Președintele Universității Craiova consideră și că golul lui Vitalie Damașcan putea fi evitat, mai ales că Damașcan mai marcase împotriva oltenilor, la începutul campionatului, când evolua la Sepsi.
Sorin Cârțu este îngândurat după remiza Universității Craiova în duelul cu FC Voluntari, partidă în care spera la o victorie: „E un joc aglomerat al Voluntariului.
Damașcan ne-a mai dat un gol când am jucat împotriva lui Sepsi, tot cu dreptul. N-ai voie să-l lași acolo să își facă mingea pe dreptul și să îl lași și să șuteze.
Nu intru în detalii, pentru că nu vreau să mă bag peste Mirel. Cred că trebuia să obținem mai mult, dar așa e la fotbal, nu e neapărat să joci bine și să câștigi”.
„Am avut ocaziile noastre, am avut bara lui Crețu, puteam avea 2-0 la pauză și discutam altfel în a doua repriză.
După ce că n-ai făcut 1-0 înainte de pauză, se reia meciul și deschid ei scorul, dar asta este”, a mai spus Sorin Cârțu, la TV DigiSport.
Sorin Cârțu a continuat și a vorbit despre noul format al Cupei României, pe care nu îl înțelege prea bine, însă nu își face griji în privința competiției, spunând că oltenii au un lot bun și pot folosi mai mulți jucători:
„Avem un lot pe care îl putem folosi la orice, nu ne deranjează Cupa României. Ce să facem, n-am înțeles cum s-a gândit treaba asta, de ce să jucăm trei meciuri în deplasare”.
„Am jucat odată în Intertoto și era tot cam așa, adică nu erau meciuri tur-retur și era o grupă de 5 echipe. Iar gândesc olandezii pentru noi? Păi au mai gândit odată olandezii pentru noi și am ajuns în grupa C”, a mai spus Sorin Cârțu.