Sport

Sorana Cîrstea, susținere masivă din SuperLiga! Echipa care i-a transmis un mesaj înaintea semifinalei de la Miami. Foto

O echipă din SuperLiga stă cu sufletul la gură pentru Sorana Cîrstea. Bucureșteanca a primit un mesaj surpriză înaintea semifinalei de la Miami
30.03.2023 | 15:40
Sorana Cirstea sustinere masiva din SuperLiga Echipa care ia transmis un mesaj inaintea semifinalei de la Miami Foto
Sorana Cîrstea, susținere masivă din SuperLiga! Echipa care i-a transmis un mesaj înaintea semifinalei de la Miami. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Sorana Cîrstea e calificată în semifinalele Mastersului de la Miami. În vârstă de 31 de ani, a 74-a jucătoare a lumii își așteaptă adversara după ce a trecut Aryna Sabalenka (24 de ani), locul 2 WTA, scor 6-4, 6-4.

Sorana Cîrstea a primit un mesaj de susținere din SuperLiga. Ce echipă a încurajat-o pe semifinalista de la Miami

Deși este bucureșteancă, Sorana Cîrstea a crescut la Târgoviște. Sportiva, care va împlini 32 de ani pe 7 aprilie, este în cea mai bună formă a carierei, lucru aplaudat la scenă deschisă de întreaga lume a tenisului și nu numai.

ADVERTISEMENT

Înainte semifinalei turneului WTA 1000 de la Miami, Cîrstea a fost încurajată de Chindia Târgoviște. Echipa antrenată de Toni Petrea reprezintă orașul copilăriei locului 74 WTA.

„Bravo, Sorana! Înaintea antrenamentului de astăzi, băieții noștri au felicitat-o pe Sorana Cârstea pentru calificarea în semifinalele turneului de la Miami.

ADVERTISEMENT

Jucătoarea din Târgoviște va evolua mâine seară în penultimul act al competiției din SUA”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Chindiei Târgoviște.

Chindia e aflată în lupta la retrogradare în SuperLiga, iar în etapa a doua din play-out se anunță un duel de foc pentru băieții lui Toni Petrea. Chindia va juca pe terenul contracandidatei CS Mioveni, luni, 3 aprilie, de la ora 17:30. Echipa lui Dică e pe ultimul loc, dar o despart doar cinci puncte de Chindia, formație aflată pe poziția a 13-a.

ADVERTISEMENT

Cu cine joacă Sorana Cîrstea în semifinale la Miami

Victoria cu Sabelenka a fost una istorică pentru Sorana Cîrstea. A fost primul succes obținut de locul 74 WTA în fața unei sportive aflate pe locul 2 în ierarhia mondială. În penultimul act, Cîrstea va da piept cu învingătoarea meciului Ekaterina Alexandrova – Petra Kvitova, programat astăzi la ora 22:00.

În cealaltă confruntare, Elena Rybakina și Jessica Pegula se vor duela pentru un loc în finală. Această partidă ar trebui să se dispute mult după miezul nopții, în jurul orei 03:30, ora României.

ADVERTISEMENT

Pentru că a acces în careul de ași la Miami, bucureșteanca a încasat un cec în valoare de 352.635 de dolari. Dacă se va impune și în penultimul act și va ajunge în finală, Sorana va primi un premiu în valoare de 662.360 de dolari, iar dacă va pune mna pe trofeu va lua marele cec de 1.262.220 de dolari.

ADVERTISEMENT