Mioara Velicu, Sofia Vicoveanca și Mihaela Gurău au transmis câteva urări emoționante pentru românia, prin intermediul FANATIK, cu ocazia sărbătorii de azi, 24 ianuarie 2024. Mica Unire, așa cum e cunoscută de toată lumea, aduce în discuție de fiecare dată reunificarea cu Basarabia, un vis care pare a fi tot mai îndepărtat.
Interpretele folclorului românesc le doresc celor care îndrăgesc muzica lor, și nu numai, pace în suflet și sănătate cu ocazia Unirii Principatelor. Mioara Velicu, la fel ca Mihaela Gurău, visează la unirea României cu Republica Moldova, însă artistele sunt conștiente că dorința asta nu e atât de ușor de împlinit.
„Este o zi importantă, astăzi, pentru noi românii, sărbătorim 165 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Ar trebui ca fiecare dintre noi să simtă astăzi în suflet emoția acestui eveniment. Să nu uităm că suntem români și că istoria neamului nostru ne definește ca popor.
Așa cum spun și versurile cântecului “Hai să dăm mâna cu mâna cei cu inima română”, așa vă îndemn și eu să fiți fericiți că trăim în această țară frumoasă. Avem tradiții atât de deosebite. Noi, românii nu ne-am pierdut omenia și nici speranța.
Noi, artiștii de muzică populară am reușit să facem o punte care unește atât de frumos cele două maluri ale Prutului. Să sperăm că într-o bună zi, frații noștri din Basarabia vor fi și ei din nou “acasă”. Aici le este locul și sufletul. La mulți ani, dragi români, oriunde vă aflați!”, este mesajul transmis de Mihaela Gurău, în exclusivitate pentru FANATIK.
Mioara Velicu ne-a zis și cum a petrecut ea această zi, încă de dimineață. Cântăreața de muzică populară a fost prezentă la Iași, capitala acestei sărbători importante, unde a urmărit evenimentul desfășurat de autoritățile locale, încântându-i, de altfel, cu prezența și vocea ei pe moldoveni.
La scurtă vreme după ce a plecat de la Iași, artista a vorbit despre ziua de 24 ianuarie, în exclusivitate pentru FANATIK. Ne-a zis că ar fi extrem de fericită ca românii și basarabenii să se unească, doar că nu toată lumea e comodă cu ideea. Artista ne-a mărturisit că a fost, de curând, în Republica Moldova și a fost dezamăgită să vadă că există persoane care nu poartă în inimă România.
„Eu azi am fost la Iași, de Ziua Unirii, pentru că acolo e cel mai frumos loc din Moldova unde îmi place să merg eu și a fost o mare de oameni, i-am văzut uniți.
Așa mi-aș dori să fim întotdeauna, uniți, și să cânte împreună cu noi, să se veselească, să uite de greutăți, așa cum a fost astăzi. De fapt, așa e în fiecare an. Le urez românilor, oriunde s-ar afla, să aibă pace, liniște și să se gândească întotdeauna că cel mai frumos loc din lume este țara lor, în care s-au născut”, ne-a transmis Mioara Velicu.
Întrebată dacă e de părere că vom mai apuca unirea cu Republica Moldova, cântăreața a fost extrem de sinceră. „Știi, e o glumă, știi cum spune moldoveanul? No comment! (n. red: râde). Mi-aș dori din suflet să fie treaba asta, dar trebuie să își dorească și ei. Unii își doresc, o parte nu. Eu am fost de curând acolo. I-am văzut ce declarații au putut să dea reporterilor, cât de urât vorbeau. Dar ăștia sunt, așa… Să zicem rătăciți. Oricine își dorește unirea. Face parte din trupul țării noastre”, a declarat Mioara Velicu, pentru FANATIK.
„Le doresc sănătate tuturor, la mulți ani din toată inima! Le urez sănătate, putere, liniște sufletească și împliniri sufletești. Domnul să ne fie aproape în orice moment! Doamne ajută! Vă țuc sufletul”, le transmite Sofia Vicoveanca cititorilor FANATIK, de Mica Unire.