Soluția pe care ar trebui să o folosești pentru a stropi pomii fructiferi din grădină ca să-i protejezi de îngheț. Este o metodă eficientă, care îi va ajuta să fie roditori și plini de flori.
Atunci când temperaturile de afară încep să scadă, pomii fructiferi pot fi afectați, motiv pentru care este necesar să iei toate măsurile necesare pentru a-i putea proteja.
Din cauza gerului și a înghețului, mugurii, părțile lemnoase și rădăcinile pomilor pot fi afectate. Pomii fructiferi sunt cei mai vulnerabili atunci când vremea se răcește.
Nu temperaturile scăzute în sine afectează pomii, ci “ferestrele iernii”, care au loc la finalul anotimpului sau atunci când începe primăvara. Acestea sunt, de fapt, niște perioade scurte de temperaturi negative venite după zile în care temperaturile sunt normale sau ridicate.
Valurile de frig pot avea un impact negativ mai ales caisul și piersicul. Scoarța și ramurile sunt afectate, iar rădăcinile pot să aibă de suferit din cauza lipsei zăpezii. Problemele cele mai mari apar atunci când temperaturile scad între -7 °C și -14 °C.
Sunt mai multe metode prin care să protejezi pomii fructiferi iarna. De exemplu, aceștia pot fi înveliți cu o folie microporoasă anti-îngheț. După aceea, poți strânge mai multă zăpadă în jurul trunchiului.
Deși zăpada nu protejează pomul, poate să întârzie pornirea în vegetație atunci când apar scăderi și creșteri bruște de temperatură.
O soluție foarte eficientă pentru a proteja pomii de îngheț este reprezentată de laptele de var aplicat pe trunchi, dar și pe ramurile groase. Lumina va fi, astfel, reflectată, iar trunchiul se va încălzi mai greu.
În acest fel, pornirea în vegetație este întârziată, iar pomul va fi protejat. Atunci când temperaturile de afară sunt foarte mici, e nevoie de un îngrășământ cu o concentrație mare de potasiu, iar pomii îl vor asimila mai bine prin această metodă.
Utilizarea aspersoarelor reprezintă o soluție foarte eficientă pentru protejarea pomilor de îngheț. Pentru ca metoda să funcționeze, e necesar ca pulverizarea apei să fie foarte fină, notează lovedeco.ro.
Apa trebuie distribuită uniform, pe toată durata înghețului. Le poți da drumul înainte de instalarea înghețului, iar apa trebuie dispersată la o înălțime de 1,5 metri.
Stratul de gheață care se va forma pe ramuri va proteja pomii fructiferi, dar instalația de apă trebuie oprită atunci când temperatura exterioară ajunge la 1 °C.