News

Sorin Cîmpeanu, anunțuri despre dezastrul testării din școli. Cum explică acest eșec și decizia de a prelungi vacanța de primăvară

23.03.2021 | 21:03
Sorin Cimpeanu anunturi despre dezastrul testarii din scoli Cum explica acest esec si decizia de a prelungi vacanta de primavara
ADVERTISEMENT

Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a explicat marți, la B1TV, eșecul utilizării de teste rapide în școlile din România, încercând să identifice cauzele și a motivat decizia anunțată în cursul acestei zile de a prelungi vacanța de primăvară.

Ministrul Educației a anunțat marți că vacanța de primăvară va dura din 2 aprilie până în 4 mai, fapt care va prelungi anul școlar cu încă două săptămâni.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Evaluarea Națională va fi reprogramată după examenul de Bacalaureat și va începe pe 5 iulie în loc de 21 iunie.

Sorin Cîmpeanu anunță dezastrul testării în școli. De ce s-a întâmplat asta și cum motivează decizia de prelungire a vacanței de primăvară

“Nu ne așteptăm ca acei copii care nu mai merg la școli să aibă parte de foarte multă mobilitate, atâta timp cât majoritatea locurilor vor fi închise.

ADVERTISEMENT

Ne uităm cu toții la evoluția epidemiologică, din păcate nu este greu de intuit că vom avea un vârf al ratei de infectare exact în luna aprilie. Dacă vom avea un vârf al ratei de infectare, este ușor de anticipat, nu vor fi prea multe locuri deschise în care copiii să meargă.

Școala se prelungește cu două săptămâni, vacanța se prelungește cu două săptămâni. Se susțin simulările pentru clasele terminale, școlile rămân deschise până pe 31 martie, Bacalaureatul rămâne la aceleași date. Evaluările la clasele a IV-a și VI-a rămân la aceleași date.

ADVERTISEMENT

Atâta vreme cât durata semestrului doi rămâne aceeași, 17 săptămâni, atâta vreme cât ne dorim ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul să se desfășoare cu prezența fizică și având în vedere că deja am adaptat programa, nu se mai justifică o modificare a programei.

Suntem în condiții de pandemie și trebuie să alegem varianta cea mai puțin dăunătoare, nu este o variantă ideală, dar este cea mai puțin dăunătoare școlii și elevilor, în general. 

ADVERTISEMENT

Vacanța de primăvara se prelungește cu 13 zile, deci se prelungește și anul școlar cu două săptămâni, în ideea că în primăvară vom avea un vârf epidemiologic care trebuie evitat.

Acum șase săptămâni au fost distribuite un număr de 1.150.000 de teste, s-a raportat folosirea a 19.000 de teste, 1.6% din teste, a fost respinsă categoric testarea cu testele antigen rapide. 

Aceste teste necesită personal medical pentru administrare, acest personal lipsește din școlile din România, există cabinet medical doar în 18% din școli.

Din discuțiile cu numeroși părinți, ele sunt considerate invazive, părinții sunt reticenți pentru a-și da acordul. Dacă șase săptămâni am văzut că nu merge cu aceste teste, eu fiind printre cel mai mare susținător al celor care susțin testarea în școli, am abandonat demersul.

Putem achiziționa teste non-invazive, cele pe bază de salivă, care nu necesită administrarea din partea personalului medical, trebuie să înlocuim testele pe care le avem. Nu are rost să insistăm pe utilizarea lor și să așteptăm un răspund diferit” a declarat Sorin Cîmpeanu la B1TV.

ADVERTISEMENT