Ștefan Baiaram a fost suspendat două etape de către Comisia de Disciplină a FRF, iar decizia a inflamat spiritele în tabăra Universității Craiova cu doar o zi înaintea partidei cu FCSB din Cupa României. Absența unuia dintre oamenii importanți din angrenajul ofensiv al Științei este considerată o lovitură serioasă pentru echipă, iar reacțiile din Bănie nu au întârziat să apară.
Decizia care îl vizează pe Ștefan Baiaram a stârnit un val de reacții în Bănie, iar Sorin Cârțu a avut o poziție extrem de dură la adresa hotărârii luate împotriva jucătorului Universității Craiova. Fostul președinte al clubului consideră sancțiunea nedreaptă și susține că, odată cu apropierea play-off-ului, „au început jocurile”, sugerând că echipa alb-albastră ar putea avea parte de un tratament ostil în perioada următoare.
„M-ați surprins total. E clar, au început jocurile. Ele începuseră deja de la faza asta cu Baiaram și să vedem ce ne așteaptă de acum înainte, în play-off. Acum rămâne să ne dea și un arbitru…pentru unul dintre cele două jocuri mai mult ca sigur îl vom avea pe Barbu. Ce pot să spun, îți ia vorbele definitiv o astfel de decizie.
Cel care l-a provocat a fost și el interzis de pe stadioane, suspendat, amendat, ceva? Nimic, normal. În schimb s-au luat de jucător. Este o pierdere mare, absolut. Ce să mai spun…urât, urât de tot. Pentru mine e aiurea decizia luată împotriva lui și e clar că au început și altfel de partide“, a declarat Sorin Cârțu, în exclusivitate pentru FANATIK.
Întrebat despre cazul Cristi Tănase din 2015, când fostul jucător al FCSB a scuipat spre suporteri la finalul unui meci cu Viitorul fără să fie sancționat, Sorin Cârțu a lăsat să se înțeleagă că actuala decizie în cazul lui Ștefan Baiaram nu este deloc întâmplătoare. Președintele Universității Craiova vorbește despre o „exagerare” și susține că echipa trebuie să fie pregătită pentru astfel de momente în lupta pentru obiectivele importante.
„Tot ce s-a întâmplat este o exagerare care nu s-a făcut într-un mod întâmplător. Tot ceea ce se întâmplă este ca o sfidare, dar mergem înainte, ce putem face? Vedem cum va fi. Trebuie să fim pregătiți de orice dacă vrem să facem ceva, să ne așteptăm la cât mai multe lucruri de tipul ăsta. Trebuie să fim pregătiți, să ne așteptăm la astfel de momente și să nu mai reacționăm. Ăsta trebuie să fie un exemplu, dar să fie ultimul“, a continuat președintele oltenilor.
FANATIK a aflat decizia Comisiei de Disciplină în cazul scandalului în care a fost implicat Ştefan Baiaram cu fanii lui Dinamo. Atacantul Universităţii Craiova va fi suspendat două etape, iar asta înseamnă că va rata atât meciul de Cupa României, cât şi confruntarea din campionat cu FCSB.
Universitatea Craiova va evolua joi, de ora 20:30 împotriva FCSB-ului în ultima etapă din Cupa României, iar duminică va avea loc derby-ul din sezonul regulat împotriva campioanei, de la ora 20:00. În ceea ce priveşte sancţiunea celor de la Dinamo, care riscă să aibă terenul suspendat, Comisia a rămas în pronunţare.
Extrem de nervos din cauza atitudinii ostile a galeriei lui Dinamo care l-a înjurat pe tot parcursul partidei, de altfel s-a și făcut un anunț la stație că dacă scandările rasiste nu vor înceta jocul va fi oprit, atacantul oltenilor a răbufnit la final.
Imediat după încheierea meciului Dinamo – Universitatea Craiova 1-1, în timp ce se îndrepta spre tunelul care duce la vestiare, Ștefan Baiaram a intrat în conflict cu un suporter dinamovist și a avut un gest reprobabil. Scuipat de fanii ”roș-albilor”, fotbalistul a reacționat și le-a răspuns cu un gest similar.
Nu a fost singurul incident petrecut după încheierea partidei. La ieșirea de pe gazon, arbitrul Istvan Kovacs a fost lovit de un obiect aruncat din tribună. ”Centralul” s-a aplecat, l-a ridicat de pe jos și a mers cu el la cabine.
La interviurile de după meci, atacantul Universității Craiova s-a arătat deranjat de ostilitatea cu care a fost întâmpinat de suporterii dinamoviști și a precizat că nu trebuia să reacționeze, însă nu regretă gestul făcut.
”Nu vreau să comentez de conflictul cu fanii. Am fost foarte jignit de la tribuna a 2-a, am discutat și cu domnul arbitrul. A fost făcut și un anunț, iar meciul a fost oprit. Aceștia sunt fanii dinamoviști și nu am ce să vorbesc. M-au jignit foarte urât, foarte neplăcut pentru mine. Sunt român, joc la echipa națională, nu înțelegeam de unde e atâta răutate.
La final m-am dus către tunel, un suporter m-a scuipat, m-a înjurat. Da, am reacționat, nu avea el în primul rând ce să caute el acolo. Am văzut că filmulețul a fost deja urcat pe internet, pe imagini se vede că m-a scuipat și înjurat. Nu trebuia să am acel gest, dar nu regret nimic”, a declarat Baiaram.