În minutul 25, la scorul de 1-0 pentru Universitatea Craiova, Paul Papp l-a faultat dur, în săritură, pe Jefte Betancor. Atât Gheorghe Hagi, cât și jucătorii de la Farul, i-au cerut cu vehemență lui Cătălin Popa să-i arate cartonașul galben lui Paul Papp, care mai văzuse unul în minutul 19. Însă, „centralul” a decis să nu-i aplice nicio sancțiune disciplinară fundașului de la Universitatea Craiova.
În cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport, Sorin Cârțu și Ion Crăciunescu s-au contrat în privința deciziei pe care „centralul” Cătălin Popa a luat-o la faza în care Paul Papp l-a faultat pe Jefte Betancor.
Ion Crăciunescu a declarat faptul că, în opinia sa, arbitrul ar fi trebuit să-i arate al doilea cartonaș galben lui Paul Papp și, implicit, cartonașul roșu.
„Jefte are prim-planul la minge, nu jucătorul Craiovei. După părearea mea, după cum îl prinde de gât și îl răsucește este cartonaș galben. Nu mă interesează dacă avea sau nu altul înainte”, a spus Ion Crăciunescu.
De cealaltă parte, Sorin Cârțu a spus că Jefte Betancor este cel care a intrat în Paul Papp, motiv pentru care arbitrul ar fi trebuit să dicteze fault pentru Universitatea Craiova.
Dialogul dintre Ion Crăciunescu și Sorin Cârțu:
VEZI AICI VIDEO CU DUELUL DINTRE BETANCOR ȘI PAPP
Golurile partidei Farul Constanța – Universitatea Craiova au fost semnate de Jovan Markovic (două goluri) și Ștefan Baiaram.
„Sunt foarte fericit, nu fericit. Veneam dupa două meciuri câștigate în fața FCSB-ului și CFR-ului. Am încercat toată săpămâna să-i motivez pe băieți.
Am câștigat la o diferență foarte mare. Din păcate, am ratat și multe ocazii clare de a marca. Dar sunt mulțumit că am luat cele trei puncte. Sunt bucuros că a reintrat Găman. Marko traversează o perioadă foarte bună”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la finalul partidei cu Farul Constanța.