Naty Badea, sora lui Mircea Badea și corespondent la Antena 3 CNN, a izbucnit în plâns la televizor. O persoană care a avut un rol important în viața sa a încetat din viață, iar emoțiile au copleșit-o.
Vestea că scriitorul Dinu Săraru, în vârstă de 92 de ani, a încetat din viața a fost copleșitoare pentru sora lui Mircea Badea. Naty Badea, corespondent Antena 3 din Italia, a izbucnit în lacrimi, în direct.
Ea a dezvăluit că acesta i-a fost mentor în literatură și că au avut o relație foarte apropiată. Astfel că, emoțiile puternice au fost mult prea de controlat, Naty făcând declarații emoționante printre lacrimi.
„Dumnezeu să-l odihnească. Speram să nu trăiesc niciodată ziua asta. Sunt foarte, foarte tristă. Eu l-am cunoscut pe Dinu Săraru când eram doar un copil și mama mea era director adjunct la Teatrul Mic, acolo unde Dinu Săraru scria istorie fiind director al acestui teatru.
Am cunoscut și locul acela unde dânsul se retrăgea pentru a-și pune gândurile în ordine. Un colț de rai, cu multe dealuri verzi, îmi aduc și acum aminte. După ce am crescut a început să mă nășească din punct de vedere literal”, a povestit Naty Badea la Antena 3.
De altfel, Naty a dezvăluit că Dinu Săraru a fost unul dintre oamenii care au crezut în ea de la bun început, iar susținerea lui a ajutat-o să prindă aripi și să dezvolte, devenind, la rândul său, scriitoare.
Totodată, sora lui Mircea Badea se bucură că a reușit să-l mai întâlnească o dată pe mentorul său și să vorbească față în față pentru ultima oară. Și atunci, i-a oferit un sfat important.
„A crezut foarte mult în mine. Mă bucur foarte mult că am reușit să îl văd în vara anului trecut când am venit în țară. Am ținut să merg în vizită la dânsul și am vorbit foarte mult și mi-a spus să nu încetez să scriu.
A fost un om foarte important pentru mine. A crezut în mine când nici eu nu mai credeam, ceea ce e foarte important”, a declarat Naty Badea după ce a aflat că Dinu Săraru s-a stins din viață.