Sondaj. Românii, cei mai optimiști europeni în pandemie. Care sunt cei mai pesimiști

Adrian Baciu   
în HotNews
25/11/2020, 10:31
Sondaj. Românii, cei mai optimiști europeni în pandemie. Care sunt cei mai pesimiști
Sondaj. Românii, cei mai optimiști europeni în pandemie. Care sunt cei mai pesimiști. Sursa foto: hepta.ro

În ciuda faptului că pandemia face ravagii în sistemul sanitar dar și pe plan economic, românii sunt cei mai optimiști europeni în toată această perioadă sumbră, arată un sondaj făcut de Parlamentul European.

Statistic, România este una dintre țările UE cu cea mai ridicată rată a mortalității în această criză sanitară provocată de COVID-19.

Partea bună în tot acest context negru este aceea că populația nu și-a pierdut speranța. Astfel, dintre toate țările Uniunii, în România se înregistrează cea mai mare proporție a răspunsurilor care indică speranța ca sentiment dominant.

Românii, cei mai optimiști europeni din UE în pandemie. Ce națiuni se situează la polul opus

Parlamentul European a publicat recent rezultatele complete ale celui de-al treilea sondaj din acest an, prin care cetățenii europeni își exprimă opiniile cu privire la criza provocată de coronavirus și atitudinea lor față de Uniunea Europeană.

Cetățenii din UE au fost întrebați care este sentimentul care îi descrie cel mai mult în această perioadă. La această chestiune, românii au răspuns în proporție de 56% că speranța.

La polul opus, francezii, o țară care a ajuns să raporteze din nou peste 900-1.000 de morți zilnic din cauza COVID-19 și zeci de mii de cazuri de infectări pe zi au ales în majoritate frica.

Spaniolii au spus că sentimentul de neajutorare, peste 70% dintre ciprioți – nesiguranța, iar grecii oscilează între frustrare și furie. Pe de altă parte, olandezii și finlandezii simt încredere, chiar dacă traversează o perioadă dificilă, scrie Digi24.

Sondaj. Românii, cei mai optimiști europeni în pandemie. Care sunt cei mai pesimiști

Cât de mult au fost afectați din punct de vedere economic europenii

La nivelul UE, peste o treime dintre respondenți (39%) afirmă că pandemia de COVID-19 a avut deja un impact asupra venitului lor personal. Alți 27% spun că se așteaptă la un astfel de impact asupra finanțelor lor în viitor.

Tinerii și familiile cu copii par să fie cel mai grav afectați de criză: 64% dintre cetățenii cu vârste cuprinse între 16 și 34 ani s-au confruntat cu diverse forme de dificultăți financiare, iar 27% dintre respondenții cu copii și-au utilizat economiile personale mai devreme decât era planificat.

În cinci state membre (Cipru, Grecia, Spania, România și Bulgaria), peste jumătate dintre respondenți afirmă că pandemia a afectat deja venitul lor personal, scrie site-ul Parlamentului European.

Sondajul a fost efectuat online și prin telefon de Kantar pentru Parlamentul European în perioada 25 septembrie – 7 octombrie 2020. Au participat 24.812 cetățeni din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Închide ×