fac sex și că din asta ies copii. Și pentru a micșora numărul mamelor minore, autoritățile din alte state au educat copiii de la cele mai fragede vârste, au creat legi și sisteme coerente și au oferit motivație, a încheat Gelu Duminică.

În România, ne otrăvim cu propriile noastre limite. În tot acest timp, vorba aceea, „trend-ul” crește, „cutumele” rămân.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri