Sociologul Andrei Popescu, despre criza generată de coronavirus: “Românii uită prea repede ce li se întâmplă și nu învață nimic din pățaniile lor”

EXCLUSIV FANATIK
Andrei Dicu   
în HotNews
12/03/2020, 18:02
Sociologul Andrei Popescu, despre criza generată de coronavirus: “Românii uită prea repede ce li se întâmplă și nu învață nimic din pățaniile lor” EXCLUSIV FANATIK
Sociologul Andrei Popescu analizează implicațiile coronavirusului

Criza creată de coronavirus atinge cote care păreau de nebănuit. Numărul cazurilor de boală crește de la o oră la alta. Suntem parte a unui fenomen social unic, atât ca amploare, cât și ca implicare personală. Dacă studiem istoria, parcă niciodată situația nu a fost atât de încordată. De la „Ciuma lui Caragea” și până la holera care împăienjenise România imediat după ultimul Război Mondial, nu am mai avut de a face cu o asemenea molimă. Dincolo de boala în sine, acest fenomen are implicații sociale extreme. Cunoscutul psiholog și sociolog Andrei Popescu, fost profesor la Școala Superioară de Jurnalistică, a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIKdespre acest subiect.

Cum comentați, din punct de vedere sociologic, impactul coronavirusului asupra societății românești?

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Așa numita criză a virusului denumit între timp COVID 19 este una din componentele fenomenului globalizării. Se strănută în China, se îmbolnăvește de gripă Europa. Nimic nou, au mai existat dosarele „gripa aviară” sau „SARS”, sursa fiind tot China. Pierderile cele mai mari le-a suferit Europa. Răspândirea unui virus cu caracteristici relativ necunoscute și cu antidot (vaccin) încă imposibil de produs la scara unui epidemii globale nu este un exercițiu de apărare civilă. Reacțiile diverselor culturi sociale în care au apărut purtătorii virusului sunt extrem de diferite, începând cu accente totalitariste și terminând cu simulări de îngrijorare. Oricum, fenomenul este doar în stare incipientă, dezvoltări și evenimente noi vor exista, cu siguranță. Asupra României, impactul epidemiei este, în multe cazuri, hilar. Și asta alimentează perechea de tendințe ce caraterizează ultimii 10-15 ani din istoria noastră recentă. Autoritațile mimează competența, societatea mimează îngrijorarea.

De ce să nu-i credem pe politicieni

Vom asista la un sentiment de teamă generalizată?

Greu de spus, dar este posibil. Totul depinde de performanțele de rol ale specialiștilor, atâți câți mai avem. Politicienii nu mai trebuie crezuți doar pentru că sunt cei mai expuși mediatic. Specialiștii trebuie lăsați să orchestreze politicile crizei și să evalueze efectele dinamice ale evenimentelor. Rolurile sociale trebuie separate și autoritatea specializării trebuie să-și facă loc în discursul public. Dacă această inversiune nu reușeşte, anxietatea socială va ajunge la cote contraproductive pentru o societate normală.

Cum poate fi eradicat sentimentul de panică, în asemenea cazuri?

Prin utilizarea expertizei raționale, informație directă și informare comentată de către experți. Sigur că vor mai exista păreri potrivit cărora usturoiul și un țoi mic sunt panacee. Sigur că nimeni nu crede din prima că un spălat corect (și des) pe mâini este mai sigur decât purtatul măștii și al mănușilor. În asemenea cazuri, comunicarea socială se izbește (este cel mai adecvat cuvânt) de zidul ignoranței și al autosuficienței, atât de comune în România. Informarea din gură în gură este mai credibilă decât informarea prin canalele mediatice. La care trebuie să adăugăm și lipsa de credibilitate a acesteia din urmă… Chiar și măsurile propuse de Guvern s-au diluat în niște comentarii absolut lipsite de sens.

„Oprirea competițiilor sportive, o măsură de bun simț”

S-a discutat foarte mult despre competițiile sportive care se vor disputa, cel puțin până la 31 martie, fără spectatori. Care este impactul?

