News

Șofer român de taxi, ucis cu cruzime la Londra. Familia solicită ajutor pentru repatrierea sa

19.02.2021 | 11:26
Sofer roman de taxi ucis cu cruzime la Londra Familia solicita ajutor pentru repatrierea sa
ADVERTISEMENT

Un șofer român de taxi, în vârstă de 37 de ani, care lucra în Marea Britanie, a fost ucis cu cruzime la Londra, miercuri seară. În aceste momente, familia îndurerată solicită ajutor pentru repatrierea sa.

Presa britanică informează că victima se numeşte Gabriel Bringye. Acesta a fost găsit de paramedici în stare gravă, cu un traumatism prin înjunghiere, în fața unei școli din Tottenham.

ADVERTISEMENT

Poliția încă nu a făcut arestări, însă din primele date ale anchetei să bănuiește că orădeanul ar fi fost ucis de ultimul său client care ar fi solictat taxi-ul prin aplicația mobilă Bolt.

Șofer român de taxi, ucis la Londra

Publicația Evening Standard scrie că Gabriel Bringye, în vârstă de 37 de ani, a fost descoperit înjunghiat, în vehiculul parcat în zona Tottenham, miercuri, la aproximativ 19:20.

ADVERTISEMENT

Medicii ajunși la fața locului s-au luptat zeci de minute pentru a-l salva pe român, însă nu au reușit, iar ulterior au declarat decesul, la ora 20:00.

”Poliția a fost sesizată de un șofer de autobuz cu privire la un bărbat rănit care nu răspundea în interiorul unui vehicul din Jarrow Road, Tottenham, miercuri, la ora 19:21. În ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul a fost declarat mort la fața locului la ora 20:00”, a declarat un purtător de cuvânt al Scotland Yard pentru presa insulară.

ADVERTISEMENT

Până în prezent nu se cunosc motivele care au condus la acest incident deosebit de grav, însă conform presei străine, din mașina condusă de Gabriel nu s-a furat nimic.

Un prieten al lui Gabriel a declarat pentru sursa citată: ”Este o tragedie îngrozitoare. Gabriel era cea mai drăguță și blândă ființă umană pe care o puteai întâlni. Nu ar face rău unei muște. Suntem cu toții șocați”.

ADVERTISEMENT

Gabriel locuia în Marea Britanie de 13 ani şi era şofer de taxi în Londra din 2015. Acesta spera să-și adune bani și să se căsătorească cu logodnica lui, la sfârșitul acestui an.

Familia lui Gabriel solicită ajutor pentru repatrierea sa

Familia lui Gabriel este distrusă după acest eveniment. Vestea decesului a venit ca un trăznet asupra prietenilor lui Gabriel și asupra rudelor, care solicită acum ajutor pentru repatrierea acestuia, scrie Bihon.

Din păcate, fratele meu a fost omorât în timpul serviciului ca şofer de taxi. Clientul se pare că era drogat, ce a rezervat o cursă de câteva lire a hotărât sa folosească cuţitul de mai multe ori.

Nu avem prea multe informaţii despre ce s-a întâmplat pentru ca poliţia nu ne spune nimic şi vinovatul încă nu a fost prins. În urmă au rămas o familie ce nu îşi va reveni niciodată.

Ajutaţi-ne vă rugăm să îl ducem pe Gabriel acasă, să fie lângă părinţi, în ţara în care s-a născut şi ar fi vrut sa se ducă înapoi într-o zi, dar nu aşa”, a scris Magdalena Renata Bringye, în apelul lansat pe gofundme.

ADVERTISEMENT