Un șofer român în vârstă de 40 de ani a fost găsit mort în cabina sa. Cel care a făcut descoperirea este un alt coleg al bărbatului, care se afla lângă Autostrada A3 din Spania, în zona unui poligon industrial.
Este cunoscut faptul că această zonă este una în care conducătorii auto profesioniștii se opresc pentru a se odihni, dar se pare că în acest caz românul trebuia să fie pe drum, căci se îndrepta spre o altă localitate, dar a oprit pe timp de noapte.
Mai precis, șoferul de TIR mort trebuia să ajungă la La Junquera, lucru confirmat și de firma la care românul lucra, conform presei locale.
Ce se știe este că Institutul de Medicină Legală din Valencia analizează trupul neînsuflețit al românului, identificat ca Dănuț B, în vârstă de 40 de ani, pentru a se stabili cu exactitate care au fost cauzele morții.
Sunt luate în calcul toate ipotezele în aceste momente, dar la o primă investigație, trupul românului nu pare a avea semne externe de violență.
Poliția judiciară a Gărzii Civile din Riba-roja anchetează acest caz, pentru a stabili care sunt cauzele reale ale morții, dacă a fost vorba de una naturală sau nu.
La fața locului au ajuns agenți din grupul de criminalistică al Gărzii Civile. Aceștia au luat probe din camion și au analizat scena morții, dar nu au descoperit vreun semn de forțare a ușilor sau vreo dovadă că cineva a intrat peste șofer în propria cabină.
Tot un sfârșit tragic a avut și Mihai Spătaru, care avea aceeași meserie ca Dănuț. Acesta a fost ucis cu sânge-rece când a coborât din camionul său să verifice marfa.
Soția lui, care i-a fost alături în acele clipe, ea fiind și membru al echipajului, a povestit că doi bărbați l-au atacat pe soțul său cu săbii, dar nimeni nu i-a sărit în ajutor.
Mihai a murit pe loc, chiar sub ochii soției sale, în Franța, pe autostrada A28. Doi bărbați de origine kurdă au fost arestați în acest caz, dar ei susțin că sunt nevinovați.
Se pare că atacatorii au vrut să fure marfa, dar au fost surprinși de Mihai, pe care l-au ucis cu loviturile de sabie.