Președintele Universității Craiova a recunoscut că a fost uimit când a văzut faultul fundașului portughez asupra lui Darius Olaru.
Sorin Cârțu a vorbit despre gafa lui Joao Miguel din debutul meciului cu FCSB, când l-a faultat clar în careu pe Darius Olaru: „Lăsați-l, săracul, pe Joao Miguel… a dat ăsta niște chifle, n-am văzut de când mama m-a făcut.
Și cu faza aia, ce intrare la Olaru, parcă era pe la mijlocul terenului. N-are niciun fel de reținere, era în careu. Da, e stilul lui de joc!”, a mai spus Sorin Cârțu, la TV DigiSport.
Până să vină în România, Joao Miguel a jucat doar în Portugalia la echipe precum: Leixoes, Leca, Anadia, Selguieros, Cesarense, Uniao Leiria și Mafra.
Joao Miguel a fost în centrul atenției tuturor după greșelile făcute în partidele cu CFR Cluj, dar și pentru cea din duelul cu FCSB, însă Andrei Prepeliță, antrenorul lui FC Argeș, i-a luat apărarea fundașului portughez:
„Nu pot să judec niște jucători care au arătat într-un fel și acum arată altfel. O pun pe relaxare, nu știu. La antrenamente, ei se pregătesc foarte bine.
Îl cunosc foarte bine pe Joao Miguel, e un băiat la locul lui, liniștit, nu cred în astfel de lucruri. E presiune, greșești, vine alt meci și trebuie să demonstrezi că nu mai greșești, nu avem ce să facem”.
„Încercăm să schimbăm ceva, nu trebuie să ajungem la meciul cu CFR și să ne gândim că am putea repeta astfel de rezultat, ar fi o greșeală să pornim cu astfel de mentalitate.
E un moment greu, dar suntem bărbați și trebuie să arătăm pe teren. Nici nu mă gândesc la meciul de acasă, e și o sărbătoare pentru club, 50 de ani de la meciul cu Real Madrid, trebuie să avem o atitudine mult schimbată”, a mai spus Andrei Prepeliță la finalul partidei cu FCSB.