Campionatul Mondial 2026 din SUA, Mexic și Canada a luat deja startul, iar cei mai buni jucători ai planetei se vor duela în următoarele 5 săptămâni pentru cel mai important trofeu pe care fotbalul îl poate pune în joc. Deși va împlini 38 de ani chiar în luna iunie, Lionel Messi rămâne favoritul românilor. Urmat la distanță considerabilă de Yamal și Mbappe. Asta în vreme ce marele său rival, Cristiano Ronaldo, a ieșit complet din prim-plan. Bruno Fernandes este considerat cel mai bun jucător al Portugaliei.
Doar patru meciuri au mai rămas de jucat de la Campionatul Mondial, incluzând aici și finala mică, iar ușor-ușor se concretizează și fotbaliștii favoriți pentru a primi titlul de cel mai bun jucător al turneului. Respondenții sondajului FANATIK–INSCOP au intuit foarte bine faptul că Lionel Messi încă mai are ceva de spus înainte de retragere, dar și că Mbappe și Dembele vor fi adevărate pericole pentru defensivele adverse. Totuși, un fotbalist care a avut un procentaj foarte mare și care a dezamăgit până acum, cel puțin din punct de vedere al cifrelor, este Lamine Yamal.
Lionel Messi, care a obținut 26% din voturi, este clar unul dintre favoriți, deși a ajuns la vârsta de 39 de ani. Cu Argentina calificată în semifinale, starul sud-american este pe drumul cel bun pentru a obține titlul de cel mai bun jucător al turneului. După șase meciuri, Leo Messi are 8 goluri marcate și două pase decisive, iar reușitele sale au adus victorii importante naționalei lui Scaloni.
Următorul în top este Lamine Yamal, cu 19,8% din voturi. Deși a obținut câteva titluri de omul meciului, cifrele sale lasă de dorit. Puștiul minune al Barcelonei a înscris un singur gol, contra Arabiei Saudite, iar la capitolul pase decisive stă și mai rău, cu niciun assist pentru cele 11 goluri marcate de Spania.
Franța vine cu doi pretendenți pentru acest titlu: Kylian Mbappe (15,4% din voturi) și Ousmane Dembele (7,1% din voturi). Atacantul lui Real Madrid pare favorit în acest moment, având același număr de goluri ca Lionel Messi, însă cu un assist mai mult. Nici Ousmane Dembele nu stă foarte rău, cu 5 goluri la acest turneu final și două pase decisive. Un alt remarcat al francezilor, care însă nu a fost votat, este Michael Olise. Jocul său este impresionant, însă este greu de crezut că poate pune mână pe acest titlu fără niciun gol marcat, chiar dacă a oferit nu mai puțin de cinci pase decisive.
Harry Kane a avut 3,9% din voturi și ar putea primi acest titlu dacă Anglia va câștiga titlul mondial. Totuși, Jude Bellingham, mijlocașul lui Real Madrid, l-a ajuns din urmă cu reușitele și a ajuns la cota 6 după dubla cu meciul din Norvegia. Nu ar fi exclus ca tânărul fotbalist să-i „sufle” acest titlu lui Kane în cazul unui triumf al Angliei în SUA.
Nu mai puțin de 26% dintre respondenții la sondajul FANATIK – INSCOP / CM 2026, realizat cu sprijinul SUPERBET l-au pus pe Lionel Messi în topul preferințelor. Deși a plecat din Europa de trei ani, starul argentinian nu a fost uitat de microbiștii din România. Messi-mania există, dovadă că decarul „pumelor” este cotat mai bine decât Yamal, Mbappe, Dembele, sau Kane. Jucători pe care românii îi admiră săptămână de săptămână în Champions League și campionatele de top ale Europei.
Chiar dacă a fost depășit de Lionel Messi, Lamine Yamal este evident noul trend. Văzut de români ca al doilea cel mai bun jucător de la CM 2026, la doar 18 ani. Va împlini 19 ani pe 13 iulie, dată la care ibericul speră să fie încă în lupta pentru trofeu cu naționala Spaniei. După un sezon bun la nivel personal, dar de coșmar la nivel colectiv cu Real Madrid, Kylian Mbappe prinde doar locul 3 pe podium.
Ousmane Dembele, Balonul de Aur, câștigător cu PSG al Ligii Campionilor în 2025 și 2026, este pe locul 4 în topul preferințelor. Doar 7,1% dintre respondenți au mers pe mâna starului Franței. Harry Kane apare și el pe listă, cu 3,9%, în vreme ce Portugalia are doi jucători în acest top, dar nu pe Cristiano Ronaldo.
Cine credeți că va fi desemnat cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial de fotbal din 2026
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/06/varianta-1-copy.jpg)
Datele care apar în Sondajul Național FANATIK – INSCOP/ CM 2026, realizat cu sprijinul SUPERBET au fost culese cu foarte puțin timp înainte de startul competiției din Mexic, SUA și Canada, în perioada 2-8 iunie. În acest fel, toate datele culese și-au păstrat relevanța, iar marja de eroare a rămas foarte mică.