Este o măsură de bun simț. Sportul atrage mase mari de oameni, la diverse evenimente și competiții. Se creează astfel un spațiu propice pentru circulația virusului, crescând astfel viteza și volumul contaminărilor. Marea masă a virtualilor spectatori înțeleg asta. Cu restul, mai e de lucrat. Am văzut recent o competiție de zbor cu schiurile, în Norvegia. O trambulină de 130 metri, dar… public, ioc! Și m-am pus, o clipă, în mintea unui concurent, încercând să-mi imaginez ce simte când sare în acel hău dezumanizat. O frustrare imensă a fost singurul răspuns posibil…

Închiderea școlilor și a grădinițelor este o soluție?

Da, este o soluție. Pe de-o parte, pentru că populația din aceste instituții are o vulnerabilitate aparte, datorată insuficienței procesului de formare a sistemelor imunitare. Pe de altă parte copiii, fie de grădiniță ori mai măricei, sunt vehicule perfecte de transmitere a virusului, chiar dacă ei par a nu fi parte din target-ul acestuia. În bună măsură, școlile nu sunt pregătite cu strategii epidemiologice, nu dispun de personal medical suficent, ca să nu mai vorbim despre săracuțul repertoriu de deprinderi igienice, pe care îl au copiii din unitățile de învătământ. Îmi aduc aminte că, făcând parte din echipa de promovare a Programului „Educație pentru Sănătate”, inițiat de Ministerul Învațămantului, ne-am lovit de niște obstacole foarte serioase, înalte și ascuțite, în calea de implementare a acestuia la nivel de curriculă generală (clasele I-XII). Era vorba despre igiena personală, de alimentație, de relația cu mediul, de biotehnolgii și… despre viața sexuală. Ei bine, din acest ultim motiv s-a rupt filmul… Revenind la măsurile administrative, de curând, „ministresa” învățământului declara senin că ea nu poate închide unitățile școlare, ci doar Comitetul Național pentru Situații de Urgență, iar funcționarea after-school-urilor va depinde de părinții elevilor respectivi. Ca să vezi! Păi cu cine să lași copiii câtă vreme eşti la slujbă, ca să-ți câstigi existența? Altă situație care nu poate fi gândită normativ și pentru care trebuie inventate forme organizatorice noi… De exemplu, în Finlanda s-ar forma ad-hoc comitete de părinți care s-ar ocupa, pe rând, de timpul micuților, cu finalitate educațională evidentă, nu doar de supraveghere. În fine, o altă „perlă” ieșită din gura aceleiași doamne, care nu pare să poată umple cu capul o pălărie atât de mare, pe care o deține politic, vorbește despre înlocuirea cursurilor fizice din școli cu e-learning, adică, mai clar, cu lecții predate pe internet! Ce a omis să ne spună doamna Anisie ține de o estimare a numărului de cazuri în care această schimbare la față a învățământului românesc este posibilă. Asta, în condițiile în care mai sunt mii de școli cu toalete în curte și fără apă curentă…

Andrei Popescu (sursa www.facebook.com)
Sociologul Andrei Popescu analizează implicațiile coronavirusului

Precedentele nu ne învață nimic: “Românii uită prea repede ce li se întâmplă și nu învață nimic din pățaniile lor”

Cum s-au rezolvat asemenea crize, relativ similare, în alte țări?

De la caz la caz, de la o cultură socială la alta, țările și-au diversificat politicile de combatere a unor astfel de epidemii sau de restrângere a efectelor acestora. Inventarul soluțiilor găsite de culturi comparabile e covârșitor numeric, deci greu de evaluat și de comensurat. Importante sunt competența specialiștilor și imaginația socială a acestora și o variabilă greu de definit operațional, memoria socială. Să ne gândim numai la noi, de data asta… Am avut inundații și nu am învățat nimic din ele. Avem căderi intempestive de zăpadă și tot timpul suntem nepregătiți. Am avut un cutremur devastator în 1977 și construim tot în dorul lelii. Ca ansamblu social, românii uită prea repede ce li se întamplă și nu învață nimic din pățaniile lor de manual. Cum nici cu performanța în exercitarea autoritătii nu stăm prea bine, avem un tablou relativ complet al neputintei învățate, care s-a dezvoltat structural în România.

