Vineri 2 octombrie, două evenimente fotbalistice atrag atenția microbistului român: naționala României întâlnește Polonia în deplasare, iar Rapidul lui Daniel Pancu dispută în Giulești un amical de gală cu sinergica (există oare termenul asta?) Genoa. Despre faptul că ambele meciuri urmau să se joace în aceeași zi, știam demult. Știrea este că Giulestiul va fi sold-out la acest amical, iar asta nu e deloc o veste bună pentru oficialii FRF. Meciul din Giulești începe la ora 19:00, într-o zi totuși lucrătoare și a avut de luptat cu concurența naționalei, al cărei meci începe la 21:45. Mulți spectatori ai amicalului de gală din Giulești nu vor ajunge la timp în fața televizorului pentru a fi alături de tricolori din primele minute ale partidei, e evident asta. Și, nu, de data asta rapidistul din mine nu încearcă să tragă spuza pe turta atașamentului suporterului rapidist; cred că de data asta e mai mult decât atât.
Dezamăgirea e un sentiment cu multiple nuanțe. Ultima dintre ele, cea mai închisă la culoare, se numește lehamite. Ca rapidist, am trăit-o de (prea) multe ori. Vestea bună este că în fotbal lehamitea, aceasta dezamăgire severă, e totuși reversibilă. Dă înapoi sub tratament. Dar medicamentele sunt scumpe și nu se găsesc chiar oriunde; ele se numesc timp și efort.
Niciodată lehamitea nu apare doar pe fondul rezultatelor. Pentru că un șir de rezultate negative are întotdeauna cauze interne care devin la un moment dat vizibile pentru public. De data aceasta, șirul de rezultate negative e extrem de scurt: doar două înfrângeri. Dar ele au fost acompaniate de o strategie confuză și confuzantă, de o comunicare deficitară și de o atitudine cel puțin discutabilă în partida cu Bosnia. Sold-out-ul Rapidului la un amical disputat (chiar și cu Genoa) în seara în care naționala României dispută un meci oficial, e o consecință a acestei stări de fapt.
Întotdeauna, în orice domeniu, în orice situație, micile detalii contează. Fac diferența. Când tânărul internațional care înaintea primului fluier își aranjează grijuliu zulufii se amuză după meci cu un adversar (fost coechipier la echipa de club), după ce a contribuit din teren la încasarea a 4 goluri, iar portarul gafeur refuză să dea ochii cu presa (adică interfața cu publicul naționalei), lehamitea se instalează accelerat. Iar când toate astea vin pe fondul unei selecții discutabile și a unei strategii de lot încă nemaivăzute într-o campanie oficială, totul e explicabil.
Sold-out-ul din Giulești este barometrul stării de spirit populare pe subiectul echipei naționale. Mâine voi fi pe Giulești, chiar cu riscul de a pierde startul partidei naționalei. Aș fi fost acolo și dacă România învingea Bosnia și recunosc că nici după rezultatul de luni nu am crezut că stadionul se va umple la amicalul cu Genoa. Dar când după prima înfrângere și cu lotul deja răvășit discutăm cu aparentă seriozitate despre primul loc în grupă, pentru ca a doua zi să luăm patru de la adversarul considerat a fi cel mai abordabil, lucrurile încep să fie vizibile într-o altă lumină. Difuză și neprietenoasă.
Să fie, așadar, fotbal în Giulești, dar și la Varșovia. Dacă în Giulești scorul, în mod evident, nu contează, la Varșovia nu doar scorul contează. E nevoie de atitudine și, mai ales, de luciditate. Adică exact ceea ce publicul larg a observat că lipsește în jurul naționalei.