Metoda CATI, care constă în interviuri telefonice, a fost utilizată pentru a obține datele pentru acest eșantion. Conform INSCOP, eroarea maxim admisă a datelor este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului.
Volumul eșantionului simplu, aleatoriu, este de 1100 de persoane. Au fost aleși respondenți din toată țara și din toate categoriile sociale. Eșantionul este reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
Lionel Messi este urmărit în România doar prin intermediul unor rezumate din MLS, dar pare să fie suficient. Mai ales pentru generațiile care l-au văzut pe „La Pulga” în toată perioada sa de glorie. Mai putem remarca și faptul că Messi are mare priză la sexul frumos, dovadă că argentinianul a câștigat sondajul cu voturile primite de la femei. Are 32% la acest capitol, mult peste rivalii săi.
De asemenea, Lionel Messi prinde foarte bine în mediul rural, unde 31% dintre respondenți l-au ales pentru titlul de cel mai bun jucător al CM 2026. La categorii de vârstă, decarul Argentinei a luat cel mai puțin de la 18-29 ani, doar 24%. Și cel mai mult de la 30-44 și 60+, cu 27%. Messi a avut unele probleme medicale în primăvară, dar evoluția impresionantă din amicalul cu Islanda i-a convins pe fanii săi că este pregătit sută la sută pentru turneul final.
Lamine Yamal este idolul noii generații, un jucător care a fascinat în La Liga, unde a ghidat-o pe FC Barcelona spre un nou titlu de campioană. În plus, a ajutat și Spania să se impună la ultima ediție de Euro. Și asta deși vorbim despre un jucător care abia în luna iulie împlinește 19 ani. Prezența sa la CM 2026 a fost în pericol din cauza unei accidentări la coapsă, dar refacerea a fost în cele din urmă așa cum și-au dorit fanii „La Roja. Minutele sale vor fi, totuși, atent monitorizate, în special în faza grupelor.
Așa cum era de așteptat, Yamal primește cele mai multe voturi de la categoria de vârstă 18-29 de ani, unde a prins 23%. De asemenea, utilizatorii de TikTok și Instagram aduc mai multe voturi pentru adolescentul iberic față de cei de Facebook. 21% din primele două rețele de socializare, doar 18% de la cea din urmă. Interesant este că Yamal are 22% din voturile de la categoria 60+, mai mult decât are de la 30-44 (19%) și 45-59 (16%). În plus, a fost ales de doar 15% dintre femei. În vreme ce dintre bărbați a fost ales de 23%, față de 22% cât are Messi.
15,4 procente dintre respondenți sunt de părere că Mbappe își va regăsi forma la naționala Franței, după un final de sezon de coșmar cu Real Madrid. Kylian este la al treilea CM din carieră, iar la primele două a strălucit cu adevărat. A adus trofeul pentru Franța în 2018, iar în 2022 a pierdut finala în mod dramatic, deși a marcat un hat-trick spectaculos.
Kylian Mbappe stă foarte bine printre utilizatorii de Instagram, de la care a obținut 20% dintre voturi. În vreme ce de pe TikTok nu a luat decât 14%. Femeile se pare că nu au încredere că francezul va face un turneu mare, doar 10% cred că va fi desemnat cel mai bun jucător de la CM 2026. Între bărbați are 19%. Iar categoria de vârstă care îi aduce cele mai multe voturi este 30-44 ani, unde a fost ales de 18% dintre respondenți.
Ousmane Dembele s-a transformat într-un jucător cu adevărat de top după plecarea de la FC Barcelona, iar sub comanda lui Luis Enrique la PSG a câștigat și Balonul de Aur. Plus Champions League două ediții la rând, 2025 și 2026. Dar pentru a fi desemnat cel mai bun jucător al turneului trebuie nu doar să ia trofeul cu Franța, dar să îl și depășească pe coechipierul său, Kylian Mbappe.
7,1% dintre respondenți l-au ales pe Dembele, care prinde foarte bine în special în București, de unde a strâns 18% din voturile exprimate. În vreme ce din mediul urban cu sub 90.000 de locuitori are doar 3%, iar în mediul rural doar 4%. De asemenea, între cei cu studii primare, Ousmane Dembele are 0%, față de 11% între cei cu studii medii și 4% între cei cu studii superioare.
Dacă tot a reușit să facă uitat blestemul legat de lipsa trofeelor, care îl bântuia în perioada Tottenham, Harry Kane vrea acum și cea mai importantă competiție la națională. Pentru că starul lui Bayern a suferit mult la lotul național. A pierdut ultimele două finale de Euro, iar la mondialul din 2022 Anglia era eliminată în sferturi de Franța, după un meci în care Kane rata un penalty pe final.
Cristiano Ronaldo va participa la Euro 2026, deși a împlinit 41 de ani în luna februarie! Dar omul în care portughezii își pun bazele este Bruno Fernandes, cel care a avut un sezon excelent la Manchester United. Bruno i-a readus pe „diavoli” în Champions League și a bifat un record de pase decisive în Premier League. Eliminarea în fața Marocului, din 2022, încă îi bântuie pe portughezi, care au și în acest an un lot excelent.
