Universitatea Craiova a jucat primul meci din istorie pe teren propriu în fazele principale din Conference League. Oltenii au remizat, scor 1-1, cu Noah, un rezultat sub aşteptări pentru trupa lui Mirel Rădoi.
Preşedintele de onoare al oltenilor, Sorin Cârţu, a declarat la finalul meciului că nu a fost confruntarea pe care oltenii o aşteptau şi voia o altă atitudine din partea jucătorilor lui Mirel Rădoi:
„Au avut și ei, am avut și noi. Puteam cu puțină șansă să profităm și să dea Nsimba. Nu am făcut o partidă deosebită, mai ales în prima repriză. Este o dezamăgire, poate a fost trac, nu știu. Cea mai bună analiză o poate face Rădoi.
Eu am rămas dezamăgit. Am avut o primă repriză modestă, mă așteptam la mai mult, să fii fost mai multă presiune. Totuși, am fost în avantaj după prima repriză.
Era 1-0 pentru noi, a fost și situația cu Romanchuk, s-a accidentat, ăla a dat de lângă el. Nu a fost partida pe care o voiam. Vedem meciurile următoare. Poate avem altă atitudine”, a declarat Sorin Cârțu la Digi Sport.
Universitatea Craiova are un start dificil în Conference League. Oltenii au adunat un singur punct după primele două etape: 0-2 cu Rakow şi 1-1 cu Noah, fiind abia pe locul 28 în clasamentul din Conference.
Oltenii participă pentru prima oară în istorie în faza principală din Conference League. Universitatea Craiova a trecut trei tururi pentru a ajunge în această fază, reuşind să elimine Sarajevo, Spartak Trnava şi Istanbul Başakşehir.