Sorin Cârțu a pus tunurile pe șase jucători din lotul oltenilor. Fostul antrenor a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA numele fotbaliștilor de care Universitatea trebuie să se descotorosească.
Sorin Cârțu a făcut referire la meciul dintre Craiova și FCSB, terminat 1-1. Invitatul lui Horia Ivanovici este de părere că egalul contra campioanei a fost un semieșec pentru gruparea din Bănie.
„Este un semieșec, dar la ceea ce s-a anunțat și la un moment dat era 1-0 și ai rămas în 10 oameni, până la urmă un paradox. Am jucat mai bine în 10 oameni decât atunci 11 la 11. A fost o reeditare a partidei cu Rapid de anul trecut.
Tot așa, când am rămas în 10, o schimbare la 180 de grade. Așa și aseară. Au fost mai inspirați, cu mai multe riscuri și atunci au ieșit și fazele cu o cursivitate mai bună. Până una alta, au fost niște conjuncturi care puteau să ne fie și mai favorabile.
Că dacă, eu știu, gândești că Cicâldău ar fi dat gol la faza aia, pe urmă a venit și penalti-ul, poate conduceai chiar cu 2-1 la un moment dat. (n.r. ați căzut pe 5) Da, domne, știu. Hai să-ți spun ceva. Și dacă băteai erai în deficit de puncte pentru că s-a terminat turul campionatului și ai 22 de puncte.
Eu tot făceam media aia aritmetică cu etape multe înainte. Și a venit exact acum adevărul și ai o medie de sub 1.40. Ai un deficit de aproape 8 puncte ca să te gândești la obiectivul pe care îl ai. Că în momentul în care ai un obiectiv de a câștigat campionatul te gândești măcar la 2 puncte pe meci, așa cum are U Cluj.
Sorin Cârțu nu s-a mai putut abține și a tras un semnal de alarmă la Craiova. A dezvăluit la FANATIK jucătorii care ocupă un loc degeaba la Universitatea Craiova, după părerea sa. Toți cei enumerați sunt străini.
(n.r echipa n-a jucat nimic) După mine este normal să nu joace. Noi ne-am încărcat cu niște jucători și e greu să ne descărcăm pentru o perioadă de timp. Te descarci de niște jucători care au dovedit că n-au nicio treabă.
(n.r. dacă ai fi antrenor, de ce jucători te-ai despărți în iarnă?) Tot ce e străin. Cum e Luis Paradela, cum e ăsta, fundașul dreapta că nu-l mai țin minte (n.r Iago Lopez), ălălaltul, Sierra. Sunt niște străini aici care blochează niște posturi și nu arată. Mora, atacantul (n.r. Jovo Lukic). Și Oshima. (n.r păi da, dar sunt 6) Și ce dacă?
Suntem încărcați cu niște jucători care nu sunt pentru ceea ce vrem noi și obiectivele pe care ni le propunem. Realitatea e de 1.40 puncte per meci. N-ai ce să faci cu media asta pentru campionat și pentru ce pretindem noi”, a declarat Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA, emisiune live în fiecare luni, marți și vineri de la ora 10:30 pe website-ul FANATIK.