News

Sondaj CURS: Cine este vinovat pentru gestionarea pandemiei. Raed Arafat, în cădere liberă la capitolul credibilitate

Românii au în vizor mai multe persoane pe care le consideră vinovate pentru slaba gestionare a pandemiei din țară. Raed Arafat, însă, pare să-și fi pierdut mare parte din credibilitate.
18.11.2021 | 12:25
Sondaj CURS Cine este vinovat pentru gestionarea pandemiei Raed Arafat in cadere libera la capitolul credibilitate
Un nou sondaj CURS a dorit să afle viziunile românilor în ceea ce privește gestionarea pandemiei. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Un nou sondaj CURS desfășurat în luna noiembrie, la nivel național, a dorit să afle care mai sunt percepțiile românilor privitor la pandemie. De data aceasta, au fost căutați vinovați pentru gestionarea acesteia în România.

Cea mai mare parte dintre românii intervievați în cadrul acestui sondaj sunt de părere că pandemia a fost gestionată ”mai degrabă rău” – răspunsul este dat de 6 din 10 români. Aproape 3 din 10 români cred că gestionarea a fost făcută ”mai degrabă bine”, în vreme ce unul din 10 este indiferent.

ADVERTISEMENT

O întrebare interesantă este chiar a doua în cazul acestui sondaj și le-a fost adresată celor 63% care cred că pandemia nu a fost gestionată într-un mod corect în țară. Astfel, cei de la CURS au dorit să afle cine ar fi principalul vinovat pentru proasta gestionare a pandemiei.

Cine se face vinovat pentru gestionarea pandemiei din România

Cel mai frecvent răspuns arată chiar către concetățeni. 15% dintre români consideră că semenii lor care nu se vaccinează sau care își falsifică acest document sunt vinovați de gestionarea defectuoasă a pandemiei.

ADVERTISEMENT

Pe locul doi, însă, tot cu 15%, se află Raed Arafat, urmat îndeaproape de Florin Cîțu (atât singur, cât și în varianta întregului executiv pe care îl conduce) – 13% dintre români au ales acest răspuns. Ministerul Sănătății este vizat de 11% dintre respondenți, în vreme ce președintele Iohannis este răspunsul a 9% dintre români.

Partidul AUR și Diana Șoșoacă apar pe această listă, de asemenea, prin prisma retoricii anti-pandemie și anti-vaccinare. Dacă partidul are 7%, senatoarea este aleasă de 5% dintre români. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, este responsabil doar în ochii a 3% dintre români, iar PSD este vizat de 2% dintre cetățeni. 4% dintre români cred că ”nimeni” nu e vinovat pentru gestionarea greșită a crizei sanitare.

ADVERTISEMENT

Următoarea întrebare a dorit să afle care este nivelul de încredere a românilor în cele două variante oficiale de testare pentru detecția virusului.

Jumătate dintre români au încredere în testul RT-PCR, în vreme ce 3 din 10 nu sunt încrezători în această formă de testare. Rezultatul este oricum mai bun decât cel al testului antigen, în care au încredere doar 23% dintre români.

ADVERTISEMENT

Cetățenii au fost întrebați și cum văd anumite măsuri considerate de stat pentru a combate pandemia. Testele antigen din salivă pentru elevi sunt bine văzute de 89% dintre români, în vreme ce eliberarea certificatului verde în baza unui rezultat negativ la testarea PCR sau antigen este un subiect cu păreri împărțite. 44% sunt de acord, în vreme ce 47% sunt în dezacord.

În ce personaje din domeniul medical (mai) au încredere românii

A urmat și o întrebare referitoare la încrederea anumite personaje cheie din domeniul medical (dar și politic, pentru că unii sunt sau au devenit între timp membri de partid). În general, nimeni nu se bucură de prea multă încredere din partea publicului.

Alexandru Rafila, însă, este cel mai bine cotat, 26% dintre români având încredere în acesta. 59% însă nu îl agreează. Urmează Valeriu Gheorghiță, cu 24% încredere. Pe de altă parte, deși 42% au o opinie negativă despre el, ceva mai bine de 2 din 10 români nici măcar nu știu cine este.

Raed Arafat e omul de care a auzit cea mai multă lume dintre cei prezentați în sondaj, dar și unul dintre cei mai puțin de încredere (74% dintre români nu își pun bazele în el). E apreciat de 21% dintre români.

Octavian Jurma apare și el în sondaj, cu 17% încredere, 27% neîncredere și 44% răspunsuri care spun că nu îl cunosc. În mod curios, mai apare și numele lui Victor Costache aici, deși fostul ministru al sănătății nu mai este relevant de când în România erau doar puțin peste o mie de cazuri de îmbolnăvire. Costache s-a văzut rapid depășit de situație, astfel că la 26 martie 2020 își dădea demisia, fiind înlocuit de Nelu Tătaru. Poate și de aceea, 61% dintre respondenți spun că nu îl cunosc, în vreme ce 15% considerau că e un om de încredere.

Cel ce i-a luat locul la minister, Nelu Tătaru, are aceeași cotă de neîncredere ca Arafat, 74%. Totuși, încrederea acestuia este la un nivel mai jos, de doar 13%.

În ceea ce privește rolul pozitiv sau negativ al unor persoane sau instituții, poți vedea imaginea de mai jos. Spitalele de stat au un rol mai degrabă pozitiv, aceste instituții fiind urmate în top de persoana lui Valeriu Gheorghiță. Acesta rămâne, însă, relativ necunoscut, deoarece 2 din 10 români încă nu au auzit de colonelul care coordonează campania de imunizare din țară. Raed Arafat din nou, este ”preferatul” românilor când vine vorba de rolul negativ pe care l-ar fi avut în pandemie – 5 din 10 considerând astfel.

Românii au fost întrebați și în ce măsură sunt de acord cu anumite măsuri luate pentru gestionarea pandemiei. În cazul niciuneia dintre aceste măsuri, răspunsurile ”de acord” nu au fost majoritare.

Doar 4 din 10 români cred că măsurile preventive din restaurante au fost corecte, în vreme ce doar 1 din 10 crede că este în regulă limitarea circulației după o oră. Școala online și limitarea accesului în magazine nealimentare a persoanelor nevaccinate sunt considerate măsuri bune de 3 din 10 cetățeni.

Referitor la măsurile prezentate anterior, oamenii au fost întrebați și dacă acestea au încălcat drepturile constituționale. Rezultatele pot fi văzute în imaginea de mai jos.

Românilor le-a fost dată și afirmația următoare: ”Din cauza neglijenței și incompetenței autorităților în pandemie au murit oameni” – iar 57% sunt total de acord cu aceasta, în vreme ce 18% sunt parțial de acord. Doar 23% sunt fie parțial, fie total în dezacord cu această propoziție.

În opinia a 39% dintre români, Raed Arafat ar trebui să aibă mai puține puteri și responsabilități în gestionarea pandemiei. Pe de altă parte, 31% dintre respondenți cred că acesta ar trebui demis din toate funcțiile.

Valeriu Gheorghiță, pe de altă parte, ar trebui să își păstreze aceleași puteri în gestionarea pandemiei, conform celor 39% care au ales acest răspuns. 25% dintre români cred și ei că acesta ar trebui să aibă mai puține puteri.

Sondajul a fost desfășurat între 8 și 15 noiembrie 2021, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion reprezentativ de 1.047 de respondenți. Sondajul CURS a fost realizat la comanda OK Medical.

ADVERTISEMENT