Sporturi

Sorana Cârstea, la un pas de istorie. A jucat unul dintre cele mai lungi tie-break-uri din tenisul feminin

Dacă Simona Halep se află într-o perioadă de refacere înaintea ultimului mare examen al anului, Turneul Campioanelor de la Singapore, celelalte jucătoare de tenis din România continuă să...
13.10.2017 | 08:22
Sorana Carstea la un pas de istorie A jucat unul dintre cele mai lungi tiebreakuri din tenisul feminin

Dacă Simona Halep se află într-o perioadă de refacere înaintea ultimului mare examen al anului, Turneul Campioanelor de la Singapore, celelalte jucătoare de tenis din România continuă să participe la ultimele turnee WTA ale acestui an. Irina Begu a rezolvat rapid la Tianjin, cu o eliminare anticipată în faţa Mariei Şarapova. În schimb, Sorana Cârstea, confirmând forma bună de la Beijing, unde a fost eliminată în sferturi de către prietena ei şi partenera de dublu, letona Jelena Ostapenko, se află la Linz şi a ajuns din nou în faza sferturilor.

Joi seară Sorana a avut parte de una dintre cele mai dramatice partide din cariera sa în cadrul optimilor de finală. Jucătoarea noastră a întâlnit-o pe rusoaica Natalia Viklianţeva, o specialistă a meciurilor pe hard, iar primul set s-a aflat la un pas să intre în istoria confruntărilor din circuitul feminin ca lungime a tie-breakului. Acesta a fost adjudecat de Sorana cu 16-14, după ce adversara a avut şase oportunităţi de a închide setul, cea mai clară la scorul de 6-4 şi serviciul, dar de fiecare dată Cârstea a revenit şi, în final, a triumfat, după 22 de minute.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Care este recordul de tie-break peste Sorana Cârstea – Natalia Viklianţeva

Acesta ar putea fi, totuşi, socotit un record al competiţiilor feminine, cu condiţia de a excepta meciurile de Grand Slam şi partidele din ITF. Pentru că la turnee de Grand Slam cel mai lung tie-break s-a jucat în 2011, la US Open, între australianca Samantha Stosur şi ucraineanca Maria Kirilenko. Outsidera a luat primul set cu 17-15, dar jucătoarea de la Antipozi, pe atunci favorită numărul 9, a câştigat cu 2-1.

Recordul all time într-un tie-break la femei s-a înregistrat în februarie anul acesta, în cadrul unui turneu ITF de la Moscova. Uzbeca Akgul Amanmuradova s-a impus în faţa germanei Ana Zaja cu 22-20, dar ultima a câştigat meciul. Interesant este că acel tie-break a fost mult timp în vizorul agenţiilor de investigare a meciurilor suspecte de pariuri în tenis, dar finalmente nu s-a luat nici o măsură împotriva vreuneia dintre jucătoare.

Revenind la turneul de la Linz, în sferturi de finală avem două reprezentante, pentru că abia acum, la 29 de ani, Mihaela Buzărnescu începe să facă saltul valoric aşteptat de atâta timp şi a reuşit să o depăşească pe estona Anne Kontaveit în primul tur, o jucătoare din TOP 50 şi apoi pe croata Tomljanovic. Vineri, de la ora 15:00 Buzărnescu va juca împotriva Belindei Bencic, jucătoarea din Elveţia care promitea la un moment dată să devină o a doua Martina Hingis, dar şi ca urmare a unor accidentări a avut un 2017 catastrofal, iar de la ora 21:00 Sorana Cârstea va trebui să facă faţă loviturilor năpraznice ale slovacei Magdalena Rybarikova, în tentativa de a accede în semifinale.