Sport

Sorin Cârțu, dezamăgit complet după Rakow – Universitatea Craiova 2-0: „Nu mi-a plăcut ce am văzut. Era o echipă contra căreia puteai să joci”

Universitatea Craiova, învinsă la debutul în UEFA Conference League. Cum comentează președintele clubului din Bănie prestația dezamăgitoare a elevilor lui Mirel Rădoi.
03.10.2025 | 06:30
Sorin Cartu dezamagit complet dupa Rakow  Universitatea Craiova 20 Nu mia placut ce am vazut Era o echipa contra careia puteai sa joci
Prima reacție a oficialilor din Bănie după Rakow - Universitatea Craiova 2-0. „Nu mi-a plăcut ce am văzut”
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a debutat cu stângul în UEFA Conference League. Oltenii au pierdut duelul din prima rundă cu Raków, scor 0-2, iar Sorin Cârțu, oficialul clubului din Bănie, a oferit la scurt timp după meci o primă reacție.

Universitatea Craiova, răpusă de Rakow

Oltenii au făcut un meci slab în Polonia. Raków a dominat jocul la aproape toate capitolele, iar echipa lui Mirel Rădoi e acum obligată să facă o figură mult mai bună în jocurile ce urmează, pentru a mai spera la o calificare în primăvara europeană.

ADVERTISEMENT

Sorin Cârțu, dezamăgit de ce a văzut în Rakow – Universitatea Craiova 2-0

Sorin Cârțu este de părere că se putea obține mai mult în Polonia. Oficialul echipei din Bănie a recunoscut că Universitatea Craiova a arătat modest în primul meci din faza principală a Conference League și că speră la un rezultat pozitiv, însă rămâne optimist și speră în continuare la un parcurs bun european.

„Explicațiile le dau jucătorii și antrenorul. Nu mă apuc să fac eu o analiză. Nu mi-a plăcut ce am văzut. În repriza a doua, știi cum e… a fost și golul, și eliminarea. Una peste asta, nu mi-a plăcut. Nu mă apuc eu să vorbesc și să dau soluții.

ADVERTISEMENT

E clar că nu mai avem prestațiile pe care le-am avut. Sigur, e primul meci în grupe, nu înseamnă că totul e pierdut. Mai sunt și alte meciuri. Mie nu mi s-a părut… Eu mă așteptam la un meci dificil, cu încărcătură. Până la urmă, mi s-a părut că e o echipă contra căreia puteai să joci. Au fotbaliști de calitate. Au făcut presiune. Am avut mari probleme să ieșim din presing. Nu am putut să ne facem jocul.

ADVERTISEMENT

Nu e vorba că e liniște. Noi, de anul trecut, am muncit să ajungem în cupele europene. Ne-am bătut pentru calificare. Acum, când obiectivul e îndeplinit, de ce să avem liniște? Să jucăm fără apăsare. Mai sunt 5 partide. Se pot face puncte. Poate prindem o zi mai bună. Sunt destule meciuri. Nu aș intra în panică. Evident, trebuie să tragem niște concluzii.

ADVERTISEMENT

Ce s-a întâmplat cu Dinamo a fost un prejudiciu adus de arbitru. Poate că și asta a influențat starea de spirit și astăzi. A fost acel meci egal cu Dinamo, din care meritam altceva, dacă nu intervenea Cojocaru.

Am tratat serios această competiție. Era normal să joace cei mai buni. Nu mi-a plăcut prestația. Se poate schimba fără nicio problemă. Vom juca altceva cu FCSB. Poate ne ies combinațiile.

ADVERTISEMENT

Știu eu ce transmite Mirel echipei? Nu am văzut meciul FCSB-ului. Nu mă pronunț eu pentru ce joacă alții. Nu am văzut și nu am ce să comentez”, a declarat Sorin Cârțu la Prima Sport.