Sorana Darclee, fosta componentă a trupei ASIA, a trecut printr-un divorț dureros, însă acum este mai fericită ca niciodată. Cântăreața iubește din nou și mărturisește că bărbatul care i-a cucerit inima în urmă cu aproximativ 3 ani este Universul ei.
Frumoasa artistă a făcut declarații surprinzătoare despre Cosmin Dragoteanu, bărbatul în brațele căruia și-a găsit fericirea. Sorana mărturisește că trăiește o poveste de dragoste desprinsă din basme fiind pe aceeași lungime de undă cu actualul partener de viață.
„În ceea ce-l privește pe Cosmin, dacă el spune că mâine vreau să plec pe Marte, el ar fi primul care m-ar lua de mână și m-ar duce în față la NATO. Nu există vreodată să-i zic că vreau să fac asta și el să zică nu”, a declarat vedeta în emisiunea „Showbiz Report” de la Antena Stars.
„Nu ne contrăm niciodată. Noi nu ne contrăm. Punct! Nimic, niciodată! Suntem o gașcă de nebuni, ca să zic așa. Doi oameni care fix tragem la aceeași căruță”, a completat artista despre relația pe care o are de 2 ani și jumătate cu Cosmin.
Sorana a ținut să-i facă iubitul ei și o frumoasă declarație de dragoste comparându-l cu o pictură care a apărut în viața ei după 37 de ani și i-a lumina întreaga existență.
Cunoscuta artistă mărturisește că se înțelege de minune cu Cosmin cu care nu se ceartă niciodată, punând foarte mult accent pe comunicare. În plus, cântăreața susține că trag la „aceeași căruță” ceea ce înseamnă că au aceleași interese și puncte comune.
„Așa cum pictura a apărut în viața mea și mi-a luminat tot, tot, tot, toți cei 37 de ani de existență, așa a fost și momentul în care a apărut Cosmin.
Este acea relație extrem de frumoasă, puternică. Noi nu ne contrazicem niciodată, pentru că nu avem de ce. Noi comunicăm, încercăm să găsim soluții”, a mai precizat Sorana în emisiunea prezentată de Majda Aboulumosha și Andrei Ștefănescu.
https://www.instagram.com/p/B_E5Uv1DVh4/
Sorana Darclee a divorțat în urmă cu circa 6 ani după ce a descoperit că soțul, Paul Moga, a înșelat-o cu o damă de companie pe nume Betty de care se îndrăgostise la vremea respectivă. Artista nu a putut trece peste infidelitate și a depus actele de divorț, precizând că nu vrea să arunce cu noroi în bărbatul cu care a fost căsătorită.
„L-am întrebat chiar din a doua zi a relaţiei lor, dar a negat. Atunci i-am spus că nu o să-l mai întreb niciodată, dar l-am avertizat că se termină tot dacă se confirmă şi eu mă ţin întotdeauna de promisiuni”, spunea în urmă cu 3 ani vedeta, potrivit click.ro.
Și pentru că viața merge mai departe și fiecare își vede de treaba lui, cântăreața a mărturisit că poate se va saluta pe stradă cu fostul soț, dar nimic mai mult.