Există un „manual de liniștire” a populației?

Ce bine ar fi să existe așa ceva! Cel putin teoretic. Dar mi-e teamă că analfabetismul funcțional (fără sa fiu malițios, chiar și al politicienilor) ar omorî prea repede o idee atât de fabuloasă.

Asemenea maladii pot deveni subiect de manipulare politică?

Oh, da! Orice se pretează la manipulare în scopuri politice. Luați ca exemplu decalarea vestitului Congres extraordinar al PSD. Cică s-ar fi amânat din cauza riscurilor induse de COVID 19. Sau amintiți-vă bruscul agreement dintre PSD, ProRomania „ejusdem farinae” (n.r cei de aceeași teapă) pentru aprobarea Guvernului liberal, putându-se înmormânta oficial ideea de alegeri anticipate. Criza coronavirusului trebuie guvernată de o structură politică stabilă.

„Moderatorii TV își dau cu părerea după metode inchizitoriale”

Presa din țara noastră adoptă o atitudine corectă?

Mediile de informare au o atitudine haotică. Se amestecă informația cu opiniile, amatorismul și politicianismul eclipsează specialiștii. Moderatorii TV își dau cu părerea după metode inchizitoriale. Numai atunci când sunt obligați, responsabilii din mass-media devin conformiști și reproduc comunicatele agențiilor și structurilor oficiale cu controlul crizei. Dar n-ar pune nimic de la ei, nimic constructiv, inovativ, educativ. M-am interesat recent, de exemplu, să aflu care este situația în câteva din țările nordice, dar nu am găsit date actuale. Singura sursă credibilă este site-ul who.international , OMS-ul fiind singurul organism mondial îndrituit să gestioneze informații globale. În rest, nimic sau foarte puțin despre aceste date din contextul altor țări… Ori, mass-media exact asta ar trebui să facă, să informeze, pentru ca virtualul pacient român să aibă la ce reflecta și deci, ce învăța.

Rețelele de socializare sunt un factor pozitiv sau negativ? Revenim indirect la ideea de „panică”….

Rețelele de socializare sunt ceea ce sunt, adică nici pozitive, nici negative. Sunt locuri de dat cu capul. Așa cum, în tinerețea mea, se mai scria pe unele burlane aflate către stradă, cu condiția ca ele să fie de tablă și nu de fontă… În informația care circulă pe social media este o cantitate mare de toxine emoționale. Depinde de utilizator să deceleze informația de paraziții ei. Și asta presupune informație, experiență și… instinct. Să ne uităm cu atenție la cantitatea enormă de mesaje care au circulat în jurul scandalului legat de poluare, din Bucureștiul ultimelor zile. În social media nu există surse-expert, ești crezut sau crezi, pentru că, nu-i așa, la asta sunt buni prietenii. „Panică” este un cuvant prea dur. Uitați-vă la grosolana manipulare pe care a încercat-o o televiziune la Constanța, golind rafturile unui magazin, filmând și apoi punând mărfurile la locul lor. Care a fost scopul acestui exercițiu? Să vină unul, seara, să dezmintă respectivul „fake?

Circulația informației este mai mare decât însăși circulația virusului?

Să ne întelegem asupra conținutului acestui termen, „informație”. Avem, pe de-o parte, informația specializată, venită dinspre bio-medicină, epidemiologie și politici publice. De cealaltă parte, un verbiaj incontinent, în care exceleză mass media (mă refer strict la România), în care suspecții se fac bine, carantina nu e carantină, locurile și echipamentele ATI nu sunt suficiente, dacă epidemia escaladează. Din a doua categorie de „#informație” (de reținut, este un substantiv care nu are plural!), lumea extrage preferențial mult mai mult sens decât din prima categorie. Faptul că într-o singură zi au murit în Italia mai mult de 200 de oameni este mai puțin semnificativ pentru majoritate, decât numărul de contacte descoperite în ancheta epidemiologică asupra… Tanței lui Costel, din satul vecin…

Cum se „măsoară” crizele în Franța și în Spania

Există deja studii sociologice, publicate în străinătate, care tratează acest fenomen?

