Fotbal intern

Sorin Cârțu, amintiri la 30 de ani de la Revoluție: „Eram departe de țară, toate informațiile veneau trunchiate” + „Ia fă o magie să ajung președintele Federației”

28.12.2019 | 11:12
Sorin Cartu amintiri la 30 de ani de la Revolutie Eram departe de tara toate informatiile veneau trunchiate  Ia fa o magie sa ajung presedintele Federatiei
ADVERTISEMENT

Sorin Cârțu a rememorat cum a trăit evenimentele din decembrie 1989. Actualul președinte al Universității Craiova, antrenor în Bănie în urmă cu 30 de ani, declară că se afla în cantonament cu echipa în Italia, iar informațiile venite din România erau trunchiate. Pentru 2020, Sorin Cârțu recunoaște că tot ce își dorește, pe plan profesional, este un trofeu cu U Craiova.

Sorin Cârțu, antrenorul care l-a descoperit pe Mirel Rădoi

Sorin Cârțu este antrenorul care l-a promovat pe Mirel Rădoi în prima divizie, la Extensiv Craiova. Președintele Universității declară că, încă de la începutul carierei, actualul selecționer la primei reprezentative era un adevărat luptător, cu mare încredere în forțele proprii.

ADVERTISEMENT

Am avut șansa să îl întâlnesc cu Mirel Rădoi la un moment dat și să îi grăbesc intrarea în fotbalul mare, pentru că oricum ar fi făcut-o. Era și este și acum un luptător, un băiat de calitate, cu mare încredere în el. Așa cum mi-am dorit îndeplinirea unor performanțe pentru mine, la fel de mult îmi doresc și pentru el”, a declarat Sorin Cârțu la Oltenia TV.

Președintele Universității Craiova rememorează cum a trăit Revoluția din decembrie 1989, departe de România: „La Revoluție eram departe țară, toate informațiile care veneau erau trunchiate, nu prea știam exact ce este în România. Știam așa din auzite. Eram în Italia când a căzut Ceaușescu”.

ADVERTISEMENT

Obiectivul pentru 2020

Sorin Cârțu declară că principalul obiectiv pentru 2020 este câștigarea campionatului cu Universitatea Craiova, iar Victor Pițurcă să fie cel care îl înlocuiește în statutul de ultim antrenor care a adus titlul în Bănie.

Pentru 2020, din punct de vedere profesional, am vrea să fim campioni. Trebuie să câștigăm un trofeu, fie că e titlul sau Cupa României. Vreau să nu se mai spună despre mine că sunt ultimul antrenor care a adus titlul la Craiova, vreau ca Pițurcă să fie cel care mă detronează”, susține Cârțu.

ADVERTISEMENT

În finalul emisiunii de la Oltenia TV, Sorin Cârțu i-a transmis unui magician prezent în platou, mai în glumă, mai în serios: „Ia fă o magie, să mă faci din președintele Universității președintele Federației”.


  • (P) Cota BETANO U Craiova – Gaz Metan Mediaș: 1.90 este cota pentru „1”. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT