Un șofer în vârstă de 37 de ani, din Pitești a fost oprit de oamenii legii într-o intersecție de tip sens giratoriu din comuna Lunca Corbului. Din cauza stării sale, bărbatul a blocat traficul din zonă. Polițiștii au fost informați de un coleg de la Secția Rurală Lunca Corbului, aflat în trafic, că individul conduce haotic pe drumurile publice. Astfel s-a născut ipoteza potrivit căreia acesta s-ar afla sub influența alcoolului.
La vederea autorităților, bărbatul s-a încuiat în mașină și a refuzat să stea de vorbă cu polițiștii veniți de la Biroul Rutier Pitești. Alături de el, în mașină se afla și tatăl bărbatului băut, în vârstă de 80 de ani. Acesta a încercat să își convingă fiul să coboare din mașină, însă niciun efort nu a dat roade.
Într-un final, polițiști l-au dat jos cu forța pe bărbat din autoturism. Atunci au realizat că șoferul abia se putea ține pe picioare și mirosea puternic a alcool. El a refuzat să se conformeze testării cu aparatul etilotest, dar și prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a decis ducerea bărbatului la sediul Poliției Municipiului Pitești, pentru verificări mai amănunțite. La audieri, bărbatul a recunoscut că a băut din motive emoționale, respectiv în urma decesului unei persoane dragi din familie.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost eliberată dovada înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
În acest caz, verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapte. În urma acestora se vor lua și măsurile legale care se impun în acest caz, potrivit informării transmise de IPJ Argeș.
Tot din cauza alcoolului la volan, un tânăr și-a pierdut viața în Portul Constanța. Șoferul unui TIR s-a urcat în cabină și a pornit utilajul, moment în care un tânăr de 30 de ani s-a poziționat în fața sa pentru a opri înaintarea. Din cauza stării în care se afla, dar și a unui conflict cu victima, șoferul nu a oprit, astfel că a trecut cu TIR-ul peste bărbat. După faptă, vinovatul a fugit, însă a fost prins la scurt timp în orașul Eforie.
Individul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.