2,2% dintre respondenți cred că Pedri va fi cel mai bun jucător de la CM 2026, iar predicția lor este una cât se poate de interesantă și justificată. Yamal este omul care dă strălucire în jocul Spaniei, dar Pedri este creierul din jocul „La Roja”. Metronomul care dictează tot de la centrul terenului. Vine după un sezon foarte obositor și rămâne de văzut ce resurse găsește pentru a duce Spania până spre trofeu.
Față de alte ediții ale Cupei Mondiale, Germania nu se desprinde neapărat ca una dintre marile favorite. E oarecum firesc dacă ținem cont că nemții au fost eliminați încă din faza grupelor la edițiile din 2018 și 2022. Musiala este vedeta Germaniei, dar există acel sentiment, inclusiv printre fanii nemților, că nu este genul de jucător care poate căra echipa după el până în finală.
Unul dintre jucătorii cei mai importanți pentru PSG, echipa care domină fotbalul european în ultimii doi ani. Joao Neves și Nuno Mendes, colegii săi de la naționala Portugaliei, sunt și ei oameni cheie la campioana Franței. Cu un asemenea lot, s-ar putea ca lusitanii să nu mai depindă prea mult de forma lui Cristiano Ronaldo.
1% dintre respondenți au ales alt jucător față de cei menționați mai sus. Și probabil că mulți dintre aceștia au mizat pe Cristiano Ronaldo. Chiar și așa, este clar că românii și-au pierdut încrederea în CR7. Pe undeva firesc dacă ținem cont că a împlinit deja 41 de ani. Și a cam dezamăgit la fiecare CM la care a fost până în prezent. Nu are gol marcat în fazele eliminatorii la Cupa Mondială.
Poate părea oarecum surprinzător că românii se așteaptă ca titlul de cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial din 2026 să fie câștigat de cineva care împlinește 39 de ani peste mai puțin de două săptămâni. Și care în prezent joacă pentru Inter Miami, în MLS. Doar că acel cineva este Lionel Messi, iar asta schimbă total datele problemei.
„Cât timp va juca fotbal, Lionel Messi va fi cel mai bun jucător al lumii”, spunea Pep Guardiola nu doar o dată. În MLS, Lionel Messi a demonstrat un nivel uimitor chiar și la aproape 39 de ani. Dar va putea domina și printre cei mai buni jucători ai Europei, care vin la CM 2026. În 2022 a putut, dar de atunci au trecut aproape 4 ani și s-au schimbat multe.
CM 2026 este o competiție care va rămâne în istorie și pentru duelul dintre Lionel Messi (născut pe 24 iunie 1987), Kylian Mbappe (născut pe 20 decembrie 1998) și Lamine Yamal (născut pe 13 iulie 2007). Sunt 20 de ani diferență de vârstă între Lionel Messi, favoritul românilor la CM 2026, și Yamal al doilea favorit la titlul de cel mai bun jucător al turneului, conform respondenților sondajului. Chiar între ei ca vârstă este al treilea clasat, Kylian Mbappe.
Messi, Mbappe și Yamal fac parte din generații diferite. Dar există un aspect care pare foarte puțin probabil că se poate schimba. Mbappe și Yamal sunt considerați mari talente ale generației din care fac parte. Messi este mai mult de atât, este văzut de majoritatea specialiștilor drept cel mai bun jucător din toate timpurile.
Românii mizează pe Lionel Messi pentru cel mai bun jucător al turneului, dar specialiștii văd lucrurile un pic diferit. Asta pentru că Argentina nu este în top 3 favorite pentru a câștiga trofeul. Ci mai degrabă se mizează pe forțele din Europa, Spania, Franța și Anglia. Astfel că și cotele pentru jucătorul turneului au fost influențate.
Conform bookmakerilor de la Superbet, Harry Kane are cele mai mari șanse să fie desemnat jucătorul turneului, iar starul lui Bayern Munchen a primit cotă 8,00. Lamine Yamal este al doilea favorit, cotă 9,00 pentru adolescentul care impresionează la FC Barcelona. Iar al treilea favorit este Kylian Mbappe, cotă 10. Asta în vreme ce Lionel Messi a primit cotă 12, la egalitate cu un alt star al Franței, Michael Olise.
Balonul de Aur FIFA 2026 World Cup este trofeul care se acordă celui mai bun jucător de la CM 2026. În primă fază, nominalizările pentru acest premiu vor fi făcute de FIFA TSG (Technical Study Group) o comisie de specialiști aleși de forul internațional. Ionuț Lupescu este singurul român care a făcut parte din FIFA TSG, pentru ediția din 2014 a Cupei Mondiale.
FIFA TSG alege lista finală a nominalizaților, iar apoi voturile vin din partea jurnaliștilor acreditați la CM 2026. În final, jucătorul care primește cele mai multe voturi este declarat Balonul de Aur FIFA 2026 World Cup. Lionel Messi este singurul jucător care a câștigat de două ori prestigiosul trofeu individual de la introducerea sa în 1982.
12…. este cota oferită de Superbet pentru ca Lionel Messi să câștige titlul de cel mai bun jucător al turneului la CM 2026