Puiu Bucătaru trăiește momente fără precedent de mai bine de două săptămâni. Sora artistului a suferit un AVC în timp ce se afla la muncă în Germania, iar medicii au decis să îi inducă starea de comă în condițiile în care creierul său a fost inundat de sânge.
Ulterior, după două săptămâni, sora lui Puiu Bucătaru, solistul tarafului cu același nume, a reușit să se trezească. Chiar și așa însă, rezultatele nu sunt cele așteptate.
Celebrul artist a dezvăluit într-un interviu acordat pentru Spynews că sora sa a deschis ochii, însă are o problemă cu tensiunea, care este foarte mare și îi crează presiune la cap.
Puiu Bucătaru mai povestește că aceasta are și un furtun pentru respirație, iar din cauza lui nu poate să vorbească și nici să se hrănească singură. Medicii i-ar fi spus însă artistului că este nevoie de răbdarea pentru ca aceasta să își poată reveni.
După evenimentul tragic de acum două săptămâni, întreaga familie a artistului a devenit mai unită. Fiecare dintre membrii familiei fac cu rândul, astfel încât Liliana, sora lor să nu rămână singură.
Pe de altă parte, nimic nu este sigur. Medicii continuă să fie rezervați în declarații, la fel ca și până acum și i-au spus cântărețului că totul depinde doar de sora lui în această situație.
AVC-ul suferit a lăsat însă câteva urmări. Artistul povestește că sora sa avea problemele la mâna și la piciorul drept și că există posibilitatea să fie paralizată.
”Când va respira singură atunci o vor muta la un alt salon și va începe recuperarea. Acum ea are probleme și cu mâna și piciorul drept, cred că a paralizat pe partea dreaptă, le simt foarte puțin.
Acum să vedem și cu vorbirea cum va fi, că nu poate acum că are acel furtun băgat pe trahee, la Mărul lui Adam, au introdus acolo acel furtun, ca să poate să respire, să o alimenteze. Ea nu mănâncă de trei săptămâni de când e în spital”, a povestit Puiu Bucătaru, pentru Spynews.
Cântărețul este însă mulțumit de cum se ocupă medicii de sora lui și se roagă constant pentru ca aceasta să își poată reveni.