Sport

Sorescul din inspirația lui Edi Iordănescu. „Transpiratio in integrum” sau cum rămânem vii și după Helsinki…

Edi Iordănescu a jucat cu Sorescu titular și inspirația l-a însoțit la „mutările” de la pauză. Am transpirat „in integrum”, dar rămânem în viață.
24.09.2022 | 01:57
Sorescul din inspiratia lui Edi Iordanescu Transpiratio in integrum sau cum ramanem vii si dupa Helsinki
Deian Sorescu și Edi Iordănescu, elevul și selecționerul sau lecția de ... inspirațe (sursa Răzvan Păsărică/Sportpictures.eu)
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat, în premieră, titularizarea lui Deian Sorescu, în meciul de la Helsinki. Tulpina uscată a Lumii nu poate fi rechemată la viață decât riscând, iar riscul se „joacă” ori ca distracție, ori, precum în cazul Naționalei României, când nu prea mai ai ce pierde. Edi Iordănescu n-a jucat la cacealma, iar inspirația l-a însoțit și odată cu mutările numite Stanciu, Pușcaș, Cordea și chiar Cicâldău.

Edi Iordănescu, Deian Sorescu și „Transpiratio in… integrum” pentru un obiectiv incert. „Cui prodest?” Măcar rămânem în viață!

Am remizat lângă spațiul sacru în care regretatul Iosif Sîrbu cucerea, la Helsinki, prima medalie de aur pentru olimpismul românesc. Soarta acestui om, încheiată ulterior sub cețuri roșcate, pe un poligon de tir, s-a înșurubat în cer. Finlanda rămâne un loc tandru, pentru noi, românii. Deși rebegiți de foamea punctelor și de spectrul retrogradării, pe undeva jucătorii (mulți dintre ei foști olimpici…) din trupa lui Edi s-au trezit când trebuia.

ADVERTISEMENT

L-am criticat pe selecționer pentru varii comiteri, însă, de data aceasta trebuie apreciat omul, chiar dacă nu și obiectivul, de altfel neîmplinit și neîndeplinit. Intuiția, măritată „en vogue” cu inspirația, nu l-a făcut „mare” pe Edi, ci l-a repus în trăire. Deian Sorescu a fost cel mai bun de pe teren.

I-am contabilizat vreo trei ocazii, la care se adaugă și orginea golului marcat de Tănase, din pasa prea cuvios-iertatului Bancu, clovnul ninja din prima repriză. Și remiza, pe undeva grațioasă, a Iordănescului cel mic nu s-a încheiat aici. Până la intrarea sus-pomeniților jucători, petrecută în repriza a doua, Naționala fusese numai piele și ciolan.

ADVERTISEMENT

Bine că, parafrazând invers unii literați de pe vremea lui Nea Nicu, la Națională nu s-a mai „băgat” Cioran ( pentru cititorii mai tineri, un tip care a făcut mișto de starea de depresie până n-a mai putut și s-a gândit că e potrivit să moară la Paris), ci s-a „băgat” ciolan. Adică transpirație, muncă, alergătură, chiar dacă uneori, tactica s-a numit „hai hui”.

Pe culmile disperării… sau nu. Surâsul șutului lui Stanciu

„Depresia” folosită, deseori, drept scut de selecționer s-a transformat într-un puiuț de furie. Nu știu dacă Edi Iordănescu l-a citit pe… Cioran, dar, dată fiind puterea obișnuinței căpătată în ultimele meciuri, și în seara asta eram pregătiți tot de „Culmile disperării”.

ADVERTISEMENT

Nu degeaba, la 1-0 pentru finlandezi, parcă auzeam deja, din străfunduri, un glas dogit de clopote. Să vă mai spun că… fie vorba între noi, nici acum nu sunt sigur că n-a fost penalty pentru gazde, în minutul 3, la Richard Jensen? Nu, vi s-a părut, tac mâlc, e problema specialiștilor în poziții nefirești.

Firească, în sfârșit, a devenit atitudinea unor jucători și, de ce nu, a selecționerului. Pășind, iarăși, pe drumul parafrazei, mai bine un semi-eșec bătăios (deși…adolescentin de zurliu), decât o victorie falsă, ori o înfrângere care ne-ar fi predispus, din nou, la crucificări în instanțe îndoielnice.

ADVERTISEMENT

Și totuși, haotici sau nu, aveam dreptul la surâs, după execuția lui Stanciu, nu-i așa? Nu-i așa?…

Nations League, o competiție cu „schepsis”. Cum procedăm cu retrogradarea unei Națiuni?

