Derby-ul etapei 12 din Superligă, cel dintre FCSB și Universitatea Craiova, s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0, după un gol înscris din penalty de Florin Tănase. Președintele de onoare al grupării din Bănie, Sorin Cârțu, a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre seria nefastă a Craiovei contra actualei campioane.
Universitatea Craiova a pierdut fotoliul de lider în Superligă după ce a cedat cu 0-1 pe terenul campioanei FCSB. Este al patrulea meci la rând în care gruparea din Bănie nu înscrie contra „roș-albaștrilor”, iar Sorin Cârțu, care a criticat dur prestația arbitrului Istvan Kovacs, a analizat duelul de pe Arena Națională.
„Avem și ceva cu ăștia când jucăm… (n.r. zici că e un blestem) Suntem legați… așa ceva nu se poate. Am jucat cu ei aici, i-am dominat la Craiova, am avut poarta goală și a dat în bară (n.r. 0-0 în play-off-ul sezonului trecut). În ultimele meciuri cu ei am pierdut sau am obținut maxim un egal după jocuri pe care noi le-am dominat.
Aseară a fost și o notă de plată pe care am plătit-o noi. Avem vreo 5-6 puncte pierdute, care erau la noi în ogradă. Două cu Botoșaniul, două ni le-a luat domnul Cojocaru cu prestația din meciul cu Dinamo, am mai avut unul la Galați, mai punem unul și aseară. Din punctul meu de vedere, din meciul de aseară trebuia să luăm măcar un punct la ceea ce s-a jucat”, a afirmat președintele de onoare al Universității în exclusivitate pentru FANATIK.
Gigi Becali a fost extrem de încântat la finalul meciului disputat pe Arena Națională, afirmând că FCSB a controlat clar jocul. Sorin Cârțu e de părere că eliminarea lui Vladimir Screciu a jucat un rol esențial în superioritatea campioanei. „După aceea, a fost situația din minutul 60.
Eu nu fac analize 11 contra 10. L-am auzit și pe Gigi aseară, a spus că au avut 10-1 la cornere. Ai avut, normal, că era balonul la tine”, a afirmat oficialul Universității la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Ultima victorie a Universității Craiova contra FCSB-ului în Superligă a fost pe 6 mai 2024, în play-off. Oltenii s-au impus cu 2-0 după reușitele semnate de Raul Silva și Andrei Ivan. Gruparea din Bănie a mai obținut un succes contra „roș-albaștrilor” și în ediția precedentă a Cupei României, 2-0 chiar la București în faza grupelor.
În ultimele patru meciuri directe, toate disputate în 2025, s-au înregistrat trei victorii ale FCSB-ului, cu același scor, 1-0, iar un joc s-a încheiat la egalitate, 0-0 la Craiova în play-off-ul stagiunii precedente. După partida de duminică, FCSB a ajuns la 13 puncte și a urcat pe locul 11, în timp ce trupa lui Mirel Rădoi e pe poziția secundă, cu 24 de puncte.