Sorana Cîrstea (36 de ani și locul 26 WTA) urmează să dea piept cu Coco Gauff în șaisprezecimile de finală ale turneului de la Madrid. Tenismena româncă s-a pregătit intens pentru această partidă, antrenându-se pe Santiago Bernabeu, celebrul stadion al celor de la Real Madrid, iar imaginile cu ea de pe terenul de pregătire au făcut furori în mediul online.
Sorana a început perfect turneul de la Madrid. Tenismena în vârstă de 36 de ani a câștigat în două seturi meciul de debut împotriva italiencei Tyra Caterina Grant, scor 6-2, 7-6 (5), și s-a calificat în șaisprezecimile competiției, acolo unde va da piept cu mult mai bine cotata Coco Gauff, numărul #3 WTA. Cele două sportive s-au mai întâlnit până acum de două ori, americanca având câștig de cauză de fiecare dată.
Pentru marele meci de duminică, sportiva din România s-a pregătit pe terenul de antrenament care a fost instalat pe Santiago Bernabeu, celebra arenă a clubului Real Madrid. Sorana a marcat acest moment printr-o serie de fotografii pe care le-a postat ulterior pe contul ei oficial de Instagram, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Printre numeroasele comentarii de apreciere primite de româncă se numără și cel al Belindei Bencic, numărul #12 WTA, care a ținut să scoată în evidență fizicul Soranei. „Body goals” – „Ai un corp perfect”, a scris jucătoarea din Elveția.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/comentariul-belindei-bencic-la-postarea-soranei-cirstea.jpeg)
Sorana și-a început cariera profesionistă în anul 2006, iar până în momentul de față, tenismena născută la Târgoviște a reușit să-și treacă în palmares 11 titluri. Patru dintre acestea au venit în competiții individuale, iar celelalte șapte în turneele de dublu. Astfel, dacă va izbuti să cucerească titlul la Madrid, Sorana își va trece în vitrina personală cel de-al 5-lea turneu individual în circuitul WTA.
Totuși, sportiva noastră va pleca cu șansa a doua în duelul cu Coco Gauff, tenismena din SUA fiind una dintre cele mai bune jucătoare din lume la ora actuală. Într-un interviu acordat pentru GSP, Sorana a declarat că se așteaptă la un meci extrem de complicat: „O cunosc destul de bine din punct de vedere tactic, și ea pe mine, normal. Știu că joacă un pic mai bine pe zgură, așa că va fi un meci dificil cu siguranță. Îi plac condițiile de aici, se mișcă extrem de bine, servește bine. În același timp, vom vedea cum voi fi eu. Mi-aș dori să am mai multe zile de antrenament aici, să mă obișnuiesc cu condițiile”. Partida dintre Sorana Cîrstea și Coco Gauff se va disputa duminică, 26 aprilie, de la ora 12:00.