De pe ultimul loc al grupei din Nations League speram la o altă performanță decât aceea de a juca la aceeași oră cu high-class-ul Italia – Anglia, cu amicalul Brazilia – Ghana și după cum, cu unghia-n gât aflând, cu Germania – Ungaria. Iarba, în forma sa regală, nu ne ocolește atunci când vine vorba despre „salvarea de la retrogradare”, semn că, Doamne ferește, pare să existe câte un Dinamo în toate cele ce sunt.

Sau poate că nu va fi chiar așa, iar hazardul care ne „scapă” de fiecare dată, ca un soi de „Dumnezeu al naivilor”, să ne poarte spre o victorie în meciul cu Bosnia, iar Finlanda să se împiedice de Muntenegru. Calculele speranței există, totul este posibil. Stelele noastre seamănă cu niște noduri de stejar fumegând, dar… încă respirăm. Și am început să fim recunoscători pentru asta…

Nations League este și o provocare pentru a ne comporta ca o Națiune. L-am auzit pe Edi Iordănescu vorbind despre o nouă Națională, cu un alt tip de comportament: „Să ne schimbăm gândirea și să fim mai implicați, mai combativi”. Au fost folosite cuvinte precum „orgoliu” și „pasiune”, dar sensurile se depărtau prin pâcla albăstruie. Orgoliile de sub cămeșele albăstrui ale românilor au însorit doar în repriza a doua. Analizând discursul selecționerului, ne revine în minte numele unei publcații pentru tineret, din vremea de pe vremuri. Suntem și azi condamnați să buchisim „Start spre viitor”, că doar n-am silabisi trecutul care ne-ar obliga, dincolo de discursuri și de mici reverii…

„Orgoliu”, „pasiune”… Pentru o echipă clasată pe ultimul loc în grupă, aproape de repetenție, „aceste cuvinte ne doare”, vorba regretatului Jean Constantin, din filmul „Secretul lui Bachus”.

În multe situații, trăim de la penibil la anormal și invers, pe scara rulantă. Sună mărunt, dar, culmea, la modă, aceste fraze-tonomat, în genul Putin care nu mai spală putina și se tot încoțopenește să ne arate ce mușchi de dinamită are Măria Sa. În schimb, „rezerviștii” lui Nea Puiu Ăl Mic au fost de toată isprava. Întrebarea este, de ce abia acum și mai ales, de ce doar pe jumătate?

Poate că nu retrogradăm. Sau poate că da. Dar aceste remize ustură, un pic, cu o bucurie bizară…

Mica tresărire de la Helsinki. Dacă „picăm” în Divizia C, o vom face împreună…

Deși e plin ecranul TV de condamnați și de războaie, de salarii pretinse și nejustificabile, noi am stat din drag să-i vedem pe ai noștri, ca să aflăm cum, și mai ales din ce motive absconse, mulți dintre ei răzuie miriștea cu grebla la echipe din ligile secunde ale altor campionate.

„Rara avis”, Finlanda era o echipă care nu ne-a învins niciodată. Măcar așa, șontâc-șontâc, am zis că e momentul să batem și noi o candidată înscrisă la concursul de fidele satisfacții. Dar n-am atins-o decât platonic, cam trei sferturi de repriză și fără să țintim decisiv, precum… Iosif Sîrbu. Barele lui Sorescu nu vor rămâne în antologie, precum cele ale lui Hagi, din ’85, de pe Wembley. Dar au și ele gustul de Lună albastră trimisă la culcare, precum o turtă de venin…

Mult timp, am avut impresia că Echipa Națională a devenit așa un amalgam fără nucleu, așa o ciulama, încât oricine ar apărea în lot, am putea declama în bagdadie, fără neliniști metafizice: „Doamne, spune-mi câți Strâmbă Lemne ai în dotare, ca să-ți dau trei variante plauzibile de prim unșpe”. Trei, Doamne și toate… „clei”, cum ar fi scris săracu’ George Coșbuc, dacă s-ar fi aflat într-o peluză…

La Helsinki, am văzut, însă, o tresărire. Nici măcar un pariu, ar fi încă devreme și ne-am mai „fript” cu paruri. Dar la cât ne-am enervat reciproc, noi și Echipa Națională, echipa națională și Noi, e bine să ne mai răsucim întru concordie.

Sigur, echipa României nu deține registrul matricol al unor valori deosebite, dar ne-a rămas să jucăm, măcar, din avânt. O echipă mică, dar plină de draci… Asta am vrut să vedem, asta am privit.

Am trăit cu impresia că un Sorescu și inspirația unui „Pui(u)” tânăr pot, alunga, cu obrăznicie, aerul putred în fundul cerului. Iar dacă o să retrogradăm în … „Divizia C”, măcar vom transpira împreună.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,34 este cota pentru “ambele marchează și peste 2,5 goluri” la meciul România – Bosnia & Herțegovina. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT