Sorin Cârțu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA după meciurile naționalei. Președintele de onoare al Universității Craiova a prefațat derby-ul cu Rapidul.
Sorin Cârțu crede că „leii” au mic avantaj că partida se va disputa cu porțile închise: „Îți dai seama că orice meci când îl joci cu Rapidul e greu. Într-adevăr, lor le lipsește acest public care întotdeauna îi susține, dar nu cred că e un foarte mare dezavantaj”.
Oficialul oltenilor e de părere că Rapid va da totul în acest final de campionat: „Au intrat și ei în play-off, au șanse de cupe europene, la campionat și îți dai seama că toată lumea își face niște calcule, ce înseamnă 3 puncte față de 1. Și atunci vezi mobilizare, o altfel de abordare”.
„Sorinaccio” și-a adus aminte și de ultimul duel contra giuleștenilor: „Noi ultima oară când am fost acolo am fost învinși cu 0-1. Nu prea a fost ceea ce așteptam noi sau cum am gândit partida respectivă, dar poate ne luăm acum revanșa. Important este să nu pierdem și să ne menținem invincibilitatea, chiar dacă am pierdut meciul ăla cu Farul cu 0-1, dar avem 6 meciuri în care nu am fost învinși”.
Sorin Cârțu se teme de meciurile foarte dificile care urmează pentru echipa lui Mirel Rădoi: „Cât ești neînvins ai altă stare de spirit și poți să lucrezi în alt mod. Alta e atmosfera și ai alte speranțe. Acuma suntem într-un program în care avem 3 meciuri cu Rapid, încă unul în deplasare, pe urmă vine FCSB-ul, plus meciul cu CFR Cluj din Cupa României. Deci sunt 4 jocuri incredibile, de forță și tot ceea ce înseamnă obiectivele pe care le avem”.
În privința șanselor la titlu, Cârțu e convins că totul se joacă: „În cazul Cupei României poți continua, la fel și în campionat te poți menține acolo în luptă. Să vedem cum terminăm meciul ăsta la Rapid, apoi miercuri jucăm în Cupă la CFR Cluj, apoi iar în campionat”.
Aceste meciuri vor fi însă edificatorii pentru Universitatea Craiova: „Îți dai seama să joci două meciuri cu aceeași echipă, CFR Cluj, pe terenul lor. E foarte dificil așa să te gândești la rezultate pozitive. Vom vedea cât sunt de montați și dacă au gândire puternică. Trebuie mobilizare maximă”.
Sorin Cârțu știe cum pot jucătorii lui Marius Șumudică să îi surprindă pe „lei”: „Cam ăsta e stilul Rapidului. Cu noi sau FCSB, tot la modul ăsta vor juca. Au jucători care în special pe teren propriu să își impună jocul și calitățile. Sperăm să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut în ultimul meci pe care l-am avut contra lor”.
Fostul antrenor are și un sfat pentru jucătorii Craiovei dacă vor să se impună în Giulești: „I-am dat șansă Rapidului exact pe ceea ce îi convine, acele contraatacuri. Cum a fost și la partida asta cu FCSB-ul, la golul lui Dobre și așa mai departe. Le vine foarte bine pentru că sunt extrem de rapizi în benzi cu Dobre și Petrila, care te presează pentru jocul ăsta de contraatac, pe spațiile mari.
Așa că aici trebuie lucrat și să ne gândim foarte bine cum le acoperim. Asta nu am făcut bine la ultimul meci pe care l-am pierdut cu ei. Chiar așa am fost surprinși pe spații largi, jucători care au învățat să întoarcă la joc cu fața, să transmită pase către Dobre și apoi finalizare”.
Fostul atacant al Universității Craiova are șanse mari să evolueze în meciul din etapa a 2-a: „Koljic are și el un avantaj că îi cunoaște pe fundașii noștri, că a jucat cu ei. Dar și stoperii noștri îi știu calitățile, defectele și îl vor aborda în sensul ăsta”.
Actualul antrenor al Universității Craiova a pierdut clar ultimul duel cu Rapid din urmă cu trei ani, deși a condus cu 2-0: „Acum avem un alt Rădoi, nu mai e cel de-acum trei ani. E mult mai experimentat. E preferabil întotdeauna dacă noi batem și adversarele fac meci egal. E prea devreme totuși să se facă niște calcule. Cred că după etapa a 4-a începi gândirea”.