Respectul de care Miodrag Belodedici a avut parte și are în continuare l-a fascinat pe Andrei Vochin, cel care a povestit mai multe situații interesante în care dublul câștigător al Cupei Campionilor a fost implicat.
Ajuns la Steaua Roșie în finalul anului 1989, după ce a devenit un jucător de top la Steaua București, Miodrag Belodedici s-a trezit într-un vestiar în care majoritatea colegilor veneau cu pistolul la antrenament.
„Realitățile unei vieți libere, unde puteai face orice. Era un comunism democratic dacă se poate folosi formula asta. Un soi de capitalism tolerat. Inclusiv Steaua Roșie se autofinanța, avea sponsori, jucătorii se transferau în străinătate, clubul încasa banii. Cred că era mai degrabă autocrat decât dictator, Tito. Steaua Roșie Belgrad nu era echipa Armatei, așa cum greșit se consideră în România. Aia era Partizan. Steaua Roșie nu era nici echipa Miliției, era echipa oamenilor comuniști.
Muncitorimii dacă vrei. Era echipa securiștilor în același timp. A semnat pe 29 decembrie 1989, la câteva zile după revoluția noastră. Mai găsește și o altă realitate acolo. Mi-a povestit el că mai mult de jumătate dintre ei aveau pistoale. În dulapul din vestiar, unde își puneau lucrurile, puneau și pistolul acolo. El a întrebat de ce și i s-a explicat că în primul rând se furau mașini. Oprești la semafor și-ți pune pistolul la cap. Belo s-a amuzat că el a venit cu Dacia din țară”, a spus Andrei Vochin la emisiunea Oldies but Goldies.
Jucătorii de la Steaua Roșie Belgrad, printre care se număra și Miodrag Belodedici, mergeau să petreacă timp la barul pe care Arkan îl avea chiar lângă stadion. Aceștia au fost avertizați că ar putea să fie împușcați, însă și-au asumat riscul și au continuat să meargă la respectiva locație.
„În momentul în care a semnat la sârbi i s-a oferit un apartament lângă stadion și o mașină. El a spus că-i place un Peugeot 405. Asta a primit. Vizavi de stadion era o clădire a celebrului Arkan, luptător sârb, declarat de mulți criminal de război. El era șeful galeriei lui Steaua Roșie Belgrad, care băga și bani la echipă. Abia își construise o clădire vizavi de stadion, unde avea un bar, un soi de cofetărie, jucătorii după antrenament traversau și stăteau la taclale acolo.
Dragan Dzajic care era conducătorul clubului, le-a spus jucătorilor să nu se mai ducă. Ce se întâmpla? O dată la o lună, două, treceau unii pe stradă și împușcau oamenii de la masă, sperând că-l împușcă pe Arkan sau pe oamenii lui. Ei se duceau pentru că era o atmosferă caldă, prietenoasă, erau foarte iubiți. Există un interviu cu mama lui Arkan, surprinsă când venea la cimitirul copiilor săi, Arkan și o fată, iar fiind intervievată a spus că dintre jucătorii de la Steaua Roșie feblețea ei a fost Belodedici”, a povestit Vochin.
O legătură specială între mama celebrului Arkan și Miodrag Belodedici a fost formată când românul a ajuns în Serbia. Aceasta chiar i-a organizat o petrecere fotbalistului cu ocazia împlinirii a 25 de ani.
„Belodedici e născut în mai 1964, în mai 1989 a făcut 25 de ani, era acolo, dar nu avea drept de joc, pentru că avea un an de zile de suspendare. Ea i-a organizat tot evenimentul, și-a serbat ziua de naștere în această cafenea, tortul a fost făcut de mama lui Arkan, și cei doi au tăiat împreună 25 de ani. Ăsta este un alt semnal că Belo este incredibil iubit. Aș spune că e chiar idolatrizat, inclusiv de către suporteri de la Partizan. Nici în România nu am auzit suporteri de la Dinamo sau Rapid care să-l vorbească de rău.
Personalitatea lui îl face să fie iubit peste tot. Am jucat cu Muntenegru, iar în interiorul delegației noastre s-a făcut un pariu. Mergeam într-o localitate mică, nu la Podgorica. Și Stoichiță a pus pariu cu Belo că nu are cum să-l oprească și acolo cineva pe stradă. Băi, frate, ne-am dat jos din microbuzul ăla, nu crede că a făcut 25 de pași și au început ăia ‘legenda, Belodedici'”, a mai spus Vochin.
Zeljko Ražnatovic, cunoscut sub numele de „Arkan”, a fost unul dintre cei mai controversați actori ai războaielor din fosta Iugoslavie din anii ’90. Lider al grupării paramilitare „Tigrii lui Arkan”, el a dobândit notorietate prin operațiunile desfășurate în Croația și Bosnia, acțiuni marcate de acuzații grave de epurare etnică, jaf și violențe împotriva civililor.
Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie l-a inculpat pentru crime de război și crime împotriva umanității, deși nu a ajuns niciodată să fie judecat. Figura sa a devenit sinonimă cu brutalitatea conflictelor balcanice și cu ascensiunea liderilor militari naționaliști în haosul destrămării Iugoslaviei. În afara câmpului de luptă, Arkan a construit o imagine publică puternică și polarizantă.
A fost implicat în afaceri, politică și fotbal, devenind patronul clubului Obilic, despre care se spune că a fost condus cu metode de intimidare și coerciție. Relația sa cu cântăreața Svetlana „Ceca” Raznatovic a transformat cuplul într-unul dintre cele mai mediatizate din Serbia anilor ’90. Arkan a fost ucis în 2000, într-un atentat într-un hotel din Belgrad, moartea sa punând capăt unui capitol întunecat al istoriei recente din regiune, dar lăsând în urmă o moștenire încă intens contestată.