Marea majoritate a acestora focusează fenomenele de panică, isterie și frenezia crizei provocată de acest eveniment la care nimeni nu se aștepta. Știu că în Franța și în Spania, universitari serioși s-au apucat deja de măsurat variabile semnficative ale respectivelor crize. Curios este că, spre deosebire de România, accentul pus pe igiena personală și pe mediul proxim este cu mult mai redus. Să fim totuși o țară de nespălați, cum am tot fost considerați? Asta e cam tot ce poate fi spus acum despre studii în desfășurare.

Sănătatea mondială” devine, în asemenea cazuri, o lozincă și de ce nu, un viitor pretext pentru dezvoltarea unor afaceri de proporții, în domeniul sanitar? Și nu numai…

Dacă e vorba despre sănatăte mondială, discutăm implicit despre industria farmaceutică și de accesorii. Cum acesta este un domeniu în care cuvântul „profit” este un truism, atunci da, este un bun pretext pentru sporirea câștigului. De exemplu, frica de boală este speculată la fel de bine și de companiile de asigurări. Și în industria accesoriilor de prevenție (măsti, costume de protecție, mănuși etc.) profiturile sunt în creștere. Uimitor este faptul că strategii noștri au descoperit abia acum, în situație de criză, numărul fabricanților de astfel de articole. Niște consilieri de negație (funcție descoperită de japonezi pe când studiau procese creative de grup) ar trebui rapid angajați pe lângă vestitul Comitet pentru Situații Speciale de Urgență, ca sa mai taie câte puțin din suficiența lui Arafat, Streinu-Cercel, ori Tudor Ciuhodaru, aceste „Mafalde” ale spațiului mioritic. Ieri, pe când stăteam de vorbă amical cu cardiologul meu, acestuia i-a venit o idee: „Azi, cel mai bun lucru pe care-l poate face un om deștept e să cumpere acțiuni!”… Absolut veridic. Orice criză are și va avea profitorii săi.

Cât este adevăr și cât reprezintă frica, în cazul pe care îl dezbatem?

Frica este un sentiment de neajutorare, amplificat de lipsa informației (a adevărului, am putea glossa aici…). Adevărul este un complex de informație care se poate structura rațional. Adică, vreau să spun că și aici este vorba despre eterna adversitate dintre rațiune și sentiment. Cazul COVID 19 este deocamdată unul preponderent irațional, pentru că nici nu suntem familiari cu informația știintifică și medicală și nici nu ne lăsăm ușor influențați de autorități fără competență.

Pubicul, indiferent în fața evidențelor

Care este concluzia dvs, ca sociolog, referitoare la acest caz?

Vorba englezului este de prețuit, în acest caz: „Wait and see”. Avem prea puțină informație. Nu avem autorități competente, publicul este impresionabil la orice, numai la evidențe, nu. Nici măcar la experiențele altora… În fața unei astfel de situații, un optimist ar putea spera la evoluții favorabile prin învațare socială. Personal, sunt pesimist. Iar un pesimist nu are altceva de făcut decât să înregistreze situația și s-o comunice ca atare. Sunt în situația în care am fost pus și acum câteva luni, prin toamnă, când în satul în care locuiesc s-a trecut la exterminarea porcilor, asta pentru că tot vorbeam despre interesele anumitor industrii… Satul are două străzi, una centrală, cu asfalt și cu prăvălii și o alta paralelă, neasfaltată. Între cele două străzi este, fizic, o distanță de circa 40-50 de metri. Unele case au dublă intrare-ieșire, atât pe principală cât și pe paralelă. Ei bine, gospodăriile care aveau numere poștale pe strada principală au scăpat cu porcii nesacrificați. Omorâți au fost cei de pe strada paralelă, din gospodării care aveau numere poștale cu ieșire în aceasta. O televiziune din Târgoviște a făcut o anchetă pe această temă, iar eu am fost pesimistul cel mai prezent în montaj. Așa și cu acest interviu…

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles