Deținuții Penitenciarului Pelendava au primit o vizită specială în cursul zilei de marți, 10 decembrie. Sorin Cârțu, Laurențiu Popescu și Ștefan Baiaram au venit în fața persoanelor aflate în custodia instituției.
Penitenciarul Pelendava i-a invitat pe jucătorii Universității Craiova în fața deținuților pentru o sesiune de discuții. Oltenii au acceptat și s-au prezentat în fața oamenilor încarcerați înaintea meciului cu Sepsi OSK, care se va juca sâmbătă, de la ora 17:00.
Sorin Cârțu, Laurențiu Popescu și Ștefan Baiaram au pășit în penitenciarul în care Adrian Mititelu și-a petrecut 20 de luni din viață. Patronul rivalilor de la FC U Craiova 1948 a fost eliberat în 2022, după o decizie favorabilă la Curții de Apel.
Universitatea Craiova a postat imagini de la acțiunea inedită la care au participat Sorin Cârțu și cei doi titulari ai grupării din Bănie. Oltenii le-au transmis fanilor că vor continua să participe la inițiative care promovează o lume mai bună și în 2025.
„La invitația Penitenciarului Pelendava, președintele onorific al Universității Craiova, Sorin Cârțu, alături de Laurențiu Popescu și Ștefan Baiaram, au luat parte la o sesiune de discuții libere cu persoane aflate în custodia acestei instituții.
Așa cum am demonstrat de-a lungul timpului, Universitatea Craiova rămâne un brand național mereu dedicat implicării sociale, respectului și reintegrării. Universitatea Craiova va continua și în 2025 inițiativele care promovează o societate mai bună, solidaritatea și responsabilitatea civică”, au scris oltenii.
Paul Papp a pus mâna pe telefon și i-a scris un mesaj lui Sorin Cârțu după Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova, scor 1-1. Fostul fundaș din Bănie și-a prezentat scuzele pentru gafa din play-off de Conferencea League din sezonul 2022-2023.
„Bă, știi cum e. Așa se întâmplă tot timpul. Noi suntem cei care confirmăm regula asta. De fiecare dată primim gol de la foștii noștri jucători. Ba cu Mamut, care pe la noi nu juca, ne-a dat cu călcâiul prin ultimele minute. Mereu ni se întâmplă lucrul ăsta. Asta e, e deja cam o regulă.
Nu mai vorbesc, îl iert acuma că mi-a trimis mesaj Paul Papp. Nea Sorin, cutare, am auzit că ați spus nu știu ce, și mie mi-a părut rău. Că i-am amintit de faza aia cu Be’er Sheva imediat după meci. Mi-a dat că am vorbit apropo de atitudinea lui.
Dar știi cum e. Poate eram și eu așa încărcat după meciul ăsta și cu supărări și am discutat. El mi-a dat și mi-a atras atenția că am vorbit. Și și-a cerut și scuze pentru ceea ce s-a întâmplat atuncea. Că a fost o greșeală, că nu știu ce.
Nu se aștepta să vorbesc eu despre treaba asta. Are și el dreptate, am și eu dreptate pentru că în perioada asta de vreo 4 ani de când am venit președinte la Craiova am două răni care niciodată nu s-a vindecat și sunt încă vii, supurează”, a dezvăluit Sorin Cârțu.