Sport

Sorin Cârțu, înțepături pentru Elvir Koljic după Universitatea Craiova – Sepsi 2-1: „Ne-ar fi prins bine și nouă un Bîrligea!”

Sorin Cârțu l-a înțepat pe Elvir Koljic după victoria obținută de Universitatea Craiova în confruntarea de pe teren propriu cu Sepsi, scor 2-1.
14.12.2024 | 19:44
Sorin Cartu intepaturi pentru Elvir Koljic dupa Universitatea Craiova  Sepsi 21 Near fi prins bine si noua un Birligea
Sorin Cârțu, înțepături pentru Elvir Koljic după Universitatea Craiova - Sepsi. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Președintele de onoare al oltenilor nu a vrut să comenteze ratarea uluitoare a atacantului bosniac, însă a spus că echipei i-ar fi prins bine un Daniel Bîrligea, atacantul FCSB-ului, care se află într-o formă extraordinară.

Sorin Cârțu, înțepături pentru Elvir Koljic

Sorin Cârțu l-a înțepat pe Elvir Koljic după ratarea pe care a avut-o în duelul dintre Universitatea Craiova și Sepsi, făcând o referire la Daniel Bîrligea, atacantul campioanei României:

ADVERTISEMENT

„Am bătut, e super! Erau trei puncte pe care le așteptam. Am avut o primă repriză cât de cât echilibrată, au avut și ei ocazii bune, au și egalat până la urmă. 

Dar în repriza a doua mi-au plăcut, am fost agresivi, am dat puține șanse adversarilor. Una peste alta este o victorie meritată pentru noi, am fost mai buni.

ADVERTISEMENT

Situația lui Koljic e o situație prin care nu prea poți să ratezi, el știe cel mai bine ce s-a întâmplat. Poate e un detaliu mic, care ne scapă nouă, din tribune s-a văzut mai simplu, dar poate ne scapă ceva”.

„Ne-ar fi prins bine și nouă un Bîrligea, dar nu avem de unde să mai luăm Bîrligea. Așteptăm și noi să îi mai vedem. Dacă mă întrebi pe mine, strict analitic, după atâtea etape e un prilej să analizezi ce s-a întâmplat.

ADVERTISEMENT

Spuneam din altă poziție că din iarnă trebuie să se tragă o linie. Eu nu am cum să retrag ce am spus, dar 21 de etape și 3 etape din cupă, îți face o imagine despre jucători și despre cât te ajută în obiectivul tău”, a mai spus Sorin Cârțu, la TV DigiSport.

„Este o liniște după victoria asta!”

„Maldonado a făcut niște greșeli pe care nu le poate face un fundaș central, dar probabil era emoționat după golul marcat. A crezut că e suficient și a ieșit din priză.

ADVERTISEMENT

Situația asta… a ieșit accidentat după ce a fost lovit de Cosmin Matei. Matei i-a lovit pe toți, l-a scos și pe Maldonado până la urmă. La fotbal, trebuie să plătești și tu polița ăstuia care te lovește sau care îți accidentează colegul.

Avem nevoie de o victorie în cupă, dar mai trebuie să așteptăm și rezultatele celorlalte meciuri. Avem un moral bun după victoria asta, FCSB e un adversar greu, Sepsi e și ea un adversar dificil, am câștigat greu trei puncte”, a continuat Sorin Cârțu.

„Trebuie să fim foarte concentrați și foarte responsabili. Este o liniște după victoria asta. Ei trebuie să conștientizeze că sunt mobilizați după victoria din seara asta, poziția pentru play-off e cât de cât bună, dar cupa e un obiectiv și meciurile din cupă au un alt specific.

FCSB e într-un tonus fizic și psihic. Paradoxal cu numărul de meciuri jucate, au un tonus foarte bun. Au încredere în ei, au o stare de confort bună. Dar rămâne să ne luptăm cu ei!”, a mai spus oficialul oltenilor.

ADVERTISEMENT
2,67 este cota oferită de BETANO pentru „2 solist” la meciul FCSB - Universitatea Craiova